Asemanarea dintre Jeffrey Franks şi Ceausescu

„Protecţia României nu trebuie să fie perfectă, ci suficientă ca ţara să nu devină vulnerabilă şi următoarea victimă a pieţelor. U­neori, este imposibil să previi total o situaţie în care un hoţ vrea să-ţi fure maşina sau să-ţi spargă casa . Însă cei mai mulţi hoţi sunt leneşi. Caută cea mai uşoară metodă de a fura, astfel că maşina ta nu ar trebui să aibă cel mai bun sistem de protecţie, ci ar trebui să aibă unul, pentru că atunci hoţul se va îndrepta în altă parte”.

Aceasta e declaraţia lui Jeffrey Franks, şe­ful misiunii FMI în România, dată la Bucu­reşti săp­tămâna trecută, consemnată de toa­te zia­rele şi înregistrată de toate televiziunile.
Domnul Franks nu este vreun prost sau vreun funcţionar internaţional blazat care vor­­beşte şi el ca să se afle în treabă şi ca să alunge monotonia vieţii de conţopist. Dom­nul Franks este, cel puţin în România, un personaj de prim rang, în gura căruia se uită toată lumea ca la moaştele Sfântului Di­mi­trie cel nou, de la ziarişti şi politicieni până la omul de rând, ca să nu mai vorbim de gu­vernatorul Isă­rescu. Aşadar avem mo­tive în­temeiate să credem că domnul Franks ştie ce spune. Iar de­­claraţia de mai sus a fost fă­cută în limba maternă a domniei sale, deci nu putem să-l bănuim că a căzut în capca­ne­le limbii române.

Ce spune deci domnul Franks? Că pieţele financiare acţionează ca un hoţ de maşini, iar Dacia noastră naţională trebuie asigurată cu o poliţă CASCO, la FMI Asigurări SA. Nu chiar full Casco, nu ne permitem, şi nici nu se me­rită. Aşa că putem accepta franşize consistente, atât pentru daune parţiale, cât şi pentru daună totală sau furt.

Repet, nu l-aş bănui pe oficialul FMI de lipsă de inspiraţie, ca să folosim un termen mai blând, ci mai degrabă s-ar încadra la capito­lul „gura păcătosului adevăr grăieşte”. Dom­nia sa se mişcă de ani întregi precum peş­tele în bazinele cu bani ale lumii, aşa că nu se poate să nu se fi famigliarizat cu modul de acţiune al gulerelor albe.
Despre pieţe în general auzisem până acum doar lucruri bune. Că ele ar constitui însăşi e­senţa capitalismului, fiind locul unde se în­tâl­nesc cererea şi oferta , motoarele naturale ale economiei. Şi mai ştiam ceva: că piaţa se su­pu­ne unor reguli stricte, iar în lipsa lor se au­to­reglează, fiind un organism aproape perfect.

Dar iată că acum aflăm că unele pieţe, deşi simptome se pot găsi la absolut toate, nu se re­­zumă la a ne da nouă lapte, brânză, carne, ouă, ci se ocupă cu jaful şi teroarea. Şi nu ori­cum, ci la nivel înalt, victimele fiind ţări sau con­­­tinente. E adevărat, victimele nu sunt tocmai inocente. Au păcătuit grav, pentru că au râvnit la o viaţă mai bună. Mai bună de­cât le per­­miteau roadele muncii. Aşa a apă­rut ne­voia de a cheltui bani din viitor, iar o­da­tă cu banii din viitor au apărut şi cămătarii care să-i administreze şi să-i plaseze. Banii nu mai au nicio valoare materială, şi ani în şir aceas­tă joa­că cu mărgele de pâclă s-a ra­fi­nat într-atât încât nu mai poate fi îngrădită de nicio re­gle­mentare, de niciun guvern, fie el şi mondial.

N-are niciun rost să luăm personal această si­tuaţie. Domnii J.P. Morgan, G. Soros, Ch. Man­hattan sau cum s-or mai chema aceşti speculatori minunaţi şi băncile lor zburătoare nu vor să facă rău României. Pentru simplul motiv că din punctul lor de vedere România nu există. După cum nu există nici Grecia, nici Italia, nici Argentina. Pentru ei, aceste ţări sunt nişte pete de culoare pe un glob cu care se joacă aidoma lui Chaplin în „Dictatorul”. Şi, în fond, cu asta se ocupă ei ca să trăias­că. Caută locuri în care să-şi plaseze banii pentru a-i înmulţi. Ce-or face cu atâţia bani, greu de zis. Mai mult ca sigur, alţi bani, până într-o zi când banii lor vor deveni inutili. Dar să nu anticipăm.

Revenind la afirmaţia lui Jeffrey Franks, noi, ro­­­­mânii, nu avem mari motive de nelinişte. Do­mnii Băsescu şi Boc i-au umplut domnului Isărescu vistieria, iar domnul Isărescu se price­pe ca nimeni altul să pună speculatorii cu botul pe labe. Ne putem îngrijora însă de fap­tul că nimeni nu pare să mai dorească să tra­te­ze cauzele, ci doar efectele. Pentru că şi ce-au stabilit liderii UE, şi ce ne spune nouă dom­nul Franks că trebuie să facem nu e d­ecât un îndemn la a ne adapta la situaţie. Exact aşa cum, în urmă cu un sfert de veac, Ceau­şescu ne spunea să mai punem o haină pe noi, în loc să dea mai multă căldură în case.

Sursa: Saptamana Financiara