Am lucrat ceva timp pe traducerea asta, de fapt am inceput-o anul trecut … cred ca am si mentionat asta pe blog. Insa dupa pauzele lungi si dese am reusit s-o finalizez. Am vrut sa fie o traducere integrala pentru a vedea complexitatea lucrurilor si pentru ca fiecare sa interpreteze personal cele prezentate. Datorita volumului mare, am considerat ca veti dori o copie in format pdf - pentru a putea lectura in voie documentul, astfel ca veti gasi link-ul pentru download la finalul postarii.
Introducerea de mai jos am scris-o odata cu inceputul traducerii, adica la scurt timp dupa nasterea acestui blog. Insa o las deoarece arata cat de multe am aflat de atunci impreuna cu voi si cat de multe s-au petrecut in 15 luni. De fapt, dupa ce am recitit cele scrise atunci, constat ca e un testament al acestui blog …
23 februarie 2010
Mentionez ca evenimentele din 9-11 nu au reprezentat niciodata o prioritate pentru mine, ca de altfel pentru multi dintre noi. Poate datorita faptului ca America e departe, sau ca eram si eu sub influenta puternica a spalarii pe creier. Insa datorita evenimentelor care se succed cu repeziciune in fata ochilor nostrii, daca decidem totusi sa-i deschidem si pentru ca tot mai multi semnaleaza ca a venit perioada dezvaluirilor si ca vom afla adevaruri care vor schimba intreaga istorie a omenirii si nu numai; am decis sa sap putin si sa ajung la informatia de baza care duce la elucidarea cat se poate de clara si logica a evenimentelor din 9-11. In plus veti gasi o suita de nume si puncte de referinta pentru a putea studia pe cont propriu problema. Si nici de data asta nu as fi luat initiativa asta daca nu as fi primit in repetate randuri in ultimele saptamani informatii care se refera la noile date care ies la iveala si reluarea investigatiilor pe tema 9-11 si tot asa…
Astazi informatia se afla in fata noastra, aproape ca ne doboara, doar trebuie sa vrei s-o cauti.
Marturisesc ca sursele legitime de unde inunda informatii noi in fiecare zi imi fac viata putin amara tocmai datorita multitudinii de informatii care o am de digerat, asimilat, verificat. Sentimentul de coplesire despre tot ce aflu nu are cum sa lipseasca si mai ales ca puse cap la coada astazi aceste informatii ce se dezvaluie te lasa mut la lumea in care am trait si lumea in care am consimtit sa traim in ultimele decenii.
Am atatea sa va impartasesc pe acest blog, va rog doar sa aveti rabdare deoarece informatia este atat de diversa si imensa incat nu e usor sa o selectezi, iar apoi sa decizi in ce ordine o prezinti.
Va indemn sa cautati cu totii, deoarece acum poti gasi tot ce vrei sa afli daca stii sa cauti, insa va avertizez ca printre toate dezvaluirile care se vor succede in perioada aceasta si cea care vine exista multa informatie strecurata acolo care este falsa, multa informatie este distorsionata, si multa informatie adevarata este amestecata cu minciuni. Luand toate acestea in calcul, fii foarte atent la sursele de unde primesti informatia, verifica-le si pe alte filiere, si nu in ultimul rand da-le testul intuitiei care iti va spune in ce masura informatia este adevarata sau nu. Acel ceva care mereu ti-a spus in viata daca e bine sa faci sau nu ceva, acel ceva care adesea a fost ignorat de tine si apoi ti-a parut rau ca nu ai ascultat acel ceva, acum iti va fi de un real folos in selectia informatiei autentice.
Iar acum va indemn sa lecturati dezvaluirile facute de Richard Andrew Grove, care pune cap la coada demonteaza toate semnele de intrebare ce ar mai ramane referitor la evenimentele din 9 septembrie 2011. M-am straduit sa traduc dezvaluirile lui socante si captivante in acelasi timp si cred ca am cuprins esenta. Va marturisesc ca traducand materialele m-a cuprins nu odata sentimentul de greata si scarba, ca sa nu mai vorbesc de sentimentul de revolta interioara pentru lumea in care traim si societatea care am lasat-o sa se dezvolte ca niste paraziti de vieti umane. Sunt perfect de acord cu pararea autorului ca ai nevoie de tarie ca sa fii capabil sa faci fata la adevarul care iese la iveala, pentru ca dedesubturile sunt atat de abominabile incat poti experimenta stare reala de rau in momentul cand valul incepe sa dispara si sa vezi exact unde esti si cum ai trait pana acum. Din cauza asta multi prefera inca sa se minta singuri, sau pur si simplu sa se prefaca ca totul e la fel, pentru ca daca nu ar mai face-o s-ar putea sa nu faca fata la ceea ce vor gasi dincolo de val si minciuna. Nu este usor, dar este timpul ! Din acest motiv, va felicit pe toti cei care ati ajuns la acest material si chiar o sa-l parcurgeti pana la capat. Va felicit pe toti cei care ati decis sa traiti in adevar, ne asteapta vremuri grele, dar din fericire suntem tot mai multi asa ca tranzitia va fi mai usoara.
Ah si inca ceva. Sa nu credeti ca daca acest material este despre ceva ce s-a intamplat in alta tara nu ne priveste, n-are cum sa ne afecteze. Cred ca nici nu mai e cazul sa spun ca nu e asa. Ne afecteaza in mod direct pentru ca acest mod de operare a fost propagat peste tot in lume cu intentia de control mondial.
Materialul este lung, dar va asigur ca va tine cu sufletul la gura, este ca un roman tocmai iesit de sub tipar, dar pe care aveti posibilitatea sa-l cititi gratuit. Cu cat cititi mai mult cu atat sunteti mai pregatiti sa va dati jos valul si sa sprijiniti o noua luma in care minciuna si manipularea nu isi are locul.
Povestea lui Richard Andrew Grove:
- adevarul despre 9-11 si multe alte dezvaluiri de culise -
Am luat parte la evenimente din primul rand cum s-ar zice, astfel ca perspectiva si ideile mele despre 9/11 nu sunt bazate pe ce a scris sau relatat media, sunt in primul rand bazate pe observatiile personale de la Punctul Zero si ceea ce am invatat de atunci incolo prin studiul personal pe baza evenimentelor. Mai mult decat atat, spre deosebire de multi altii care au suferit de pe urma celor intamplate, sau au murit acolo, unii sunt cei care au lucrat in spatele scenei si m-au ajutat sa raspandesc informatiile. Despre ce ? Despre intrebarea de 7 trilioane de dolari evident.
In lunile care au precedat data de 11 septembrie , eu nu eram singurul dintre cei care lucra in World Trade Center care simtea ca ceva este nelalocul sau. Insa am fost singurul (din cate stiu eu pana in prezent) care a ridicat o voce si in consecinta am fost dat rapid afara pentru a se da un exemplu. De altfel faptul ca am fost dat afara in mod ilegal pentru ca am inceput sa semnalez iregularitati m-a ajutat sa fiu astazi in viata si sa am posibilitatea sa va relatez cele intamplate. A fost ca o revelatie care m-a ajutat sa imi reorientez viata spre cunoastere si sa ajut la salvarea altor vieti de acum incolo, intr-o lume in care trezirea constiintei colective ar trebui sa primeze in defavoarea mizeriei in care traim si in care se doreste distrugerea calitatii vietii.
Ca sa incep, in acea dimineata ma duceam sa prezint dovezi, pe care inca le detin, fostilor colegi de la Marsh & McLennan, la etajul 98 al primei cladiri WTC – Turnul de Nord, turn care a explodat in timp ce eu eram prins in trafic, dar fiind la doar cateva strazi spre nord fata de complexul WTC, mergand spre sudul strazii West, exact la sud fata de Canal la ora 8:45 dimineata, intr-o decapotabila cu acoperisul coborat.
Pe langa faptul ca am fost martor la evenimente ce contrazic varianta oficiala, am experimentat oroarea de a suporta totul ca un martor ce are colegii prinsi in capcana acelei cladiri in flacari si realizand ca nu aveam ce sa fac pentru a-i ajuta. Si vedeam cum cei de acolo isi pierd speranta si incep sa sara (in unele cazuri tinandu-se de mana), corpurile atrase de pamant fara nici o speranta, acestea au fost momentele cele mai zdrobitoare pentru mine in acea dimineata.
Apoi eram la doar 2-3 strazi distanta de Turnul de Nord cand Turnul din Sud a explodat.
Incearca sa-ti imaginezi cat de ireala mi se parea intreaga scena si experienta traita in direct, cand ceea ce vedeam cu ochii mei contrasta ca ziua fata de noapte cu relatarile oficiale.
Pentru mult timp de atunci incolo am stiut ca e mult prea riscant sa ma implic si sa iau contact cu oamenii care ar putea fi interesati, asta deoarece media si Administratia a mentionat cat se poate de clar faptul ca nu va tolera nimic altceva inafara de varianta oficiala, asta insemnand ca oamenii capabili sa gandeasca pentru ei insisi, sau cei care aveau un alt punct de vedere deveneau instantaneu noile tinte in razboiul impotriva terorismului, sau mai bine zis in razboiul terorii.
Toti cei care au citit cele 300 + de pagini ale Patriot Act pot vedea cu usurinta ca actiunile luate sunt in scopul dizolvarii Constitutiei, stergand pur si simplu drepturile constitutionale de viata privata, libertatea cuvantului, etc., si mai ales expunand fiecare American ca fiind un potential si plauzibil terorist, pentru ca informatia se colecteaza de la fiecare dintre noi in parte. Prin renuntarea la libertatea noastra in favoarea asa zisei sigurante poate rezulta indubitabil pierderea ambelor.
Si din cauza asta ai constructii gen Halliburton de tip lagare de concentrare chiar in curtea ta din spate, constitutia fiind neutralizata de Patriot Act I & II. Daca asta este noutate pentru tine atunci cauta pe google “Oliver North’s REX -84 program” sau “FEMA CAMPS”, sau “civilian inmate labor program” (program de azil civil pentru prestat munca), program care se pregateste de catre Armata pentru cetatenii americani.
Este o mostenire nefericita ca noi toti suntem in grija administratiei curente, care a folosit 9/11 ca un vas de lansare catre oportunitatea de a cheltui 3 trilioane fara sa dea socoteala nimanui, fara nici o consecinta pentru ei, pentru tari care sunt invadate fara o opozitie reala si sub pretexte mai mult decat indoielnice, iar Constitutia este eludata prin constrangere. Alte trilioane de dolari au fost adaugate ca si datorie pentru pierderea libertatii care deriva din Actul Patriotic, iar combinatia dintre aceste remedii nu au produs nici macar un singur rezultat, nici o infatisare in instanta, nici castigarea vreunui razboi, nici un suport de la un public de altfel neinformat.
Samuel Clemens a spus foarte bine: “Cred ca acel Guvern ce isi inrobeaza proprii oameni, isi castiga Viitorul preparat de el insusi.”
Stiti, de fapt pentru foarte multi oameni intreaga controversa in jurul 9-11 este pur si simplu prea grea de digerat si din cauza asta functioneaza – MINCIUNA - e pur si simplu prea mare de a fi realizata sau imaginata macar, chiar daca in fata noastra sunt aruncate nenumarate si incontestabile contradictii – pentru ca FURTUL depaseste barierele conceptelor despre ce poate fi real – astfel ca fiecare sfarseste inapoi in propria ipocrizie si propria dependenta de mediul si realitatea creata si conditionata de sponsori ca AIG, Lockheed Martin, sau GEICO (companie de asigurari angajata de guvern).
Si sunt convins ca esti constient de ratia de consum media din fiecare zi prin care se propaga refuzul de a vedea adevarul, iar ca rezultat - omul de rand s-a indepartat atat de mult de adevar incat realmente risca nebunia daca ar incerca sa urmareasca masinaria diabolica care leaga evenimentele de originile reale. Din fericire am ocazia unica si suportul necesar sa fac exact asta.
Sunt aici astazi sa impartasesc cu voi Adevarul Ascuns, care daca este folosit in mod constructiv poate ajuta poporul American sa isi recastige drepturile fundamentale, libertatea prin reinstaurarea Constitutiei, pentru ca per ansamblu ideea cu care vei ramane este realmente revolutionara.
