Într-o scrisoare a miniştrilor francez şi german de Interne către comisarul pentru Afaceri Interne în Comisia Europeană, Cecilia Malmstrom, se precizează că aderarea României la Spaţiul Schengen ar fi "prematură", dacă ar avea loc în martie 2011, relatează RFI.
"Nu sunt reunite toate condiţiile pentru aderarea celor două ţări în Spaţiul Schengen”, scriu cei doi miniştri în scrisoarea pe care a putut să o consulte RFI România. Ei vorbesc despre “carenţe”, care au legătură cu securitatea şi justiţia, cu corupţia şi criminalitatea organizată. “Nu este posibil să nu luăm în calcul aceste carenţe, constatate de Comisia Europeană în Mecanismul de Cooperare şi Verificare", declară cei doi miniştri.
Aceste carenţe ar putea avea consecinţe grave pentru securitatea internă a Uniunii Europene, mai scriu Brice Hortefeux şi Thomas de Maiziere, din cauza influenţei pe care o pot avea asupra frontierei şi asupra accesului la bazele de date Schengen.
Ca urmare, ignorarea defectelor observate nu ar fi nici realistă, nici responsabilă, conchid cei doi : "Estimăm că decizia ar trebui luată când principalele subiecte de preocupare vor fi rezolvate, adică atunci când vor fi făcute progrese ireversibile în lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate".
În aceeaşi scrisoare se recunoaşte însă că din punct de vedere tehnic, procesul aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen este global pozitiv.
Sursa: Jurnalul.ro
Mi se pare corect, nu avem ce cauta acolo, insa remarc apropierea tot mai mare intre Germania si Franta. La toate jocurile de culise pe plan global si in care sunt implicate aceste 2 tari, ne putem astepta la vesti tot mai interesante in ceea ce priveste zona euro, cat si relatiile cu Asia cat si Rusia, ce pot duce la demersuri ce exclud tot mai mult Statele Unite, cel putin la suprafata. Iar in ceea ce ne priveste ca tara, nu avem nici o alta contributie decat de pioni folositi in functie de cum vor puterile mari. Astfel se decide soarta noastra, nu la nivelul acestui guvern care nu mai are nici o relatie externa ramasa sanatoasa sau necompromisa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti punctul de vedere! E al tau si nimeni nu ti-l poate contesta!