A lasat milioane de oameni fara bunuri, insa criza economica globala a readus la viata o institutie care era pe cale sa moara: FMI-ul.
In 2008 acest FMI se zbatea la marginea prapastiei, deoarece atinsese un stadiu in care nimeni nu-i mai vroia banii. Multe tari in dezvoltare au inceput sa-si creasca rezervele pentru ca in viata lor sa nu mai aiba de a face cu acest rechin al imprumuturilor. Tari precum China, Rusia si Arabia Saudita ar fi in stare de orice altceva decat sa mai ia bani de la FMI.
Apoi a venit criza, o criza neprevazuta de altfel de aceasta institutie responsabila cica de stabilitate financiara globala, o criza pe care nu a prevazut-o sau cel putin oficial nu, insa care i-a adus hrana proaspata in tarile falimentare ce au venit la usa sa cersind.
Si astfel s-a trezit in aprilie 2009 cu un fond cadou de la G20 in valoare de 330 miliarde de lire. Scriitorul radical uruguayan Eduardo Galeano a denumit decizia G20 ca fiind de “umor negru”, spunand ca e ca si o frectie cu sare pe rana tarilor lovite de o criza pe care nu au provocat-o.
Si asa FMI-ul s-a trezit renascut si a spus ca va face lucrurile diferit de data asta, acceptand dar fara a se scuza pentru problemele grave cauzate altor state in trecut. Ei au promis o gramada de gogosi, ca vor creste voturile Chinei – tara care are mai putine decat tari precum Belgia si Olanda; ca vor incuraja tarile sa cheltuiasca mai mult; ca ii vor proteja pe cei mai saraci.
Insa in Europa de Est, zona lovita rau de criza, FMI-ul devine incet incet la fel de urat cum a fost in Africa.
In anii 80’ pe culmile crizei datoriilor tarilor din lumea a 3-a, FMI a imprumutat sume imense acestor tari, permitandu-le sa-si achite datoria exact bancilor ce au cheltuit fara cap in anii 70’. Astfel acele banci au fost salvate, iar saracii au achitat nota. Exact asta se intampla azi in estul Europei.
Lituania experimenta anul trecut o recesiune extrem de grava pe plan european, iar conform FMI la finalul lui 2010 Lituania trebuia sa treaca prin cea mai neagra perioada, comparabila si mai rea decat Marea Depresie din Statele Unite. Rata somajului era anul trecut in jur de 23 %.
Pretul pus pe Lituania pentru pachetul de 7.5 miliarde de euro a fost foarte mare, scoli si spitale inchise, reduceri pentru costurile de maternitate si cresteri de taxe. Iar salarii reduse cu pana la 40 %.
Anul trecut, chiar inainte de a ajunge Fidesz la conducere, Ungaria s-a imprumutat de la FMI in schimbul maririi taxelor si reducerii cheltuielilor. In Romania FMI a cerut de asemenea taierea cheltuielilor si o reforma a muncii care presupunea reducerea a 100.000 de posturi.
In Ucraina s-a iscat in aceeasi perioada o batalie politica intre primul ministru de atunci Yulia Tymoshenko care a permis linia de credit FMI si votantii care au respins-o pentru asta preferandu-l pe contracandidatul Viktor Yanukovich in alegerile din februarie, desi Tymoshenko a refuzat sa accepte infrangerea invocand frauda electorala. La sfarsitul lui 2009 Parlamentul ucrainian a votat cresterea salarului minim, iar FMI-ul a protestat prin suspendarea finantarii. Iar anul trecut refuzul parlamentar de trece un buget pentru 2010 cu taieri suficiente conform asteptarilor FMI a dus la o situatie similara.
Astfel devine evident ca FMI este mai degraba ceva legat de control decat de economie. Si asta nu s-a vazut nicaieri mai clar si elocvent decat in Islanda. Politicienii islandezi au acuzat in repetate randuri FMI-ul pentru ca acesta a blocat orice ajutor pentru tara lor punand presiune astfel pentru acele datorii uriase facute de investitorii imprudenti ai bancilor catre englezi si olandezi. In Islanda s-a dorit acelasi lucru, ca saracii sa achite nota bogatilor, insa tara a spus nu si de acolo si situatia lor delicata.
Asa ca FMI-ul nu face altceva decat sa repete istoria si anume sa lase praf si pulbere acolo unde intra. Insa istoria se repeta si cu reactia oamenilor, care in ceea ce priveste Lituania au inceput sa prinda contur printr-o miscare puternica impotriva FMI.
