Aminteam zilele trecute de Seful FMI dand sfaturi Romaniei si citeam din constitutie . In fond, cand te indatorezi te inrobesti singur, iar cel care va dicta va fi creditorul, indiferent cine e acela. Creditorul va dispune de tine cum va dori, deoarece are puterea aceasta prin actele pe care le-ai semnat si sarcinile care ti le-ai asumat. Ca sa nu mai vorbim de banii care trebuiesc returnati, bani care la sume uriase fac dobanzi pe masura.
Vedem cu totii (daca vrem sa vedem) cum nu mai suntem stapani in tara noastra, ca am ajuns handicapati in propria tara, insa asta nu ne ajunge. Pentru ca Basescu anunta FMI ca ar mai vrea un imprumut . Excelent ! Asta in cazul in care vrei sa inrobesti definitiv tara.
Iar astazi aflam Romania cel mai mare datornic al FMI . Bravooooooo ! Astfel de locuri fruntase sa tot avem.
Cand exista voci care alerteaza si dau semne de atentionare, noi ce facem ? Le ignoram. Cand viceguvernatorul bancii centrale a Cehiei declara: FMI ESTE NEFAST. Citez din articol: “Este ridicol ca tocmai FMI a accelerat criza. A fost o incercare de a provoca bail-out-ul
Unii cred ca isi vor putea trage sufletul odata ce au intrat in zona euro. Aceasta atitudine conduce direct la scenariul grec. Parintii monedei euro credeau ca adoptarea acesteia ar accelera reformele structurale. Exemplul Greciei arata ca opusul acestei afirmatii este adevarat
FMI nu avea practic nici un client. Odata cu aceasta criza si cu noua conducere in frunte cu Dominique Strauss-Kahn, Fondul si-a gasit de lucru si a obtinut mai multi bani”, a declarat oficialul ceh.
Cand Grecia face tot posibilul sa refuze "ajutorul" FMI, care se incearca de mai multe guverne sa i se bage pe gat. Chiar si in situatia de tap ispasitor scos la inaintare in care este stigmatizata aceasta tara, ea inca rezista.
Si Basescu ce face ? Nici nu s-a ispravit de aruncat pe apele sambetei ultima transa de la FMI, iar el deja se gandeste la altii ?
Suntem indatorati de meritam locul fruntas pentru asta, iar din toti acei bani ce s-a facut pentru tara ? Locuri de munca ? – nu. Autostrazi ? – nu. Stimularea agriculturii, cercetarii, medicinei ? – nu. Stimularea firmelor pentru a traversa criza ? – nu. Atunci ce s-a facut cu ei ? S-au platit pensii si salarii ? Mai e nevoie sa spun ca aceasta conduita este sinucigasa ? E cat se poate de evident, nu producem nimic, nu valorificam nimic, dar achitam ceva ce se consuma si nu creeaza nimic. In acest timp somajul creste, povara datoriilor, pensiilor este intretinuta de un numar tot mai mic dar mai incovaiat de persoane; noi nu mai producem mai nimic la noi si suntem nevoiti sa aducem de dincolo, creand astfel permanent un risc direct proportional cu tulburentele de afara, fie ele sociale, economice, valutare, etc.
Pana cand ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti punctul de vedere! E al tau si nimeni nu ti-l poate contesta!