Ce m-a izbit cel mai tare in acea dimineata nu a fost ceea ce am vazut in varful turnurilor, ci ceea ce am gasit la baza cladirii. Asta m-a facut sa vad ca noi toti am fost tradati si cand spun asta nu ma refer la conceptual jack in the box sau “omul negru extremist Islamic”, care a reusit sa conduca la succes linii aeriene comerciale pana in varful turnurilor cu o precizie militara. Nu, eu ma refer la participantii care erau in mod plauzibil asociati cu organizatiile de inteligenta ale Statelor Unite si care nu au luat masuri de salvare la baza cladirilor.
Detaliile specifice la care fac referire nu le voi detalia aici, deoarece sunt mult prea sensibile in a fi explorate acum fara a trasa baza intregului context, si ele sunt oricum infara perimentrului acestui articol. Dupa ce voi finaliza ideea de baza vom reveni la toate.
Ce s-a intamplat in varful acelor turnuri in acea dimineata serveste exact scopul similar unui magician, adica au avut scopul de a crea diversiune si de a indeparta atentia de la adevaratele evenimente ce se derulau la baza cladirilor.
Cu cat continuam sa invatam mai multe despre acest subiect, cu atat incepem sa intelegem monstruozitatea hotiei realizate si a tranzactiilor frauduloase care au stat la baza si sub umbrela conceptului de 9-11, mai exact lingouri de aur in valoare de sute de miliarde de dolari care s-au evaporat din seifurile ce erau la baza acestor cladiri. Unele dovezi au tot aparut incluzand si declaratia facuta de Donald Rumsfeld (fost Ministru al Apararii SUA) pe data de 10 septembrie 2001 anuntand ca 2.3 trilioane de dolari din fondurile contribuabililor americani au fost deturnati de contabilii de la Pentagon si apoi pierduti.
Hai sa facem un experiment: daca desenez o linie pe o tabla de lungimea unui picior, si acea linie echivaleaza cu 1 milion de dolari, cat de lunga ar fi o linie care sa reprezinte un miliard de dolari ? Dar un trillion ?
Raspunsul este 1000 de picioare adica 189 de mile, deci retine ca noi vorbim de fapt de cea mai mare frauda/crima comisa vreodata chiar in fata ochilor nostrii folosind 9-11 ca pretext si o scapare, iar ceea ce s-a furat era de fapt viitorul nostru colectiv, este timpul sa realizam cu totii asta.
Nu numai ca declaratia lui Rumsfeld din data de 10 septembrie nu a atras atentia atunci, dar nici macar astazi nu prea este cunoscuta. Si tot aici merita de mentionat faptul ca DynCorp, firma care este partial responsabila pentru “vrajile” facute in contabilitatea Pentagonului, inca mai primeste zeci de milioane anual prin contracte directe cu Pentagonul. In alte cuvinte consider ca ceea ce America nu stie este exact ceea ce omoara America si americanii. Bazandu-ne doar pe aceasta teorie inseamna ca daca am restaura fluxul liber de informatie catre oameni, tara s-ar resuscita singura.
Daca se creaza o resursa de angrenare si corelare a datelor colectate de la toti cei care am fost observatori independenti, am documentat si adunat date asteptand momentul sa iesim impreuna si sa impartasim informatia, numai atunci oamenii ar avea o sansa de a riposta si de a realiza ca adevaratul razboi este in propria ograda si nu in convenabilul terorism.
Si poate ca tot ce este nevoie e de fapt ca un om ca tine sa-si faca timp sa asculte un om ca mine si sa lasam Adevarul sa isi croiasca liber drumul.
Ma adresez voua astfel, pentru ca ceea ce am sa va spun nu se poate comunica prin metodele traditionale cum ar fi media care este corporatista si vrand nevrand parte din frauda generalizata.
Fara interventia oamenilor ca tine, ce au posibilitatea sa comunice cu o audienta vasta sau potential vasta si nelimitata nu ar exista speranta ca cele ce urmeaza vor fi asimilate si in timp cunoscute de publicul larg.
In cele ce urmeaza veti afla cum evenimentele de la 9-11 au servit ca
scuza pentru cele mai diabolice atrocitati realizate vreodata de rasa umana in perioada post 9-11, atrocitati inghitite si acceptate orbeste de majoritatea oamenilor.
Fie ca e vorba de compania Checkpoint si sistemul de date care a primit 4 milioane de dolari pentru a manipula alegerile din 2000 ca sa pastreze regimul puterii in aceleasi maini cu ajutorul lui Katherine Harris si cabinetul Jeb Bush, sau utilizarea anthraxului pentru a trece cu usurinta Actul patriotic, invadarea ilegala a Iraqului si Afganistanului, sau folosirea comunitatii de musulmani pe post de “Lee Harvey Oswald”, sau pseudo-investigatia lui Eliot Spitzer pe ambele situatii, atat 9-11 cat si pe sutele de miliarde furate cu frauda cu ajutorul firmelor de asigurare, film venit la scurt timp dupa septembrie 11 implicand companii care au oferit servicii si ajutor adevaratilor teroristi ce au comis atrocitatile din acea dimineata.
Si poate tu esti unul dintre putinii pe care nu trebuie sa-i conving de faptul ca 18 militanti extremisti cu cuttere de hartie nu pot avea control asupra planurilor NORAD ce aveau exercitii simultane pe 9-11, participarea lui Guliani in acele exercitii, sau al expertilor de la Securacom & Kroll Associates Security care au ordonat oamenilor din turnul de sud sa se intoarca la birouri pentru a creste bilantul mortilor.
Pentru mine anii astia au fost o continua lupta in a castiga audienta cu oameni care au putere atat sa asculte cat si sa intreprinda actiune. Singura intrebare fara raspuns era insa “la cine ma pot duce cu asemenea informatii, cineva care le va folosi in scopuri corecte ?“. Si bine-nteles ca in astfel de situatii gasesti cu usurinta multe persoane care nu doresc altceva decat sa profite cat de mult pot din activitati despre care voi vorbi putin mai incolo, astfel ca fara un plan strategic este cat se poate de usor sa ai soarta similara cu cei ca Mark Lombardi, William Cooper, Gary Webb, Hunter S. Thompson, sau multi altii care sunt sute si au fost “sinucisi” post 11 septembrie pentru ca au indraznit sa spuna ce aveau de spus, astfel ca trebuia sa avem mare grija.
Golul meu este sa creez o cronologie cat mai exacta si sa pun cap la cap totul, iar mai apoi sa-i fac si pe altii sa vada padurea de copaci cum s-ar spune.
Astfel, fara sa o mai lungesc voi intra in relatarea evenimentelor reale si nefinalizate, rugandu-te sa ma ajuti in a determina ce si cum de aici incolo.
Si aici incepem:
In anul 2000 am lucrat pentru o firma de dezvoltare software care se numea SilverStream Software. Am lucrat in vanzari, iar in octombrie 2000 am castigat cel mai mare client din istoria acelei companii, actiune care a dus la scurt timp dupa - la achizitionarea firmei SilverStream de catre Novell.
In acest context si dupa cum ulterior s-a si vazut, clientul adus de mine Gordon Gekko era de fapt un client Marsch & McLennan. Marsh era cea mai mare companie de asigurari. Poate iti amintesti ca Marsh avea locatia exact in dreapta si sub Cantor Fitzgerald in Turnul din Nord si ca aproximativ 295 de angajati ai Marsh au fost ucisi in acea dimineata alaturi de alte victime inocente care fie stiau prea mult, fie prea putin despre asa zisul mediu in care lucrau.
Silver Stream Technology se situa pe un varf de lance in ceea ce priveste solutiile internet, oferind un software care activa web functiunea critica a celor 500 de companii Fortune, adica integra de fapt si facea accesibil prin aplicatii web si mainframe-uri de rationalizare a timpului de lucru si al procesarii hartiei, toate acestea avand ca rezultat un cost de operare mai mic si eficienta in tranzactii, deoarece intre timp se incerca disponibilizarea ineficientelor - precum oamenii. Si de aici incepe sa devina interesant…
SilverStream a construit platforme de tranzactionare si trading pentru Merrill Lynch, Deutsche Bank, Banker’s Trust, Alex Brown, Morgan Stanley, ca sa numesc cativa. Eram responsabil pentru aceste conturi in anumite perioade. Coincidenta, multe dintre aceste companii si-au achizitionat spatii in World Trade Center si in mod simultan au facut implementari legat de recuperari date in caz de dezastre si implementari de continuare a afacerii in astfel de situatii, si asta chiar inainte de 9-11.
Si sper ca esti familiarizat deja cat de cat de implicarea si rolul care aceste institutii l-au jucat in 9-11, iar daca aici incluzi si Marsh & McLennan si inca un client de-al meu din 2001 si anume AIG, atunci vei avea in mare parte lista de baza a tuturor jucatorilor mari implicati in aspecte financiare frauduloase legate de 9-11. Poate ai si remarcat informatia ascunsa despre Marsh chiar la baza ecranului cam la minutul 6 ½ in Loose Change.
Nici eu nu am realizat scopul acestor conexiuni pana la aproape o luna de zile dupa 9-11, cand am citit articolul lui Mike Ruppert despre Criminal Insider Trading ( Dezvaluiri despre speculatii criminale) ce au avut loc in septembrie 11. Afirmatiile lui Rupert sunt corecte intr-o mare parte, dar e indicat sa se faca o separare intre datele sale exacte documentate si teoriile nedocumentate despre petrol. Mentionez asta doar pentru ca in zilele astea totul pare a fi pus pe seama pretului gazelor si de vreme ce toata lumea isi umple rezervoarele de frica, am considerat ca e bine sa mentionez paralela.
Vedeti de fapt fie ca petrolul este sau nu un combustibil fosil (adica e epuizabil) sau ca este de fapt abiotic (adica regenerativ), lucruri discutabile in fond; totusi eu sunt de acord cu faptul ca petrolul este folosit ca si instrument de control asupra populatiei si in acest sens poate esti interesat sa citesti cartea “Deep Hot Biosphere” de Thomas Gold, unde se explica faptul ca petrolul este fosil si ca nu exista nici un pericol in a se epuiza. Dar asta este un alt aspect de discutat …
Daca esti curios sa investighezi tu insuti despre ce am spus mai sus de implicarea institutiilor financiare, cauta pe net “Buzzy Krongard + A.B. Brown” si vei gasi conexiunea cu comunitatea de inteligenta “ Intelligence Community”.
Revenind, sa-ti spun ce avea de gand Marsh de fapt … In 2000 SilverStream a contractat firma Marsh pentru a livra o solutie tehnica peste a ceea ce s-a mai facut pana atunci pentru oricare dintre companiile de top amintite mai sus. Asta presupunea posibilitatea lui Marsh de a se conecta la partenerii sai de afaceri prin portaluri de internet, cu scopul de a crea “tranzactii fara hartie” pentru a accelera veniturile si ciclurile de innoire, construind totul de la sol pana la site-ul clientilor.
SilverStream a creat o conexiune specifica ce era folosita se conecteze AIG de Marsh & McLennan, primele 2 companii de pe planeta cu o asemenea conexiune pentru tranzactii, dar de altfel Marsh a primit Premiul ACORD in vara lui 2001 pentru ca a facut acest lucru. Cu ce ar trebui sa ramai din asta ? Ca nici o alta companie pana la ei nu facuse asta si oare care ar fi motivul pentru care AIG si Marsh au vrut sa o faca, de ce ar fi vrut ei sa aiba o noua tehnologie mai avansata de a se conecta pentru a face afaceri cand nici o alta firma nu avea nevoie sa o faca ?
Ca urmare a Proiectului Marsh.com cand am semnat afacerea in octombrie 2000, nici un produs nu a fost inca livrat, chiar si prin faptul ca, virgula, compania in sine nu avea nici un “produs” de “vandut”. Dar acest lucru nu parea sa fie o problema pentru Marsh in prima faza cand nici macar nu incepusem sa construim proiectul in interiorul Turnului din Nord.
Odata pecetluit contractul, SilverStream a plasat 30-40 de dezvoltatori la Marsh, iar aceasta echipa era condusa de 2-3 manageri, manageri cu care eu colaboram in vederea asigurarii “solutiei” promise.
Echipa de dezvoltatori lucra in mod regulat peste program, pana noaptea tarziu, uneori toata noaptea, iar alteori chiar 7 zile pe saptamana, toate astea pentru a livra “marfa” pe data limita stabilita de Marsh, data limita pre 11 septembrie.
