marți, 21 august 2012

Ajunge!

Sunt momente in viata cand chiar ajunge, cand atingi un punct cand nu mai suporti. Acum e acel moment in care nu mai suporti nimic din ce te inconjoara. In care oricat ai vrea sa scapi nu poti. Pentru ca debandada care a pus stapanire pe tara, si as extrapola pe lume, face in asa fel incat si calitatea ta umana sa coboare la sosete.

Nu ati constatat ca si relatiile interumane au ajuns la fundul sacului? Nu mai exista oameni de nadejde, persoane pe care sa te bazezi dincolo de o vorba, un gest aruncat in vant care in secunda doi, cand vine vorba de actiune, sa se transforme in vant si sa se faca ca ploua? (cacofonie intentionata).
M-am saturat de iluzii false care de la clasa politica si pana la oamenii de rand se face simtita. M-am saturat de lipsa de cuvant, de empatie, de omenie care exista astazi intre noi. Am primit la dezamagiri, lovituri sub centura in ultima vreme cat sa-ti ajunga o viata. Ajunge! Vrem schimbare in bine? Ce ar fi sa devenim oameni intre oameni, oameni pentru oameni? Ce tie nu-ti place altuia nu-i face? Cine mai aplica asta? Si atunci ne miram de degradarea care are loc. Daca ne degradam noi pe noi cum sa asteptam sa aiba cine sa ne reprezinte? Dintre cine? Dintre cei care nu mai stiu ce inseamna o misiune mai lunga de o zi doua, de lipsa perseverentei si a hotararii de a merge inainte? Si mai ales de a avea oameni cu aceleasi idealuri aproape? Unde sunt acei oameni? Ca eu ce am intalnit in ultima vreme e nimic altceva decat acel caine care latra si apoi fuge de mama focului. Asta daca se mai sinchiseste sa latre in vreun fel. Calitatea umana este la pamant. Si aparentele inseala. La maxim. E ca o epopeee ce prinde viteza in ultima vreme si care nu mai pare a avea fund.

Suntem in 2012. Indiferent cine ce spune de aceasta data, de aceasta cifra, e clar ca suntem la un anumit final, de un anumit final de ciclu. Asa nu se mai poate. Si Doamne Ajuta ca ceva sa se schimbe. Indiferent cum, dar sa se schimbe. Si cu cat mai radical cu atat mai bine. Ne trebuie o desteptare sanatoasa, un sut serios in fund altfel vad ca toata lumea e in letargie.

Si cu ocazia asta deschid si comentariile, asa cum demult mi s-a tot cerut, sa vedem cine mai reactioneaza la asta. Puteti scrie de acum, sa vedem cine mai doreste sa comenteze dupa mai mult de 2 ani fara comentarii online. Sa vedem cum veti primi aceasta deschidere. Cu injuraturi, cu deschidere, cu tacere? Indiferent insa de ce si cum, oameni buni, hai sa ne trezim odata si sa aplicam toate acele principii frumoase in viata noastra. Acele principii despre care toata lumea vorbeste dar aproape nimeni nu le aplica. Ajunge cu mizeria sufletului in care toti am ajuns sa ne scaldam mai mult sau mai putin. Sufletul nostru e bolnav. Ajunge!

4 comentarii:

  1. It's a shame you don't have a donate button!
    I'd certainly donate to this excellent blog! I suppose for now i'll settle for bookmarking and adding your RSS feed to my Google
    account. I look forward to fresh updates and will share this blog with my Facebook group.
    Talk soon!
    My web page my blog log

    RăspundețiȘtergere
  2. Comentez ca mi-a placut articolul si vreau sa-ti atrag atentia asupra unui aspect!
    Nu numai ca apreciez ceea ce ai scris mai sus, considerandu-le realitatea sec. XXI, dar aprecuez sinceritatea :) Eu, de vreo 5-6 ani ma confrunt cu astfel de probleme si sunt in pragul depresiei. De mai mult de un an de zile (de cand s-a terminat si ajutorul de somaj), traiesc "de azi pe maine"... dar nu-mi pare rau daca voi muri de foame... in aceasta lume (cum foarte bine ai descris mai sus) nu-mi place sa traiesc (NU MAI VREAU SA TRAIESC!)... traiesc cu moartea in cap zi de zi - sunt prea las sa apelez la sinucidere. Traiesc fara nici un chef de viata! Este foarte nasol... o stare psihica aiurea tare...
    Ai mare grija sa nu ajungi aici... este foarte nasol!
    Succes in continuare

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru deschiderea si sinceritatea ta. Noi nu putem renunta la vietile noastre, fiecare are misiunea sa, sinuciderea nu face parte din ea.

      Ce am dorit sa semnalez este ca eu pot sa raspund de viata mea, dar nu pot raspunde pentru viata celorlalti. Iar singur nu poti sa creezi, sa faci lucruri cu adevart marete. Si e nevoie sa fim mai multi, mult mai multi. Imi doresc sa pot sa fiu EU cu adevarat si tot ce fac eu mai bine sa nu se loveasca de usi inchise si oameni care si-au pierdut calitatea umana. Imi doresc sa am oameni ca mine langa mine, si nu prea ii gasesc ... deocamdata.

      Iti doresc putere sa nu renunti, depresia e boala grea, e suferinta la superlativ care se inspira si expira. Lumea foloseste acest cuvant la general ca si cum ar fi o raceala. NU, nu e. depresia e grea de dus. Si nu la tine ma refeream cu "lumea" in cazul de fata.

      Tinem aproape si mergem inainte ... lucrurile o sa se schimbe!

      Ștergere
  3. Ai spus un lucru... foarte adevarat "fiecare are misiunea sa".
    Ma gandeam deseori la sinucidere... simteam ca trebuie sa mai traiesc... am trecut prin clipe grele (am stat fata in fata cu moartea de vreo 4-5 ori)... "un miracol" m-a salvat! Se pare ca acel miracol a fost din cauza ca "nu mi-a sunat ceasul"... trebuie sa mai traiesc... si asta nu pentru ca vreau eu, ci pentru ca am o misiune... mai am ceva de facut "interactionand" cu diverse persoane!

    Bafta!

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti punctul de vedere! E al tau si nimeni nu ti-l poate contesta!