Tunisia – “medicamentul economic” FMI a dus la saracie in masa si somaj
Demonstratii masive spontane s-au declansat in 17 decemrbie in Sidi Bouzid (centrul Tunisiei) cand Mohammad Bouazizi in varsta de 26 de ani si-a dat foc cu gazolina dupa ce a fost agresat de un ofiter de politie. Singura lui crima a fost ca vindea fructe si legume fara permis intr-o tara in care neoliberalismul politic a esuat in a oferi oportunitati economice oamenilor precum Bouazizi. Faptul ca a incercat sa se sinucida deoarece i se interzicea singura sursa de venit atarna greu pe imaginea politiei si arata disperarea de astazi a populatiei si mai ales a absolventilor de studii superioare. 24 de ani de coruptie fara scrupule, dictatura si neoliberalism economic au condus la prosperitatea catorva oameni din cercul presedintelui Zine El Abidine Ben Ali cat si al sotiei acestuia. Bouazizi incerca sa traiasca in demnitate si sa-si sustina familia dupa ce a absolvit un colegiu. Asta vanzand pe strada si in ciuda faptului ca traieste intr-o tara considerata un miracol economic si una din leii africani conform monitorilor si analistilor economici din vest.
Conditiile mizere din interiorul tarii, lipsa locurilor de munca si a libertatilor politice imping oameni ca Bouazizi pe marginea societatii. Adevarata rata a somajului este situata pe la 14 %, insa rata somajului intre tinerii de 15-24 de ani este la 31 %. 10 % din top detin 32 % si 20% din top detin 47 % din veniturile tunisiene. Inegalitatea este atat de severa ca baza de 60 % a populatiei castiga 30 %, in timp ce restul de 40 % ia acasa 70 %. Si cu toate astea FMI-ul descrie managementul economic al guvernului ca unul prudent macroeconomic. Pentru FMI acest guvern, care a dus la inegalitati si cresteri dispersate in mare parte doar pe zonele de coasta si din nord, lasand interiorul tarii in ruine, este unul prudent.
Reactia dezgustatoare a politiei nu este un caz izolat intr-o Tunisie in care drepturile omului sunt ignorate si unde nu exista respect fata de demnitatea umana, nefiind tolerat nici un act de disidenta. Astfel vieti precum a lui Bouazizi sau ca ale lui Hussein Nagi Felhi (care pe 22 decembrie s-a electrocutat mortal pe un stalp de electricitate in timp ce striga “nu pentru mizerie, nu pentru somaj”) sunt compromise.
Toate aceste date au stat la baza revoltei spontane iscate pe intreg teritoriu al tarii si care s-a extins pana la capitala Tunis si au durat o perioada in ciuda brutalitatii politiei si a lipsei de acoperire media (dupa cum ne-am obisnuit la stirile importante). Si nu este prima data cand tara trece prin asa ceva de cand la fruntea statului sta dictatorul Ben Ali. In ianuarie 2008 a mai fost o revolta intr-un oras minier impotriva salariilor mizere si somajului, cand 300 de protestatari au fost inchisi. Totusi de data asta intreaga populatie pare ca a atins un punct de fierbere. Desi protestul a fost mediatizat individual pe pagini ca Facebook sau alte bloguri, de fiecare data aceste pagini au fost inchise de sistemul de control.
Ipocrizia Neoliberalismului vestic si Relatiile straine
In ceea ce priveste libertatea cuvantului, a presei si coruptiei existente Tunisia se afla clasata destul de jos conform Freedom House Index. Dar este normal pentru o tara in care guvernul controleaza aproape toate aspectele de viata ale populatiei. In mod special tinerii sunt cei mai controlati si monitorizati. Pana si domeniul in care se poate scoli un elev in ciclul secundar este decis de guvern.
Desi protestul a inceput ca o revolta sociala, el s-a transformat ulterior intr-o demonstratie politica in care sloganul principal a ajuns sa fie “Ben Ali, este de ajuns.” Sindicatele din industrie si ale muncii s-au unit cu protestatarii. Presedintele, aproape de 80 de ani este constient de gravitatea situatiei. Prima reactie a fost sa concedieze cativa oficiali locali, sa inlocuiasca cativa ministrii in cabinetul sau si sa promita mai multe investitii si locuri de munca uitand total de istoricul celor 24 de ani cat s-a aflat la putere. Si cand aceste promisiuni goale au avut un rezultat zero de la protestatari a apelat la fortele de ordine si abuzurile de rutina pentru a-si speria proprii cetateni. Apoi s-a urcat in avionul personal si a trimis un apel pe calea aerului demonstrantilor. El s-a jurat sa-i pedepseasca pe extremistii “minoritari” pe care i-a numit responsabilii revoltei si a amenintat ca aceste revolte vor avea un impact negativ pe piata muncii. Va descuraja investitorii si turistii sa mai vina in tara afectand direct locurile de munca. Se pare ca marea lui preocupare este turismul, dat fiind faptul ca familia sa si a sotiei sale controleaza acest sector, dupa cum multe documente Wikileaks au demascat coruptia financiara in care este implicata familia sa.