Desi eram prieten cu unii dintre acei dezvoltatori, erau multi pe care nu-i cunosteam, nici macar din vedere sau prin intermediul cunostintelor. Cu toate acestea am documente, care atesta numele acestora cat si orarul lor de lucru.
Prima data cand am observat anomalii fiscale legate de Proiectul Marsh.com eram la o sedinta la etajul 98 in octombrie 2000 cu un domn pe nume Gary Lasko. Acest Gary era Chief Information Officer in cadrul Marsh America de Nord, iar in acea dupa amiaza il ajutam sa identifice achizitii si tranzactii dubioase in valoare de aproximativ 10 milioane de dolari, astfel recunosteam ca exista niste vanzari care par a frauda Marsh parand ca vand cantitati foarte mari de hardware ce nu pareau a fi necesare – lucru confirmat ulterior chiar de catre Gary.
In primavara lui 2001 negociam reinnoirea licentei si al contractului de servicii in valoare de 5 milioane de dolari cu Gary, in vederea finalizarii cerintelor Marsh pentru ce mai ramanea de facut din Proiectul Marsh.com. In paralel cu eforturile mele de a incheia acest contract, eram ingrijorat de un alt aspect, si anume de faptul ca SilverStream factura Marsh-ul cu peste 7 milioane de dolari in plus.
Am adus aceasta informatie si ingrijorare in fata executivilor de la SilverStream, iar in acel moment am fost rugat sa tin totul secret si sa imi vad de treburile mele. Am facut acelasi lucru cu un executiv de la Marsh, care mi-a sugerat la fel )sa-mi vad de treaba) ... dar apoi eu mentionasem toate acestea deja la cativa executivi de la Marsh in care avem incredere cum era de exemplu Gary Lasko, Kathryn Lee, Ken Rice, Richard Breuhardt, John Ueltzhoeffer – toti oameni care ulterior au deveni si ei ingrijorati ca ceva dubios se intampla.
Toti acesti colegi mentionati mai sus, au fost ucisi pe 11 septembrie, iar executivii care mi-au spus sa tac sunt in viata si liberi.
Nu cred ca este o coincidenta faptul ca executivul de la Marsh care mi-a spus sa tac, a fost cel care s-a asigurat ca personalul sau, cei mentionat mai sus sa fie prezenti in acea dimineata devreme, inainte de intalnirea normala de dimineata, pentru o teleconferinta globala, teleconferinta tinuta de acest executiv, insa dintr-o alta locatie sigura si anume apartamentul sau din Upper Wets Side. Iar eu ar fi trebuit sa fiu acolo in acea dimineata la sedinta, chiar dupa acea teleconferinta.
Chiar daca deviez din nou putin, tin sa mentionez faptul ca acel executiv caruia nu am sa-i dau numele aici, este foarte apropiat de Consiliul Relatiilor Externe - CFR (Council on Foreign Relations) ...
In 4 iunie 2001, am trimis un email echipei mele de la vanzari, intreband daca si ei erau ingrijorati de aparenta supra-facturare cu milioane de dolari a Marsh de catre SilverStream si mult peste procentul cu care eram platiti ca si comisioane, sau despre o posibila frauda a SilverStream catre Marsh... in aceeasi zi am primit un acord verbal de la oamenii lui Gary Lasko despre faptul ca SilverStream va primi extinderea contractul cu Marsh pentru faza II.
Mi-am sunat seful si i-am dat vestile bune, iar el si-a sunat supervizorul, VP-ul Vanzarilor pe nume John Judge. Comisionul de la aceasta vanzare probabil ca m-ar fi plasat pe o pozitie din care pot parasi SilverStream si posibilitatea sa incep o viata a mea, deoarece ar fi fost o suma de peste 1 milion de dolari.
Pe iunie 5 2001, adica in dimineata urmatoare, Judge a zburat spre New York si se ascunde dupa usa din biroul sefului meu, apoi sunt chemat acolo sub pretexte false si dat afara pe loc. Dar mai mult decat atat, Judge apare si nu se poate stapani sa nu-mi spuna cat de mult se bucura ca a zburat pana acolo doar ca sa vada expresia de pe fata mea. Din acel moment am fost presat sa mentin tacerea despre ce stiam si sa-mi iau un timp liber, asa am si facut. Am zburat in Cabo San Lucas si am cumparat o proprietate de vacanta si am uitat cu totul de SilverStream, chiar luam in calcul sa raman si sa locuiesc acolo, dar din fericire nu am facut-o.
Deci din acest punct incepe totul sa devina si mai neobisnuit. Nu mai e nevoie sa dezbat ca a fost nevoie de un efort impus ca sa ma rup de traiul acela si sa ma redirectionez in aceasta directie unde sunt acum si de unde iti pot astazi vorbi. In august 2001 am fost in Boston si dupa ce am vizitat 2 spitale diferite, am avut parte de o operatie de urgenta care mi s-a spus ca mi-a salvat viata.
Si mai ciudat, ca in timpul recuperarii, pe la sfarsitul lui august, Seful Financiar ( Chief Financial Officer) de la SilverStream s-a oferit sa-mi plateasca 9999.99 $ ca sa semnez un contract in care unul dintre ultimele clauze era sa nu mentionez acel contract si nimic referitor la el la nimeni. Totodata mi-a spus ca ar vrea sa ma plateasca cu mai mult, insa tot ce este peste 10.000 de dolari trebuie raportat corpului directoral. Interesant, nu-i asa ?
Astfel, chiar daca atunci am acceptat contractul, am decis ca era foarte suspect, tot scenariul, si chiar daca mi-a luat cateva saptamani sa-mi revin dupa operatie, cu timpul capul meu se limpezea si simteam tot mai tare ca trebuie sa ma intorc la colegii de la Marsh si macar sa-i informez despre suspiciunile mele, pentru ca in fond ei erau aceia care erau mintiti zilnic si cei care inca mai lucrau acolo.
Un coleg din interior mi-a aranjat sa pot intra la o intalnire de grup, care ar fi fost tocmai in pauza in timp ce eu imi faceam aparitia si ulterior as fi intrat neobservat impreuna cu restul colegilor la terminarea pauzei, colegi care de altfel erai si ei ingrijorati de activitatile ilicite in cadrul firmei. Intentia noastra era sa intrebam deschis despre suspiciunile care le aveam referitor la acesti executivi care doreau sa impuna aceasta secretomanie si care pareau sa fie in centrul acestor secrete. Persoana pe care intentionam s-o confruntam este una si aceeasi cu executivul care mi-a spus sa intorc privirea in alta parte, aceeasi cu cel care azi e in strans parteneriat cu Council on Foreign Relations. Eu cred ca exista un conflict de interese aici.
Inainte sa continui, as vrea sa impartasesc cateva experiente si subiecte despre Cine, Cum si De ce 11 septembrie:
Fara sa intram in detaliile sordide despre cauza pentru care turnurile gemene au fost ordonate pentru demolare controlata, si facand conexiunile necesare de la riscurile asociate si costurile indepartarii azbestului pana la decizia nepopulara facuta de teroristi sa ia o astfel de masura cauzatoare de pierderi masive de bani care a dus la un razboi fara sfarsit, razboi de inghitit cantitati uriase de capital, voi da doar o mica mostra:
In primul rand as mentiona de L. Paul Jerry Bremer, care era in fruntea elementului de Coalitie de Reconstruire post 9-11 - planul Hegelian care trebuia sa aiba loc in Iraq. Acest individ a lucrat pentru Heinz Kissinger, era cunoscut publicului ca fiind Henry Bremer, si este unul si acelasi cu cel care a anuntat capturarea lui Saddam Hussein, si era responsabil de aproximativ 10 miliarde de dolari necontabilizati ce reprezentau banii pentru Reconstructia Iraqului, bani donati din sangele platitorilor de taxe americani, fie el dulce sau amar. De altfel am vazut chiar eu protocoalele contabile, sau mai bine zis lipsurile lor, care prevedeau ce ajungea in Iraq, e o frauda completa a platitorilor de taxe americani... implica o gramada de camioane nepazite si necontorizate de caramizi a miliarde de dolari ce se pierd undeva in neant, fara ca cineva sa contorizeze unde merg acei bani si cine ii primeste.
Dar uite, ce probabil nu stii: ultima performanta a lui L. Paul Bremer inainte de capitalizarea razboiului din Iraq a fost la Marsh & McLennan unde era CEO la Marsh’s Risk Management. Ce interesant ca nimeni nu a observat faptul ca Marsh se afla in centrul evenimentelor din 9-11, si in ciuda faptului ca era interesat in fiecare aspect al evenimentelor, doar cateva intrebari timide au implicat Marsh ca rol in tot ce s-a intamplat.
As mentiona secundar faptul ca Steward AFB din New Windsor, New York e folosit ca butuc pentru importul de droguri ilicite, sub perdeaua achizitiilor militare. O noua coincidenta, Steward se afla exact la mijlocul intersectiei dintre cele 2 avioane care au lovit turnurile, si mai este si locatia aproximativa unde au fost activate transportoarele. Steward AFB era cunoscut inainte ca fiind baza unde se intorceau ostaticii iranieni dupa cele 444 de zile in surpriza din octombrie, conexiune nerelatata cu contra frauda din Iran...
In mod interesant Steward AFB este singurul aeroport de acest fel, care a fost privatizat pentru interese secrete. Privatizarea a fost facuta in parte de George Pataki si Eliot Spitzer. In 1999 Pataki a semnat un contract de leasing (ala Silverstein) iar in 2000 Spitzer a realizat privatizarea pentru uz “special”.
Spitzer, este in mod evident procurorul sef al New York-ului si un presupus razboinic impotriva crimelor. Ce n-as da sa fie asta adevarat, dar te rog sa privesti putin si sa judeci tu singur dupa dovezile care le ai.
Spitzer s-a ocupat de investigarea 9-11, dar nu s-a facut nici un progres. Pe langa asta, tot Spitzer a investigat si schema frauduloasa a asigurarilor post 9-11 implicand AIG, Marsh, in care sute de miliarde de dolari au disparut prin degresarea unor polite de asigurari ingrasate, iar afirmatia mea este ca tehnologia creata de catre fostii mei colegi a fost fundamentala pentru a crea si amplifica aceasta schema. Investigatia lui Spitzer gaseste AIG-ul vinovat, dar ii penalizeaza cu 1 miliard de dolari, ceea ce inseamna mai putin de 1 % din cat au furat, din care miliard Marsh & McLennan are de platit 800,000,000. Compara tu asta cu penalizarea recenta a lui JP Morgan de 425 milioane pentru ca au fraudat IPO referitor la bomba, adica boomul.com in care peste 300 de companii au admis ca au participat ... “fara sa existe nici un efect advers asupra situatiei noastre financiare” a afirmat un purtator de cuvant de la JP Morgan. Ce interesant ...
AIG este cea mai mare companie de asigurari din lume. Cand am cautat sa vad de ce AIG si Marsh au scapat, am dat peste un scenariu de cosmar si ca sa pot impartasi tot - am inceput o munca serioasa timp de cativa ani.
Ca si raspuns la investigatia lui Spitzer ... Marsh numeste un nou CEO si doar si aceasta schimbare ma frapeaza ca fiind ciudata, datorita istoriei din spatele investigarii, asa ca am facut niste sapaturi... si deoarece nu vei ghici nicicum ce am gasit am sa-ti impartasesc.
Eliot Spitzer investiga Marsh, iar Marsh isi inlocuieste CEO cu un tip numit Michael Cherkasky, care la suprafata pare suficient de inofensiv si iti spui ca aici nimic dubios nu se produce, asta doar daca nu esti fan dupa istorie.
Vezi tu, CEO-ul AIG Maurice “Hammerin’ Hank” Greenberg, care era prin coincidenta si fostul Chairman al Consiliului Afacerilor Externe si al Federal Reserve Bank of New York, iar cei doi fii ai sai: Jeff si Evan, care tot din intamplare erau CEO-uri in cadrul unor companii majore de asigurari pe nume Marsh & McLennan si ACE Insurance, conducand treburile fiscale intr-un mod creativ.
