Viata, viata, dulce viata ! (rezumat asupra trecerii noastre pe Pamant)

De cand ne nastem incepe instructia: nu fa aia, fa ailalta, trebuie sa faci asa, trebuie sa fii asa, etc. Apoi ajungem in noua etapa de programare cand ajungem la scoala. Aici in functie de norocul pe care il avem si tara in care suntem vom fi supusi unor norme, programe scolare ce se potrivesc statului si asteptarilor acestuia. Invatam sa ne obisnuim cu autoritatea, sa devenim supusi autoritatii si sa facem tot posibilul sa ne incadram. Materiile pe care le invatam si informatiile care ni se cer nu tin cont de individ, ci de ce se doreste a fi implantat in constiinta individului. In mare parte teorie, si mai putin practica, ca sa nu mai vorbim de lipsa aproape totala a partii creative, toate acestea fac copilul sa devina treptat mai pragmatic si integrat intr-o societate colectiva axata pe competitie. In timp istoriile se rescriu, manualele scolare se modifica, se scot informatii importante si se inlocuiesc cu altele, a caror veridicitate nu mai poate fi verificata. Daca ne uitam la cum a evolut scoala de dupa revolutie observam cat de mult s-a schimbat continutul cartilor scolare si ce invata copii astazi. Materii precum istoria, geografia au fost si sunt mentinute oarecum in derizoriu, iar autenticitatea datelor istorice este indoielnica. Sportul a fost mentinut o vreme, insa statutul sau a fost mereu redus la ceva voluntar, neimportant, ceva de unde puteai chiuli cu usurinta cu o simpla scutire aranjata sau la bunavointa profesorului. Iar aspectul unei sanatati fizice care cultiva atat tarie de caracter cat si putere interioara a fost astfel scos treptat din multele asteptari scolare, asteptari mai putin necesare poate, dar mult mai eficiente intr-o politica de indobitocire si stergere a valorilor individuale.

Sansele de a te dezvolta ca om in domeniile care ti se potrivesc, care iti plac si in care ai putea straluci au fost periodic sabotate prin structurile existente de invatamant, iar tara noastra a excelat pe acest drum catre mediocritate.

Si toate aceste masuri colective pregatesc viitoarele asteptarile sociale: sa ai un job, cat mai multi bani ca sa devii un bun consumator, familie, etc. Nu mai conteaza ce ai fi vrut tu daca aveai posibilitatea unei vieti “libere”, deja de la o anumtita varsta devii convertit si chiar crezi ca asta iti doresti. Pragmatismul, banii, succesul si o viata de consum devine scop in viata. Iar astazi am trait cu totii apogeul unei societati de consum. Un consum nejustificat, necalculat, inegal, aberant chiar, in folosul corporatiilor producatoare. Si o astfel de societate trebuie mentinuta la fel. Insa cum sa mentii o societate de consum in crestere, cu resurse limitate ? Printr-un foarte bun marketing si deteriorarea calitatii produselor. Sa ne gandim la experienta noastra personala, la doar 15-20 de ani in urma. Electrocasnicele de atunci, hainele, pantofii tin si acum, ma refer la cele de calitate. Astazi insa indiferent de ce marca ai lua, indiferent de pret, in majoritatea electrocasnicelor poti gasi plastice ieftine in interior care se strica la doar cateva folosiri. Acum depinde de produs, insa perioada de viata s-a scurtat in mod evident, la fel si perioadele de garantie acordate nu in mod intamplator. Cine nu si-a aruncat aceste aparaturi vechi, hainele sau pantofii are bucuria sa constate statornicia lor. Insa cele de acum, pentru a putea fi vandute pe banda rulanta si la preturi accesibile sunt toate facute sau combinate cu productii chinezesti, recunoscute pentru pretul imbatabil insa pentru calitatea pe masura. Pentru o bluza ce se fabrica la cativa centi cumparatorii sunt dispusi sa plateasca sute de euro, daca eticheta reprezinta un brand prestigios. Chiar daca aceleasi produse se fac in aceleasi fabrici, cu aceleasi materiale si la preturi extrem de variate. Cat de inteligent e asta ? Sa dai pe ceva o avere cand aceeasi calitate se poate procura la preturi de 10 % din valoare, mai mult sau mai putin ?

Rabat la calitate se face astazi cam la orice pentru a putea continua evolutia societatii de consum. Industria de masini nu face nici ea exceptie. Seriile noi de masini nu mai au aceeasi fiabilitate cu cele vechi. Iar pentru o economie de cativa centi pe o piesa ce se ansambleaza la o serie noua se pot face compromisuri serioase in calitate. Ca sa scazi valoarea unei piese mai scoti dintr-un loc o bucata autentica de metal si pui plastic de exemplu. Iar reparatiile la aceste masini mai noi, toate electrizate sunt mult mai scumpe decat era pe vremuri.

De aceea intr-o societate de consum, uneori e de preferat sa cumperi o noua bucata decat sa o repari, deoarece adesea reparatiile pot deveni total neprofitabile. Si asa ne alegem cu deseuri imense, dar cu cresterile dorite de cereri. 

Si sa nu uitam de faptul ca intr-o astfel de societate ne handicapam complet. Fiecare se pricepe la jobul sau, in rest nu mai e in stare sa faca mai nimic, sau e mult prea obosit si fara chef sa mai faca ceva in putinul timp ramas liber. Are nevoie doar de "hartie" ca sa plateasca orice si pe oricine, astfel singurul sau scop ramane fabricarea de "hartie" prin orice mijloace. Astfel satenii nu mai stiu sa faca paine la tara, orasenii nu stiu sa mai desfunde o chiuveta si tot asa ...

Dorinta de putere si banii controleaza totul. Controleaza sefi de state care uita ce inseamna dragostea de tara, care devin dusmanii patriei lor. Controleaza destinul oamenilor care nu sunt acceptati daca nu-si doresc aceleasi lucruri. Asta impinge omul spre o viata predeterminata, in care cunoasterea de sine se pierde in adancul sufletului undeva, zacand acolo nedescoperita si nefericita.

Ce se intampla daca faci parte din oamenii ce doresc sa se descopere sau sa se redescopere, poate sa urmeze un alt drum ? Poti face asta ? E simplu ? Nicidecum. Intr-o societate controlata si stabilita, orice iesire din tipar, doar daca nu esti vedeta, te impinge spre indepartarea celor din jur care te vad un ciudat, care nu identifica prin asta dorinta de ati urma drumul fara interventii externe. Si de aici calvarul izolarii si al obstacolelor sociale care iti fac drumul un calvar. Si multi care ajung pana aici renunta si se reintorc la cerintele sociale. Macar vor fi lasati in pace si-si pot continua existenta intr-un mod mai comod, chiar daca nefericit.

Si ce se intampla cu cei ce chiar considera ca sunt fericiti desi nici nu stiu ce e aia ? Sau care nici macar nu stiu ca exista alternative ? Cum se poate ca astazi totul in jurul nostru ne controleaza, mai putin noi insine ? Cate sanse de reala alegere avem de fapt in viata ? Cand le-am pierdut si cand am renuntat sa ne mai cautam calea ?

Cat de aproape suntem de schimbare ? Pentru ca modul nostru de a trai incepe sa ne arate neajunsurile si problemele create. Toata aceasta globalizare, interdependenta, identitate colectiva si mediocra, neputinta individuala, toate acestea incep sa-si spuna cuvantul. Precum efectul de fluture, un dezechilibru oriunde pe glob azi are potentialul de propagare rapida peste tot pe glob. 

Pana cand ? Cat va mai trece pana spunem stop, am drept de decizie asupra vietii mele ?