In tot acest timp dictatorul tunisian si familia acestuia au fost ridicati in slavi de guvernele vestice ca fiind un exemplu de stabilitate in randul tarilor musulmane nord africane. Politicile neoliberale sunt salutate ca prudente si intelepte de catre FMI, si cu toate acestea de aceste politici au beneficiat doar familiile presedintelui, ale sotiei si a altor catorva familii conectate intre ele. Intr-unul din incidentele de coruptie revelate de Wikileaks ginerele presedintelui a achizitionat 17 % din actiunile unei banci, chiar inainte de privatizare dupa care le-a vandut cu pret premium. In documente se vede cum intreaga prosperitate aclamata din Tunisia nu are nimic de a face cu oamenii de rand si ca tineretul nu are sanse de reusita, fapt pentru care rata emigrarilor a crescut de la 16,000 (1980) la 80,000 (2005).
Insa guvernul tunisian este un aliat important al Statelor Unite in ceea ce priveste razboiul resurselor impotriva Afganistanului, Irakului si altor tari. Un raport secret UN dezvaluie existenta facilitatilor de detentie pentru prizonieri tinuti in secret fara accesul Crucii Rosii Internationale. Serviciile secrete tunisiene au lucrat cot la cot cu cele americane in razboiul pe teroare si au participat impreuna la interogatorii la Baza Aviara Bagram din Afganistan si Tunisia. Tot din corespondetele diplomatice americane dezvaluite de Wikileaks s-a aflat ingrijorarea americana fata de cresterea maniei stradale impotriva coruptiei familiei guvernamentale care afecteaza cam tot ce exista in acea tara. Conform acestor informatii scurse Statele Unite considera Tunisia ca fiind un stat politienesc cu foarte putine libertati de exprimare si cu probleme grave privind drepturile omului, iar familia lui Ben Ali este considerata o forma de mafia.
Conform Departamentului de Stat American:
“Statele Unite si Tunisia au un program activ de exercitii comune militare. Aceasta comisie unita se intalneste anual pentru a discuta cooperarea militara, programul de modernizare al aparararii tunisiene si alte chestiuni de securitate”.
Soarta protestelor este neclara inca, iar familia guvernamentala incearca disperata sa controleze situatia. Protestul a fost in mare parte pasnic, protestatarii apeland la masuri inocente de protest, de la paine tinuta in mana la pancarde cu locuri de munca. Si ca sa nu uitam de FMI, acesta continua sa impinga tara la si mai multe masuri de austeritate, recomandand guvernului sa-si incheie suportul pentru mancare si combustibil si sa-si reformeze sistemul de ajutor social, nume de cod pentru privatizarea sistemului de pensii si ajutoare sociale din Tunisia, de care beneficiaza masele sarace de acolo. Cea mai mare ipocrizie ramane insa ca FMI-ul recomanda aceste masuri in numele unei cresteri in cadrul fortei de munca si cresteri economice, ceea ce din punct de vedere FMI este aceeasi formula copiata si redata pentru fiecare natiune in care a fost implicata.
Intre timp comunitatea vestica internationala a fost muta pe acest subiect si pe tema protestului. In ceea ce priveste media corporata din America, ea era ca de obicei ocupata sa vanda spatiu de emisie corporatiilor dornice sa incasese bani pentru sarbatori, in timp ce preturile lor mereu in crestere au fost menite sa-i scuture si mai tare pe cumparatori de banii lor. New York Times si Wall Street nu a raportat deloc despre proteste. Departamentul de Stat a spus ca va sta pe situatie si ramane sa raporteze candva despre asta. Guvernul american a tacut mut pe subiect aratandu-si inca odata ipocrizia dintre diplomatia sa si interesele politice in strainatate.
Ca si o concluzie, FMI ramane o organizatie care stie cum sa ciupeasca o natiune deja vulnerabila acolo unde doare cel mai tare. Istoria se repeta si nu vrem sa invatam din ea, insa in cazul FMI istoria care se repeta e parca prea recenta pentru a fi fost deja uitata si totusi asa se intampla. Iar in ceea ce priveste Romania, aceasta se afla bagata pana la fund in acest dezastru FMI desi avea toate informatiile necesare sa vada ca nici o tara din lume care a fost traversata de acest buldozer nu a iesit bine din asta.
Surse:
Mai cititi si:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti punctul de vedere! E al tau si nimeni nu ti-l poate contesta!