Cand Spitzer a demarat investigatiile, Hank a luat o parasuta de aur in valoare de sute de milioane ( extra banii deja fraudati) de la AIG, Jeff a coborat din pozitia sa de la Marsh si McLennan, dar inafara de asta nimic nu s-a schimbat, piciorul stang doar a schimbat cu dreptul, iar fraudele puteau sa continue nestingherite, de data asta cu ajutor legal.
Pentru putina istorie contextuala am sa va mai spun ca AIG a fost fondat de un OSS operativ pe nume Cornelius V. Starr 92 R’s, unchiul prietenului lui Clinton si anume Kenneth Starr. AIG a fost creat si este si in prezent ca un front ce asigura o acoperire foarte buna pentru operatiuni secrete de inteligenta. In 2001 AIG detinea o firma de management al riscului denumit Kroll Associates.
Kroll a jucat un rol major in evenimentele din 11 septembrie si continua pana in prezent sa creeze posibilitatea de evenimente similare ca si 7-7, sau 7-21 din Londra, evenimente care apoi ajung la TV si asigura testimoniale “experte” de contraterorism la pestisorii de aur de acasa prin intermediul FoxNews si altii similari.
In timp ce Kroll asigura capacitatea operationala necesara, AIG si Marsh se concentreaza pe participarea in ambele directii atat pe termen scurt, cat si lung ale schemelor cu bani. Jerome Hauer (de la Kroll) care este un prieten de o viata cu un ex FBI, expert in Contraterorism si Osama Bin Laden pe nume John O’Neil, il angajeaza pe acesta ca sef al securitatii pentru WTC cu putin timp inaintea evenimentelor din 9-11.
Kroll s-a ocupat si de bunkerele din WTC 7 pentru Guiliani, iar bordul de directori de la Kroll aveau in comun cu AIG un mebru, si anume Frank G. Wisner Jr., fiul unui alt OSS co-fondatorul Frank Wisner. N-am sa intru in istoria OSS, sau a lui Reinhard Gehlen, sau al Consiliului Relatiilor Externe, dar pot recomanda o carte excelenta, relevanta si foarte bine documentata: The Old Boys: The American Elite si Origins of the CIA de Burton Hersh (1992).
Luand in calcul lista lunga de rezidenti ai cladirilor cazute cu intentie in acea zi si faptul ca o gramada de tranzactii dubioase au avut loc tot in acea zi, pe langa faptul ca s-au distrus dovezile cazului Enron si oficiile serviciilor secrete, ale fiscului, CIA si oficiile de urgenta ale lui Guiliani, un bunker de la etajul 23 al WTC 7, doar ca sa amintesc cateva date – ramane intrebare fundamentala Qui Bono ?
Sute de miliarde de tranzactii frauduloase au avut loc chiar inainte ca cele 3 cladiri sa fie daramate pe 9-11, fara sa includem aici Marsh si AIG, tranzactii facilitate in mare parte de Marsh & McLennan. Stiu asta deoarece dovezile au fost retinute de pe hard driverele ce au fost recuperate in punctul zero dintre daramaturi de catre o companie germana – Convar.
Unde se afla aceste dovezi astazi ? Intrebare buna ... Google “Convar + Kroll”, veti vedea ca din coincidenta Kroll a cumparat Convar in 2002, pentru a se asigura ca dovezile nu vor ajunge la public, adica la tine.
Pe data de 8 iulie 2004 Grupul Kroll a fost cumparat de Marsh and McLennan. Astfel adaugam faptul ca in aceasta perioada Grupul Kroll oferea si servicii de protectie, adica in caz de rapiri sau orice alta forma ce necesita protectie, servicii oferite companiilor mari cat si directorilor acestora, angajand fosti sau actuali agenti din cadrul serviciilor secrete, cum ar fi si fosti agenti Scotland Yard, dar si mercenari liberi profesionisti. Kroll se regaseste in miezul evenimentelor din 9-11, insa este doar unul dintre aspectele operative efectuate in acea zi.
CEO-ul de la Kroll Michael Cherkasky, a fost numit si CEO la Marsh & McLennan. Daca nu te prinzi de ce si cum aici doar fa o mica munca de cercetare.
Ceea ce vei gasi este ca Guiliani, Spitzer, Cherkasky, Patrick Fitzgerald, Louis Freeh si alte nume pe care nu le-ai recunoaste, toti acestia au lucrat la un moment dat pentru procurorul sef al New York-ului Robert Morgenthau, si daca cineva ar investiga istoria fiecaruia dintre acesti oameni, in contrast cu evenimentele din 9-11, tranzactiile frauduloase care au avut loc pe 9-11 si distrugerea dovezilor din punctul zero, ar face legatura ca acesti oameni, desi in puncte diferite geografice au avut legatura cu ce s-a intamplat in spatele scenei.
Ca sa-mi argumentez si mai bine ideea, va ofer dovezi din data de 1993 cand a fost inscenat un atentat cu bomba la World Trade Center. Un individ a fost instruit de FBI sa plaseze o bomba in garajul subteran al turnului de nord, parcand o masina cu exploziv militar chiar langa o coloana indicata. Deoarece omul a avut suspiciuni despre faptul ca este folosit, el a inregistrat sute de ore de audio prinzand discutii si indicatii primite de FBI despre cum sa faca totul. Nu conteaza daca ma crezi sau nu, doar cauta dupa “Salem + WTC + Recording” si vei vedea ce o sa gasesti ...
Emid Ali Salem, era un informator FBI care a folosit microfoane ascunse pentru a inregistra conversatiile sale cu reprezentantii FBI. In 28 octombrie 1993 a fost un articol in Los Angeles Times ce deconspira implicarea FBI-ului in acel act terorist. Insa America nu citea asa ceva ... inca.
De ce n-ati auzit de asta inainte ? Buna intrebare. Este insa simplu doar sa cauti pe internet dupa acest eveniment, dar ca sa continui, Louis Freeh si Patrick Fitzgerald au luat parte la musamalizarea cazului, care a intrat intr-un con de umbra asemenea altor cazuri de o asa anvergura.
S-ar putea sa observi ca Fitzgerald este amestecat in multe zilele acestea, dar putini sunt constienti ca unele surse atesta ca cele 100 de operatiuni clandestine erau sub supervizarea lui Valerie Plame, care a fost ucisa ca si rezultat direct al faptului ca acoperirea ei a fost compromisa de catre administratia curenta – si oricine si-ar putea pune intrebarea cum asa ceva ar putea ramane in secret. As sugera ca parti interesate de Patrick Fitzgerald , si posibil Judith Miller ar putea sa-ti spuna ... ea a stat in arest 85 de zile, poate ca stie ceva despre musamalizare. As mentiona de asemenea data arestarii ei, 8 iulie 2005.
In orice caz, acum ca presedintele a admis ca el a declasificat informatiile referitoare la Ms. Plame, fie ca a fost o bresa in securitate sau nu, faptic a fost o tradare, pentru ca prin aceasta manevra s-au deconspirat si acoperirile altor agenti clandestini ce lucrau sub acoperire, iar oameni ce au crezut in conducerea lor si in cei care au jurat ca ii vor proteja, au murit in maini dusmane Statelor Unite, din cauza Lui – toate doar din alte motive politice de a acoperi alte minciuni prin aceste demascari, metode de manipulare catre americanii de rand in drumul spre un Imperiu Dictatorial. As sugera sa aruncam o privire cu totii si sa vedem ale cui actiuni ofera pana la urma ajutor teroristilor ?
Eliot Spitzer a fost adus in procuratura generala al orasul New York de catre Michael Cherkasky, care intamplator este un mare contribuitor al campaniei lui Spitzer. Cine a candidat ca si guvernator al New York-ului ? Eliot Spitzer. Pe cine investigheaza Spitzer in mod oficial ? Pe Marsh & McLennan, al carui Ceo este Michael Cherkasky. Sunt mult mai multe cate as putea sa va mai spun, dar momentan cred ca ar trebui sa continui sa construiesc contextul despre cum si de ce am ajuns sa stiu tot ceea ce stiu ... pentru ca in acest caz - cum am aflat eu despre toate astea este la fel de important ca si ceea ce am aflat.
Cam la sfarsitul saptamanii imediat urmatoare ev. din 9-11 eram in avion catre San Francisco, pentru a ma intalni cu un potential angajator, pe care l-am cunoscut in 7 septembrie la Windows on the World in turnul de nord. Eram interesat sa lucrez pentru aceasta companie, deoarece si ei erau implicati, ca si SilverStream, in servicii ce ofera tehnologie de varf pentru internet companiilor financiare. In ciuda faptului ca Silver Stream mi-a terminat contractul de munca cu despagubirile de rigoare, acelasi Chief Financial Officer care a incercat sa-mi cumpere tacerea a amenintat compania care vroia sa ma angajeze ca ii va da in judecata pe motive de concurenta si clauze de securitate, astfel ca am ajuns de unde am plecat.
Cand s-a intamplat totul eu eram chirias intr-un duplex in zona de nord west al Manhattan-ului, si aveam inca 2 colegi de duplex, un pakistanez si un indian, amandoi cetateni britanici. Ii stiam deoarece domnul pakistanez era un client al SilverStream, si era seful de tehnologie in dezvoltare al Deutsche Bank. El m-a introdus la o firma numita Panacya, unde am inceput sa lucrez din noiembrie 2001 ca si Director de vanzari pentru servicii financiare. Pe atunci Deutsche Bank era in mijlocul unui proiect ce se numea Blue Sky, cu un buget de aproximativ 200 de milioane de dolari, iar Panacya era in disputa pentru o parte din acel contract pe partea tehnica.
Produsul facut de Panacya – numit “b@ware” se afla la confluenta dintre inteligenta artificiala si sisteme soft de monitorizare, astfel putea fi folosit sa observe un anumit mediu si chiar sa invete in anumite sensuri, fie prin comportamente invatate bazate pe observare si interactiune, fie prin instructiuni incapsulate conditionate de surse autoritare. Acest proces de invatare si observare in timpi reali era comparat atat cu informatii istorice cat si de actualitate, performanta fiind dependenta evident de validitatea istoriei la care facea referinta software-ul pentru a lua deciziile.
Era vorba in final de crearea unei retele virtuale decentralizate care produce inteligenta artificiala de calitate.
Cand software-ul isi atinge maturitatea, se spunea ca absolveste, atunci era capabil sa prezica evenimente critice inainte ca acestea sa se intample, si are abilitatea sa ia actiuni prezumtiv posibile, fie din comportamentele invatate sau conditionate, sa previna evenimente critice pentru a nu afecta clientii si tranzactiile acestora.
Bine-nteles ca daca agentul este deconectat de componenta autoritara, ea nu mai poate decat sa colecteze si stocheze informatii, pana cand este reconectat cu motorul autoritar, caz in care se pot intreprinde si actiuni.
Da-mi voie sa reformulez asta: software-ul da posibilitatea user-ului sa previna evenimente critice intr-un mediu prevazut: inainte ca acesta sa se produca, cu scopul de a actiona preventiv. In termeni simpli, produsul Panacya putea fi aplicat oricarei arhitecturi informationale tehnologice, monitorizand fiecare aspect al arhitecturii date, sa invete in mod activ, iar apoi in mod consecvent si consistent sa previna potentiale caderi de sistem, pentru a putea fi fixate inainte sa se produca.
In termeni practici: sa spunem ca un client de al meu, Fidelity, proceseaza tranzactii in valoare de 500,000,000 de dolari pe ora. Care ar fi costul daca acel server nu ar functiona o ora, sau chiar o zi ? Cat de mult valoreaza pentru o corporatie sa fie in stare sa previna o tranzactie de 500,000,000 de dolari ? ... si asta e doar economia care se poate face din prevenirea unor caderi de o singura ora ale sistemului.
As vrea sa pun urmatoarea intrebare: daca astfel de programe puternice sunt in mod deschis oferite spre vanzare comerciala, nu am putea sa presupunem ca serviciile noastre de inteligenta au aparatura macar la fel de puternica ? – si in acest caz nu devine logic sa presupunem faptul ca aceste servicii ar fi trebuit cel putin sa fie in cunostinta de cauza ca ceva critic se va intampla pe 9-11 ? Pana una alta, partea administrativa insasi a primit notificari si memo-uri inainte de 9-11.
De altfel aceste instiintari si memo-uri erau folosite ca baza de actiune de catre administratia de atunci ... dar din nefericire pentru poporul american, actiunile luate atunci nu au fost sa informeze oamenii de pericol, ci sa capitalizeze tragedia prin tranzactii frauduloase, iar acestea pot fi conectate direct cu executivii de la serviciile de inteligenta responsabili cu protectia tarii noastre.
As mentiona si faptul ca post 9-11, tocmai aceste programe au fost blamate ca nu au fost suficient de eficiente ca sa transmita efectiv informatia intre organizatii.
De altfel aceste sisteme informationale au functionat fara gres, deoarece toate acele “erori” au fost coreografiate perfect pentru a crea iluzia care a servit apoi ca si scuza in a aduce intrega comunitate a serviciilor de inteligenta sub aripa unei singure persoane, prin crearea unui post special de Director al Inteligentei Nationale, post ocupat astazi de John Negroponte, doar cauta-l pe Wiki daca nu faci legatura intre rolul DNI si comisia 9-11.
In ultimul rand in acest topic am sa mentionez ca FBI a detinut recent un sistem integrat in valoare de 250 de milioane de dolari, proiect care alaturi de multe altele anulate in mod dubios, a fost anulat doar dupa ce acel proiect a fost aprobat si finantat. Unde se duc toti banii astia ?
Panacya a fost dezvoltata la Annapolis, in Naval Yard. Sediul lor de atunci era la granita cu Fort George G. Meade, MD, care e in mod evident o Agentie de Securitate Nationala (NSA); iar seful actual tehnologic al Panacya este un operativ NSA. Dupa cum stiti probabil NSA consta in mai multe locatii, precum companiile private ca si Computer Sciences Corporation, sau DynCorp. Informatiile culese de aceste companii despre public ajung la NSA. Nu cred ca e un soc pentru tine sa afli ca sunt multe firme ce opereaza in favoarea NSA, si precum in cazul AIG, unele din acestea ajung chiar listate pe bursa.
Am lucrat la Panacya cam un an si jumatate si am invatat destule despre ce inseamna cu adevarat industria de software. Am lucrat cu oameni de la NASA, JPL & Oak Ridge … in alte cuvinte – cu oameni de stiinta de la cel mai inalt nivel, oameni care, de exemplu, lucrau pe misiuni curente pe Marte … oameni care detineau patente pe cateva idei extrem de profunde si interesante.
Si merita mentionat ca NSA nu are o “relatie secreta” cu AT&T, GTE, si toate aceste companii de telefonie, asta pentru ca EI sunt compania de telefonie, iar prin reglementarea din 1996 cam 10 miliarde de dolari din banii contribuabililor s-au dus direct la modernizarea si upgradarea abilitatii NSA in monitorizari, procesari, inregistrari ale fiecarei convorbiri telefonice oriunde in tara - pe putin.
Si mai merita mentionat ca un alt produs similar cu Panacya este folosit sa analizeze si determine FACTORUL DE RISC prin procesarea tocmai acestor convorbiri telefonice colectate alaturi de alte date. Intr-o discutie fata in fata as fi incantat sa va explic exact varietatile de cai prin care companiile pungase colecteaza, analizeaza, profileaza, arhiveaza si apoi vand informatiile despre americani, dar pentru asta am nevoie de o tabla, niste markere colorate si atentia voastra individuala, pentru ca este un plan briliant prin care s-a ajuns ca protectia populatiei sa fie eronat folosita de aceste forte malefice pana la subminarea Constitutiei si a drepturilor private ale cetatenilor.
Unul din mentorii mei din acea vreme, era creatorul unei componente cheie ale Inteligentei Artificiale Panacya si motorului de invatare – un om care a participat si la crearea a ceva numit “the relational Database”, parte a programului guvernamental “ORACLE”. Munca lui pe Fuzzy Logic este revolutionara, iar cartea sa: Beyond Humanity: CyberEvolution and Future Minds – a fost folosita de Steven Spielberg in definirea ambientului futurist al filmului A.I- Artificial Intelligence(2001).
E inutil sa mai spun ca in timp ce lucram la Panacya am inceput sa-mi dau seama de nebunia ce a fost cu adevarat 9-11, cat si despre cum si de ce s-a intamplat.
Vedeti voi, in dimineata aceea, am fost martor la activitati ce implicau vehicule – identificate ca fiind entitati de “inteligenta artificiala”. Mi-am bazat asocierea pe faptul ca lucrand in McLean, Virginia in 1998, inca inainte de a ma muta la New York in 1999; stiam de vehicule, deghizate identic cu cele pe care le-am vazut folosite la Punctul Zero. In mod specific, un astfel de vehicul identic era stationar la poarta Central Intelligence Agency in timpul alertelor teroriste in aria Washington, D.C.
Pentru mine a devenit evident la doar cateva momente dupa explozia Turnului din Sud, ca personalul si vehiculele aflate la Ground Zero nu erau acolo pentru a salva pe cineva.
Dar ma indepartez de subiect … ideea e ca am vazut suficiente in acea dimineata, inainte ca explozia Turnului din Sud sa devina dubioasa … iar ceea ce am vazut in timpul si dupa explozia lui a fost suficient ca sa stiu ca nu am nici un control asupra situatiei – si ca entitati mult mai puternice decat mine sunt in controlul a ce o fi facand acolo si de ce.
De asemenea, adaugand la identificarea vehiculelor clandestine, dar fara cunoasterea dobandita ulterior prin munca mea la Panacya, nu as fi reusit in veci sa rezolv puzzle-ul din 9-11 sau sa inteleg care ar putea fi solutia. Totusi mi-am putut forma o imagine concludenta despre 9-11 impreuna cu salvarea fisierelor timp de cateva ore, pentru a putea demonstra ca varianta oficiala era de fapt minciuna oficiala. Am creat un model in care am conectat toate aspectele participantilor si profitorilor din acea zi, iar acest model era concludent. Era atat de concludent ca atunci cand cautam dupa ultimele entitati implicate, m-am identificat si pe mine insumi intre cei care nu doresc sa fie cunoscuti public.
Din pacate insa, cei pe care ii monitorizam si investigam in relatie cu spalarea de bani din 9-11, in final s-au prins ca sunt din interior, deoarece eram si eu monitorizat. Am folosit resursele companiei pentru cercetari personale, prin asta inteleg ca redirectionam sisteme de informare in timpul liber … asta nu insemnand ca nu-mi faceam treaba – o faceam, dar rezultatul a fost acelasi. Cream valuri, iar acele valuri au fost interceptate de elemente din comunitatea de inteligenta, iar consecinta a fost ca m-au marcat ca si un pericol de un anume fel.
Pe decembrie 24 in 2002, apartamentul meu a fost devastat, iar in acest timp eu traiam deja cu logodnica mea actuala, in New York, insa petreceam Craciunul in CT. Cand ne-am intors pe data de 27, totul parea la fel, dar apoi am inceput sa observ lucruri ciudate, cel mai interesant fiind faptul ca singurele lucruri care au disparut erau cele ascunse, cele pe care doar un profesionist le poate gasi … si chiar le-a gasit.
Odata ce am securizat apartamentul, am chemat politia si am intocmit un raport. In acel timp mi-am neglijat asigurarea, astfel ca nu puteam colecta nimic de acolo, de altfel parte din lucrurile ce au disparut nu erau dintre cele pe care le enumeri intr-o polita de asigurare. Ideea e ca atunci cand cineva iti invadeaza locuinta si fura doar lucrurile ce tin de masurile tale de siguranta, cercetarile facute, iti trimite un mesaj clar ca nu a fost o spargere banala. Asta si faptul ca in apartament erau “momeli” usoare in valoare de 100.000 $, insa nimic altceva nu a disparut, doar cercetarile despre 9-11, laptopul companiei, camera video (cea care o aveam in acea dimineata la mine), mobilul cu acoperire globala, si toate copiile de la dezastru, adica aproape toate.
In orice caz, cei care au acele copii, detin acum toate email-urile mele, inregistrarile telefonie, numele intregii mele familii, prieteni, relatii, colegi. Combinand asta ca politia a spus ca hotii au folosit probabil chei. Totodata acesti detectivi de la NYPD care m-au vizitat de cateva ori dupa aceea, au spus ca s-ar putea sa fie ceva ce ii depaseste si m-au sfatuit sa las anumite detalii afara din raport.
Poate cineva cu Patriot Act in mana s-a prezentat la administratorul de bloc, care apoi le-a deschis. Interesant e ca la exodul nostru fortat din 2003, acelasi administrator ne-a inselat cu depozitul de garantie in valoare de 7000$. In mod ironic, el a recunoscut asta pe caseta inregistrata si nu avea nici o problema sa admita ca ne-a fraudat in mod deschis. De ce s-ar fi folosit de aceasta oportunitate de a ne da un sut cand eram la pamant, asta dupa ce i-am dat deja o chirie in valoare de peste 100.000$ in timpul cat am stat in New York ? Probabil pentru ca era constient de natura situatiei si ca orice oportunitate de a ma afecta financiar trebuia explorata, parte a sarcinii sale catre acei teroristi.
Au trecut doar zile dupa jaf, cand in ianuarie 16 2003 am fost demis de la Panacya, probabil ca si parte a ce s-a gasit in apartament. As adauga si faptul ca probabil la asta a contribuit si refuzul meu in a continua incheiarea unei afaceri cu General Electric despre prezicerea viitorului, un contract ce ar fi adus o suma de 8 cifre. Mi s-a cerut de executivii de la Panacya sa prezint eronat viabilitatea noastra financiara si sa dau anumite garantii catre GE, ceea ce era impotriva celor mai bune judecati ale mele.
Vedeti voi, sursa fondurilor Panacya era una tinuta secreta (cel putin de mine), si credeti-ma ca am incercat sa aflu cine finanta aceasta operatie deoarece era un dezastru – si chiar credeam in mod naiv ca investitorii ar dori sa stie cati bani se pierd aiurea pentru sarcini ce nu aduc nici un venit. In orice caz, retinerea mea de a minti executivii de top ai GE era motivul – in capul meu atunci asta credeam – pentru a fi demis pe neasteptate, deoarece nu am verificat pana atunci afilierea dintre Panacya si NSA, doar dupa ce am plecat de acolo.
Coincidenta sau nu, simultan cu cea de-a doua destituire brusca a mea, viabilitatea mea financiara a devenit o problema. Totul a inceput cu American Express. Desi aveam o intelegere verbala cu ei ca voi plati integral cheltuielile lasate dupa demiterea mea, contul meu a fost inchis, iar ei m-au sunat sa imi ceara plata cardului, integral si imediat. Am facut un contract cu un om, insa mi s-a spus ca un computer e responsabil de aceasta decizie. Desi am cheltuit cateva sute de mii de dolari cu American Express si am acumulat aproape jumatate de milion de mile Amex, am fost dezaprobat, si nici o persoana nu era de condamnat … din nou “computerul” era folosit ca si tap ispasitor – pentru ca daca era o greseala onesta se putea corecta si nu folosi ca si scuza in incercarea de a forta tacerea mea. De ce ar respinge American Express un client bun, iar apoi sa devina agresiv in raspuns ?
In acel moment, nici nu stiam ce am facut, dar incepeam sa suspectez ca toate aceste evenimente erau conectate de ceva ce inca nu intelegeam total. American Express a aplicat si presiuni din mai multe unghiuri, pana in faza in care au pus membrii de elita cu carduri negre sa ma sune cu amenintari, sau cu oportunitati pentru a ma prinde in plasa. De ce anume m-am impiedicat oare ?
American Express mi-a alterat ratingul de card si cu asta am fost afara din sistem.
MBNA si Citibank au urmat si m-au dat in judecata simultan cu inchiderea conturilor, folosind tactici similare. Si ca o ironie finala, toti cei care m-au pus pe lista neagra erau implicati in frauda 9-11, documentata pana la un nivel in cercetarile gasite la mine acasa, probabil atunci au decis ca nu imi mai vor da bani pentru eforturile mele ulterioare de a-i investiga. Stii, eu foloseam atunci banii imprumutati de la ei pentru a-mi finanta cercetarile legate de cum au profitat ei de 9-11, mie mi s-a parut o afacere corecta, aparent insa ei nu au fost de acord.
Precum o alta coincidenta, daca ati observat – Louis Freech este presedintele actual Mercedez Benz North America (MBNA), iar John Deutch (fost director al Central Intelligence) este acum in conducerea Citibank, si ambele entitati sunt conectate cu 9-11, inainte - in timpul –dupa.
In acest moment am facut niste pasi in spate pentru a vedea intregul peisaj despre ce se intampla aici – pentru ca era evident ca am picat pe spate cumva si era nevoie de o cale pentru a iesi din toate astea. Astfel m-am folosit de beneficiile unui nou somaj neasteptat si mi-am folosit timpul pentru a-mi crea un viitor pe cont propriu, unul care era independent de lacomia altora. Desi aveam sume consistente in economii, acestea s-au evaporat rapid datorita obligatiilor restante din vanzari, dar oricum pentru mine era cel mai important sa descopar ce se intampla, nu sa ma agat de posesiunile materiale. Si asa am inceput sa-mi vand din bunuri, pentru a-mi finaliza restantele, pentru orice eventualitate.
Am continuat sa cercetez ce se intampla in lumea din jurul meu, cum angajamentele corporatiilor dezintegreaza societatea noastra. In functie de cele invatate mi-am desenat mai multe planuri de business – atat pentru entitati cu profit cat si non-profit, entitati ce opereaza intr-o relatie complementara – profitul uneia e folosit sa finanteze actiunile filantropice ale alteia – fie in domenii de educatie publica sau divertisment, servicii de educare pentru copii si adulti, reintegrarea celor de pe strazi in societate, sau suport financiar ad hoc pentru cei cu nevoi de tot felul … Toate aceste entitati au fost create pentru a complimenta componenta de business axat pe profit in domeniul media si divertisment, toate sub numele de Renaisance Interventures.
Intr-unul din aceste modele, am preluat cele invatate din lumea de afaceri si am transpus modelul intr-o agentie ce poate functiona ca un broker – salvand bani pentru ambele parti pentru care activeaza si facand un profit legitim astfel. Acest profit putea fi folosit apoi pentru reunirea publicului prin educatie, sau mai bine spus pentru a ajuta oamenii sa se ajute pe ei insisi si pe altii.
N-am sa expun aceste idei aici, insa acestea sunt unice, de tipul celor ce dau posibilitatea oamenilor sa aiba reactia de tipul “de ce nu m-am gandit si eu la asta ?”.
Apoi am descoperit motivul pentru care ideile mele erau asa revolutionare. Vedeti voi, cu atata entropie identificata de ambele parti ale ciclului vanzarilor – intre companiile de tehnologie si corporatiile comerciale – potentialul pentru economii legitime, si deci profit legitim era imens.
Asa ca de ce eram eu cel ce descoperea aceasta oportunitate ? Pai, entuziasmul a fost de scurta durata, dupa cum mai apoi un expert in domeniu mi-a explicat ca, nu exista nici o astfel de oportunitate – deoarece profitul care il planificam – era o simpla iluzie creata pentru spalarea de bani din fonduri ilicite ale pietei negre.
Atunci inca eu simteam ca trebuie sa astept comisia pentru 9-11 sa investigheze si sa dezvaluie tot ce afla, deoarece speram ca sunt destui oameni constienti de fraudele facute, toate folosind evenimentele din 9-11 ca o scuza .. astfel am continuat sa observ tacit, toate pana cand am identificat cine incerca de fapt sa afle adevarul …
Simultan, logodnica mea a identificat activitati de spalare de bani in cadrul serviciului ei la Oracle Corporation … unde i s-a dat optiunea sa aleaga intre a-si da demisia sau a uita despre cele vazute. Ca sa scurtez povestea, pana la urma ea a fost terminata ca si mine pentru ca a dat din gura, dar de vreme ce ar fi fost ilegal pentru Oracle sa o demita intr-o astfel de maniera directa, au inventat o poveste despre cum ea si-a dat demisia verbal, fara nici o hartie semnata, cu 2 luni inainte sa o cheme si sa o informeze ca e ultima ei zi acolo. Cazul ei salasluieste momentan in sistemul Curtii Federale din Districtul de Sud al New York-ului.
In lumina acestor revelatii … in iunie 2003 am aceptat o slujba la o companie de software Legato, care in mod traditional furniza arhivare de informatii si solutii de recuperare in caz de dezastre … insa in mod si mai specific, ei vindeau un produs ce prevenea oportunitatile de fraudare prin spalare de bani, sau alte fraude contabile, orice se putea exploata de o corporatie.
Vedeti, interesul meu in Recuperarea Dezastrelor era cu 2 capete: eram interesat de activitatile entitatilor financiare, cele care si-au incheiat planurile de recuperare in dezastre tocmai inainte de evenimentele din 9-11, salvandu-le de pierderile uriase de bani pe care le-au avut alte companii fara aceste pregatiri anterioare dezastrului.
Vorbind despre cum sa ai avantaje asupra competitiei … priviti companiile de asigurare supravietuitoare post 9-11 si cele ce au fost mancate sau zguduite dupa. Eram interesat sa-mi conserv dovezile si vroiam sa aflu exact cum “dusmanul” a reusit sa-si ia masurile necesare in a-si asigura supravietuirea datelor in evenimente cataclismice.
La Legato eram focusat pe vanzarea de produse ce tineau de preventia fraudelor contabile si retineau toate tranzactiile efectuate prin managementul timpului de viata al documentelor si solutii de arhivare back-up. Pentru o lista scurta a clientilor de care ma ocupam va dau: DynCorp, Northrop Grumman, Tyco, Worldcom, IMF (FMI), The World Bank (Banca Mondiala), si altii printre care multe banci, companii de asigurare si contractori guvernamentali.
La numai cateva saptamani dupa angajarea mea am descoperit una dintre nenumaratele novele, anume ca legea Sarbanes Oxley (adoptata in 2002 pentru prevenirea fraudelor de genul Tyco, Enron si Worldcom) – in ciuda scopului pentru care a fost creata, era acum impusa ca o schema de protectie si nu o directiva impusa – adica o companie era obligata de catre reglementarile SEC si NASD sa-si cumpere o solutie “conforma” cerintelor. Iar cei ce nu se supuneau reglementarii erau buni pentru penalizari si investigatii … desi securitatea oferita era o simpla iluzie … deoarece dupa cum era sa aflu si eu in curand, aceste solutii conforme precum oferea Legato aveau lacune.
Am descoperit ca acest produs Legato Compliance avea multiple usi prin spate, prin care un client putea sterge documente si tranzactii … Asa ca, prin folosirea produsului nu se prevenea coruptia sau stergerea documentelor asa cum se spunea, mai degraba ajuta la perpetuarea fraudei si a musamalizarilor ulterioare, facand mult mai dificil pentru oricine sa identifice sau investigheze, deoarece softwarul creaza un invelis de extragere coruptibila.
Mai simplu, legea care intentiona sa previna frauda este folosita in mod ironic pentru a ajuta eficientizarea actiunii criminale, distrugand complet securitatea produsului si viabilitatea lui pe piata. Am descoperit toate acestea doar pentru ca sefa consiliului de la Tyco mi-a spus ca vrea sa “distrug urmele auditarii si documentele, nu sa le pastrez”, si probabil ca asta m-a socat avand in vedere ca eram acolo tocmai pentru a le prezerva – mai ales ca ei erau in acel timp sub investigarea SEC.
Intr-o experienta similara, un executiv de la NASD a validat la randul lui posibilitatea de a sterge documente in interiorul programului; iar superiorii mei erau la acea intalnire dar nu au parut surprinsi sau preocupati, si mai ales nu au luat nici o masura. Asa ca totul era ok cu faptul ca Legato oferea un pseudo produs ce oferea aceeasi securitate cu oricare placebo – cu alte cuvinte, precum Razboiul impotriva Terorismului e doar o iluzie a “securitatii” cu un pret atasat de cateva sute de mii sau trilioane de dolari. Produsele pe care nu le voi numi sunt folosite de catre: Deutsche Bank, John Hancock si cativa giganti farmaceutici, iar integritatea contabila a acestora depinde de produsele Legato … care dupa cum am mentionat, sunt niste iluzii costisitoare de siguranta, o iluzie ce probabil face aceste companii mult mai vulnerabile prin tocmai investitia in aceste pseudo-produse.
Am fost totodata implicat de catre superiorii mei de la Legato in falsificarea de documente, pentru a convinge o companie numita EMC Corporation sa cumpere Legato la un pret exorbitant. Asta mi s-a ordonat ca parte din nenumaratele masuri luate pentru manipularea si inflamarea artificiala a proiectiilor financiare ale companiei – toate pentru a putea creste pretul de cumparare cu 100 % peste pretul initial oferit de EMC, la suma de 1.3 miliarde de dolari.
EMC a achizitionat Legato in 8 iulie 2003 (inainte cu un an de achizitia Kroll de catre Marsh). In cazul in care nu stiti, ECB este un competitor al IBM si furnizeaza hardware pentru arhivare – printre altele, dupa cum era sa aflu.
In august 2003 am aflat ca unul dintre clientii mei, DynCorp a fost implicat in comertul international de sclavi-sexuali, vanzand femei si copii in diferite parti ale globului pentru prostitutie, sclavie si filme; in care erau omorati pentru divertisment. Cautati “United nations + DynCorp” si veti gasi ca DynCorp a fost condamnat pentru vinderea a peste 200.000 de femei si copii pe piata neagra a sclavilor, iar asta e doar o fractiune a afacerii ilicite pe care o practicau in ultimii ani.
O alta coincidenta, DynCorp este partial responsabil de contabilitatea Pentagonului – care a dus la o gaura de 2.3 trilioane de dolari disparuti in 10 septembrie 2001. Mai mult, DynCorp este responsabil de Vaccinurile Smallpox si Antraxul injectat in trupele noastre increzatoare si naive; iar DynCorp plaseaza mercenari peste tot pe glob, colectand zeci de miliarde de dolari din taxele americanilor prin contracte murdare … iar in primavara lui 2006 DynCorp a inceput sa umple si oficiile serifilor din Statele Unite …
Am fost mustrat in nenumarate randuri pentru ca mi-am exprimat ingrijorarile despre afacerile evident ilicite. Am fost constrans si amenintat sa fac o plimbare cu vaporul inafara Long Island Sound astfel ca seful meu sa-si impuna punctul de vedere, ca nu ar trebui sa zgaltai vaporul si sa fac valuri.
La scurt timp dupa, banii s-au dus. Legato mi-a promis initial o pozitie mai bine platita, si un pachet de mutare inafara orasului, dar printr-o schimbare de carti si jocuri, Legato nu s-a achitat de niciuna. Am fost fortat sa ma mut afara din apartamentul meu din New York, iar pe 11 septembrie 2003 ne-am mutat in graba la Princeton,NJ … unde am mai locuit inainte, la inceputul anului 1997.
Am continuat sa lucrez rabdator sub constrangeri si intimidare, apoi la sfarsitul lui septembrie 2003, SEC a arestat un client al Legato de la un sibsidiar al Northrop Grumman, pentru contractele de vanzari ilicite cu Legato … si am continuat sa cer informatii de achizitionare si licenta despre asta, cat si despre alte conturi de care eram responsabil – insa toate aceste informatii lipseau in mod convenabil. Cei implicati in aceste afaceri ilicite au facut o serie de pasi in a ma submina si pune la zid, deoarece puteam oricand sa fiu destituit. Mi s-a spus apoi de catre management ca ei nu au resursele pentru a salva si impartasi aceste date, si ca ele nu exista.
Putand obtine totusi cateva date pe un numar de luni, am reusit sa aflu ca in medie un numar de 1000 de tranzactii din 4000 pe luna (adica 25%) erau cu lacune sau nu aveau deloc informatiile necesare prin care puteau fi legitimizate ca venituri recunoscute si legitime – conform reglementarilor GAAP. Apoi am aflat mai multe, tot mai multe si am inceput sa adun 2 cu 2. Am avut dovezi despre Contractori din Aparare si Banci (mai ales) care foloseau in mod plauzibil software-ul nostru pentru activitatile de spalare de bani … si am adunat in final toate dovezile pentru a conecta toate datele.
Vedeti voi, am uitat sa mentionez la inceputul acestei epopei, ca odata ce mi-am dat seama ce s-a intamplat cu adevarat in 9-11, am inceput sa-mi acopar spatele ca sa zic asa, am inceput sa port microfon, si am inceput sa documentez orice si sa distribui copii, despre orice – in mai multe locatii secrete in care pot sa doarma linistite, in caz de urgenta.
Era un fapt atunci, precum e si acum, ca haosul de masa raspandit astazi este prevalent prin valul oferit de catre anonimitate. Si pe aceeasi idee, daca ar fi sa scoatem acest val de anonimitate si sa descoperim lucratura de interior a acestor organizatii catre public ... ei bine, atunci poate cineva din Viitor ar putea gasi documentarea mea valoroasa ca si o istorie reala si obiectiva a avenimentelor de la inceputul secolului 21. In ultimul caz, m-am gandit ca e versiunea mea de revenire din dezastru … daca intampin o soarta rea atunci oamenii ar putea avea toate detaliile care m-au dus in acel punct, pe cine am observat si ce am crezut.
Iar in cel mai grav caz, daca se va distruge planeta, atunci o capsula virtuala a timpului continand arhiva mea va supravietui si va comunica povestea mea catre o audienta din viitor, in beneficiul posteritatii … dar asta doar in cazul in care nu supravietuiesc pentru a-mi propaga si explica documentele eu insumi.
Totodata am adoptat un plan in a inregistra stirile din 24 de ore de pe canalele de stiri catre un DVD (18 ore pe zi) ca si masura complementara pentru analiza contextuala a mediei in antagonie cu cercetarile din spate.
Am inceput inregistrarile la inceput pentru a conserva studiile mele despre situatia lumii: geopolitic, cultural, socio-economic, ce a insemnat Germania Nazista dupa mintea mea, si similaritatile dintre deceptiile folosite pe publicul german si cele folosite astazi pe populatia americana.
Am inregistrat si munca mea zilnica pentru conservarea aventurii noastre si a revelatiilor si corelatiilor de pe urma dovezilor pe Memorex … asa ca oricine poate sa mearga inapoi si sa vada oricare punct al studiului meu si sa judece singur. Am investit personal peste 10.000 ore de cercetare, cautare, investigare a fortelor ascunse ce deseneaza lumea noastra si viata noastra zilnica, iar inregistrarile s-au dovedit a fi cele mai eficiente ca si costuri pentru prezervarea studiilor pentru evaluarile viitoare.
Acestea fiind spuse, cand logodnica mea a inceput sa aiba probleme la Oracle, eu eram deja prins in aceste politici personale in a inregistra munca noastra zilnica; iar executivii de la Oracle au fost prinsi accidental in mijlocul acestora.
Coincidenta, pe aceeasi vreme in aprilie 2003, am pus mana pe dovezi despre sute de mii de dolari transferati in conturi private off-shore, de la o companie partenera Oracle.
Acest partener de crima cu Oracle, era condus de doi englezi expatriati, care au fost exilati dupa fraude similare cu cele constatate de mine in primavara lui 2003. De exemplu, acestia taxau clientii Oracle pentru servicii care nu erau de fapt prestate, si colectau taxe pe vanzarea software-ului vandut de Oracle, insa fara sa plateasca taxe pe ele catre guvern.
Tot acest partener Oracle a declansat faliment si era sub un presupus audit, insa continua sa trimita sume mari de bani catre acele conturi private off shore. Unul dintre barbatii responsabili era numit Sheikh, iar in acea vreme era un interes deosebit pentru vehiculele ce ar putea fi folosite pentru Terorismul Islamic (cel putin asa ne spunea presa), asa ca m-am decis sa testez apele … primul meu apel a fost catre Departamentul de Homeland Security.
Cei de acolo nu erau interesati. Apoi am incercat si cu Fiscul, apoi cu Departamentul Trezoreriei; la fel acestia au manifestat lipsa de interes. Ceva nu era in regula … nu puteam intelege de ce acesti oameni care se presupunea ca alergau dupa masinariile teroriste si finantarea terorismului nu erau interesati de o posibila si plauzibila bresa in sistem.
Incepeam sa cred tot felul de chestii. Ca poate Teroristii Extremisti Islamici erau de fapt o umbra fata de o alta organizatie mai puternica si mai putin cunoscuta, sau ca Al Qaeda nici macar nu era construita din extremisti islamici, poate chiar opusul, insa adevarul trist e ca Fundamentalistii Corporatisti sunt cei ce folosesc populatia musulmana ca si tapi ispasitori – tapi ce depind total de controlul media … si de raspunsul stereotip al maselor “Bombardati-i inapoi in epoca de piatra”. Intr-adevar. Osama a trimis tocmai o inregistrare, in aceasta dimineata … sper, daca nu ati facut-o deja, sa mirositi ipocrizia din media si din administratie referitor la povestea oficiala.
Si cand am inceput sa ma uit mai bine la aceste evenimente, ele pareau ca se indreapta spre o confluenta sintetica, in care 2 devine 1; suma devine intregul … umbra este o reprezentare bidimensionala a obiectului tridimensional … si pentru a putea afla sursa care emite umbra, cineva trebuie sa mearga la baza de la care se emite aceasta. Al Qaeda este umbra emisa de elemente ale comunitatii de inteligenta … “Al Qaeda” inseamna Baza, iar “Al Qaeda” isi trage numele dintr-un fisier din baza de date in care s-au adunat diversi teroristi pentru clasificari viitoare.
Ideea de a intemnita oameni intr-o pestera intunecata si folosind focul pentru a emite umbre pentru a mentine oamenii in frica duce inapoi in istorie la Alegoria lui Plato despre Pestera … deci vedeti, pentru toti cei care fac diverse farse pe noi, totul e un fel de gluma dementa … insa doar pentru toti cei care suntem inafara pesterii si vedem umbrele asa cum sunt ele … pentru restul, toate astea sunt reale si terifiante, iar asta le face mortale pentru cei implicati. Ganditi-va la cum noi toti am fost conditionati sa credem ca Adevarul doare, cand de fapt frica este cea folosita sa ne tina departe de confortul innascut.
Si precum poate deja stii, Osama bin Laden a fost instruit de Statele Unite, de agentiile de inteligenta, sponsorizate de banii contribuabililor americani, insa putini stiu ca numele lui de cod era Tim Ossman – OSSman; ati priceput ? Si vedeti voi, sunt destule astfel de glume rasucite si bizare aruncate in aceste fraude curente.
Toate aceste date le-am strans lucrand pentru acei oameni care au planuit, produs si profitat de pe urma atacurilor prin diferite metode. Si toate astea le-am pus cap la cap in timp ce lucram pentru una dintre cele mai mari entitati in tehnologie de pe planeta, EMC Corporation.
In lumina naturii activitatilor si oamenilor pe care-i investigam, si fara sa am vreo autoritate cu care puteam legitim sa fac ceva in acest sens, rutina mea de a inregistra mediul era intentionata ca un set de date contextuale si istorice, de unde un observator putea asculta despre realitatea trecutului – nu doar despre versiunea propagandista conservata de Hearst si Murdoch. M-am simtit indreptatit sa fac asta avand in vedere circumstantele, deoarece imi puneam gatul in pericol pentru a vedea raurile de valute cum curgeau. Ironic, am descoperit ca totul era dictat de banci … si, precum unii pot vedea deja prin aceste perspective, o gramada de bani au fost facuti si apoi furati in timpul calamitatii cunoscute de noi 9-11.
In timp ce-mi continuam lucrul la Legato, in octombrie 2003 a devenit evident ca o varietate de scheme erau proliferate prin EMC/Legato, si pana la acea data, eu deja capturasem nenumarate inregistrari de voce despre acte de frauda, constrangeri si musamalizari ulterioare; deoarece o mare parte din afacerile dintre EMC si Legato se facea prin telefon. Managerului meu ii placea in mod special sa-si expuna Ego-ul pe fata in aceste conferinte telefonice, iar in unul din cazuri amenintand cu violenta fizica pe un manager al competitiei, chiar de mai multe ori in timpul unei saptamani.
Totusi, fiind inca destul de naiv pe atunci – crezand ca EMC era fraudat de Legato, am luat dovezi catre EMC si mi-am exprimat ingrijorarea despre faptul ca Legato isi insela clientii, Guvernul American, investitorii EMC… Am aflat, pe calea cea grea ca EMC era deplin contient si aproba aceste scheme … si ca obiectivul major al EMC era achizitionarea Legato – pentru a mosteni stolul de fraude si scheme deja in faza de maturare.
Vedeti, despre asta este vorba, si in timp ce poate multi sunt constienti ca in jur de 1 trilion este spalat anual pe piata neagra cu ajutorul bursei de actiuni, putini sunt contienti de cum se face asta.
Dovezile arata ca aceste companii de tehnologie, in parte sunt folosite pentru a eclipsa procesul de spalare al banilor de ochii publici; iar experienta mea , precum e capturata pe Memorex, arata ca factiuni ale autoritatilor insarcinate cu investigarea si urmarirea acestor activitati, sunt de fapt exact pentru a proteja si permite proliferarea acestor fraude.
As putea sa va desenez un model, dar desigur nu ati putea sa-l vedeti de acolo, insa ideea e ca cineva poate folosi in mod plauzibil companii de software pentru a spala o gramada de bani din droguri – pe plan international – si asta pentru ca mare parte a ceea ce vinzi este o simpla iluzie.
O mare parte din tehnologia comerciala accesibila astazi pe strazi e doar o ruda ieftin dezvoltata a potentei Comunitati de Inteligenta, si in mare parte aceste dezvoltari au fost platite deja de platitorii de taxe. Comunitatea de software isi adapteaza software-ul pentru uz comercial, decide in mod arbitrar sumele de bani aferente. De exemplu, as putea sa-ti vand un CD, cu acelasi cod, pentru fie 10.000 $ sau 10.000.000 $ … nu exista nici o diferenta, si nu exista hotare – industria tehnologiei este precum Vestul Salbatic, este practic necontrolata in nici un fel, exploatata de cativa cu stirea si afilierea secreta a celor in putere.
Incepeti sa recunoasteti de ce aria gri de verificare a valorii tranzactiilor devine asa de importanta ? Hai sa vedem -daca avem un personaj de o integritate indoielnica si care personaj este CEO al unei corporatii mari de software cu legaturi stranse cu adminsitratia corupta si avand oportunitati imense de a spala fonduri ilicite fara sa fie prins de autoritati – care ipoteza pare mai logica ? Cea ca acest personaj fictiv este loial clientilor sai, angajatilor, etc. si ca ocoleste oportunitatile de bani castigati usor atunci cand ele ii apar in fata ???
Sau ca acest personaj va exploata oportunitatea data pana la ultimul grad – posibil chiar pana in punctul de a fi prins – deoarece precedentul arata ca prea putine sau nimic nu se intampla atunci cand speli banii oamenilor potriviti ? Ar putea acest proces apoi sa nu fie multiplicat de-a lungul a mai multe organizatii de software ? O retea sindicalizata de astfel de organizatii ar putea usor sa spele sute de miliarde daca nu triliarde de dolari anual, si atunci ai presupune ca aceste organizatii s-ar focusa pe rezolvarea de probleme tehnologice pentru clienti, sau simplu doar sa foloseasca software-ul pentru a legitimiza spalarea de bani ? Noi traim intr-o Societate Capitalista, ce pare mai profitabil ?
Industria de software este parte din fenomenul Sullivan & Cromwell in care bancherii de pe Wall Street au creat Comunitatea de Inteligenta si Consiliul de Relatii Straine (CFR), iar in termeni contemporani e vorba tot de aceeasi schema, doar denumita piata de actiuni – in care orice entitate de pe bursa publica este un posibil mecanism de spalare de bani si tranzactii murdare, fara ca investitorii sa fie cei mai destepti – iar daca poporul american nu ia actiune si nu cere schimbare si reforma, piata si dolarul va muri impreuna cu America asa cum o stim noi astazi. In aceste zile capitalistii de pe Wall Street nu fac altceva decat sa capitalizeze ignoranta comunitatii de investitori si internet-trading, si trag sforile asa cum vor ei in ce priveste actiunile.
Unul din companiile de aceasta natura este Veritas Capital, care detine astazi DynCorp. Cautati “DynCorp +UN+guilty+sex” pentru a vedea in ce investesc astia, dar ca sa va dau un indiciu este vorba de rezumatul Adevarului … cel mai perfect exemplu este Corporatia Oracle, unde l-au investit pe guru-ul de la Morgan Stanley.com – Chuck Philips peste actiunile lor, iar cand bursa a picat Oracle l-a recompensat pe Philips cu pozitia de Presedinte al Oracle. Google este intreaga investitie “.com” pusa intr-o singura actiune, fiind un cosmar al investitorilor gata sa se intample. Google este totodata si un experiment al comunitatii de inteligenta, capturand si pastrand informatiile despre tine pana in 2038.
Intorcandu-ne la companiile de software, acestea isi printeaza la modul literal proprii bani, iar daca asta va duce cu gandul la Bill Gates si Larry Ellison atunci foarte bine, deoarece Microsoft si Oracle sunt proiecte ale Pentagonului devenite comerciale. Pe langa companiile de software si FED, singura companie careia I se mai permite sa-si printeze singura banii este din cate stiu eu doar … American Express.
Ajungand in punctul in care cauciucul intalneste soseaua, mai sunt cateva puncte ce te-ar putea interesa, sau cel putin ti-ar putea furniza o perspectiva romantata pentru a vedea peisajul 9-11.
In 2000-2001, SEC a investigat Legato, iar ca si raspuns Legato a numit un nou CEO. Suna familiar ? Mai tarziu am descoperit ca acest CEO si-a insusit o diploma MBA ce nu exista de fapt, asta deoarece mi-am alocat timp sa verific trecutul sau si am verificat situatia diplomei cu insasi registratura colegiului respectiv. Totodata exista o conexiune interesanta cu Citibank in aceasta poveste, dar nu e nici timpul nici locul pentru asta acum …
Ideea e ca acest CEO, care si-a falsificat experienta si a fost adus sa curete contabilitatea lui Legato, isi semna totodata corespondenta din cadrul companiei cu “Let’s Roll”, fraza devenita celebra prin Todd Beamer, pasagerul devenit erou din Zborul 93 din 9-11. Si o noua coincidenta, tatal acestui Todd Beamer a fost seful financiar de la Legato, lucrand direct pentru CEO-ul care-si semna corespondenta cu “Let’s Roll.” Ca o paranteza … logodnica mea a lucrat cu Todd Beamer in vanzari pentru Oracle. David Beamer (tatal) a spus recent ca nu-i place ca oamenii sa foloseasca aceasta fraza ca amintire, asa ca de ce il lasa pe acest CEO sa faca abuz de ea in mod repetat ? Pare ciudat atunci cand ajungi la detalii.
Cineva ar putea gasi ciudat si faptul ca fondatorul EMC – Richard Eagen – a fost cel ce a strans cele mai multe fonduri in 200 pentru campania lui Dick Cheney si a fost numit apoi ambasador in Irlanda de catre G.W. Bush in primul mandat. Coincidenta ? Doar daca omiti informatiile ce unesc punctele intre ele …
In Octombrie 2003 am mers la SEC, iar acestia mi-au spus ca nu ma pot ajuta; apoi mi-au sugerat ca ar fi mai indicat sa o las balta daca nu impartasesc dovezile cu ei. Dupa cateva luni, SEC a cumparat produsul Legato, iar acest lucru e de notat de vreme ce i-am informat despre nesiguranta produsului si despre faptul ca datele lor ar putea sa fie expuse riscului.
La modul cel mai simplu, toate entitatile de incredere in Bursa de Actiuni au fost compromise demonstrabil si incercand sa inlature tot ce am relatat pana acum, fiind parte necesara din schema de protectie … constrangeri selective, dar doar pentru cei ce nu sunt in linie cu ei, sau care nu isi platesc taxa de protectie prin cumpararea software-ului.
In acest punct eram deja mai mult decat deziluzionat cu tot ce am experimentat. Nu facusem inca toate conexiunile, insa fiind un copil crescut in Beaver, Pennsylvania; si fara experienta New York-ului dupa modelul Hollywood pana am ajuns sa lucrez acolo, nu aveam idee cat de corupta este cu adevarat lumea de afaceri. In timpul liceului am mai aflat povesti, avand pe post de profesor un secretar personal al lui Oliver North in anii Contra Iran … insa nu realizam atunci nivelul deceptiei actuale puse in practica, asta pana cand am ajuns deja in mijlocul ei, iar acolo nu e tocmai cel mai bun loc pentru a deveni constient de toate aceste pericole.
In orice caz, am invatat pana la urma cum sa gradez aceste deziluzii si sa devin rabdator plus disciplinat, astfel am inceput sa gasesc raspunsuri. Pana una alta, ce altceva e viata daca nu o traim ca oameni liberi, ca sa ne putem exprima parerile in vederea unei vieti in realitate, nu ca si omagiu al cartii lui Orwell – 1984, un loc in care gandurile si vorba sunt crime.
Am fost destituit de la EMC in 15 ianuarie 2004 (la exact un dupa ultima mea destituire ilegala – ce ironic). Asta s-a intamplat ca urmare a faptului ca am vorbit despre ceea ce stiam la executivul de la Dep. Resurselor Umane pe 4 noiembrie 2003, si care a ignorat cu desavarsire cererea mea de indrumare si ajutor, esuand in a-mi oferi protectia garantata de catre lege.
Tineti mine, am incercat sa informez pe toata lumea de la presedinte, CEO pana jos in cadrul EMC, chiar si presedintele delegat pentru auditare de la Sarbanes-Oxley – Paul Fitzgerald. In raspuns pentru faptul ca am facut ce credeam ca e corect, am fost dat afara, alienat si barfit atat de colegi cat si de clienti, insa nu mi s-a dat ocazia sa vorbesc cu departamentul de resurse umane despre ingrijorarile mele. In schimb toti clientii mei au trecut la cei care apareau in plangerile mele, iar asigurarea mea de sanatate a fost taiata.
Pana in 15 ianuarie s-a incheiat aproape o luna de cand nimeni de la EMC nu mai vorbea cu mine … apoi am primit un mesaj de voce de la unul din managerii care aparea mentionat de mine – iar cand l-am sunat inapoi pe acesta (intr-o locatie inafara Georgiei) apelul meu a fost redirectionat automat catre un HR Manager Legato din Maryland – care m-a informat taios ca sunt reziliat de cauza. Cand am chestionat termenul de “cauza”, reprezentativul a raspuns cu “din motive”.
Pe 13 aprilie 2004 am contactat Departamentul Muncii al Statelor Unite, OSHA si am completat o cerere despr Sarbanes-Oxley, deoarece aveam dovezi incontestabile ca EMC viola acest act, si ironic EMC detinea deja Legato vanzand Solutia Sarbanes Oxley Compliance la fraieri, adica la altii, insa ei insisi nu o foloseau.
In esenta am prezentat USDOL (Dep. Muncii) un fel de Catch-22 (o satira istorica americana despre cel de-la 2-lea Razboi Mondial) … de aceea ce trebuia sa fie o investigatie de 60 de zile a durat 2 ani si inca e in desfasurare … cel mai probabil exista acolo un conflict de interese in lantul autoritatii – si, se gandesc ca pot juca la risc si ca ma voi putea duce public cu dovezi care nici nu au fost mentionate insa care ar putea fi gasite nefondate … in timp ce, daca afla ca acuzele mele sunt fondate, EMC va fi rezolvat cumva … deoarece tu nu poti in mod legitim investiga Compania fondata de cel mai mare strangator de fonduri pentru Vice Presedinte, in lumina faptului ca acesta este conectat cu Presedintele, iar crimele EMC i-ar conecta pe ambii la nenumarate violari si fraude federale, care sunt in curs de desfasurare. Si precum v-ati dat seama si voi, am realizat acest lucru, asa ca a fost nevoie sa trecem la etapa urmatoare – prin incercarea de a duce informatia catre public.
Acum, daca cineva ar fi cu adevarat curios sa afle ce ingrijorari exista legate de administratia la putere, ar putea sa caute tiparele FMI-ului si a Bancii Mondiale (tot clienti de-ai mei la Legato), imprumutand tari sarace care nu-si permit sa plateasca inapoi, si prin tactici similare companiilor de carduri ce creeaza ucenici sclavi la colegii si universitati – FMI-ul si Banca Mondiala se axeaza pe subjugarea si falimentarea acelor state, simultan cu aparitia peste noapte a resorturilor si hotelurilor menite sa bucure pradatorii sexuali, adica vreau sa spun, clientii … As dori sa adaug aici ca unul dintre autorii Proiectului pentru un Nou Secol American (Project for a New American Century) este acum presedintele Bancii Mondiale … Si pe langa asta Wolfowitz a lucrat pentru Casa Alba inca din anii 70’. Asta nu ar trebui sa fie o surpriza pentru nimeni care a urmarit istoria lor.
Sau careva ar putea sa faca conexiunea cu criza de astazi al traficului uman descrisa pe coperta Washington Times din 29 iunie 1989, unde scria de legaturile dintre Casa Alba si comertul de sclavi sexuali, si Oracolul din Omaha (Warren Buffett) … facandu-se referire la vizita presedintelui U.S. la Omaha pe 11 septembrie, cand Buffett isi tinea ultimul turneu anual de golf. Coincidenta ? Din nou, asta doar daca nu esti familiarizat cu istoria Statelor Unite … doar pentru ca nu a fost prezentata la pachet in mass media corporata, asta nu inseamna ca ea nu este importanta si reala, eventual doar o istorie suprimata.
In mai 2004, logodnica mea si cu mine ne-am uitat la un film intitulat “The Insider”, in care Al Pacino joaca rolul jurnalistului Lowell Bergman. In incercarea noastra de a ajunge la cineva care are resursele necesare in a valida si disemina informatiile pe care le-am colectat, i-am trimis un fax lui Bergman, exact ca si John Wigand din film, iar Bergman a raspuns (exact ca si Al Pacino in film). Dupa o saptamana, aveam 2 editori care se ocupau, fiecare de cate un caz, unul pentru logodnica mea despre Oracle, si celalalt pentru mine despre EMC. Noi nu i-am acordat 100 % incredere lui Bergman, asa ca l-am testat cu aspecte mai putin controversate despre cele descoperite, si in nici un moment nu i-am aratat toti asii din maneca, ceea ce era extrem de usor deoarece interactiunea noastra cu el era de la distanta si doar prin intermediul editorilor sai.
La cam un an de munca, unul dintre editori si-a pierdut locul de munca in timp ce investiga povestea noastra, iar celalalt editor a fost supus presiunii pentru a renunta la poveste de catre ziarul de care tinea din San Francisco; timp in care Bergman a anulat brusc contractul cu noi, prin asistentul sau, dupa ce ne-a tinut sub confidentialitate pentru mai mult de un an de zile. Ma gandesc ca probabil e mult prea ocupat mergand la toate acele forumuri despre economia mondiala si summit-urile financiare pentru a se ridica la reputatia sa de unul dintre ultimii ursi ramasi in bransa jurnalistilor de investigare.
Pe 8 iulie 2004 unul din manuscrisurile mele a primit dreptul de copyright sub titlul de Manifest Destiny, o poveste despre un grup de prieteni care descopera adevarul tenebros din 9-11, venind sa prezinte ideile divizate catre public printr-o varietate de romane intermediate de asociatiile de divertisment si comunicare … si precum doar o coincidenta putea fi, Marsch&McLennan a cumparat Kroll Associates exact in aceeasi zi, si ironic companiile reprezentate ca ursii ticalosi din Manifes Destiny erau extrem de similare cu acestea, si erau implicate in manifest ca jucatori importanti ai evenimentelor din 9-11, de frauda asupra populatiei americane. Dupa cum am aflat intr-adevar adevarul este mult mai bizar decat cineva si-ar putea imagina.
Pe 22 iulie 2004 eu ma aflam deja dupa primele 6 luni de somaj. Ne-am mutat de 3 ori din 2003 de cand am parasit New York, fiind chiar in situatia in care nu aveam nici un loc pe care sa-l numim “acasa”. Am fost nevoit sa-mi vand masina si majoritatea bunurilor, nu mai aveam asigurare de sanatate, nici o adresa, telefon, carte de credit, cont bancar, etc … si in acest moment singurul venit erau bacsisurile logodnicei mele ca si chelnerita – si sa va reamintesc la nici un an in urma castigam amandoi cateva sute de mii de dolari pe an.
Este obscen cum o corporatie iti poate lua toate drepturile, toate veniturile, cariera, ratingul de card, pentru ca ai suflat o vorba despre evenimente precum am fost martor. Iar faptul ca e nevoie de ani intregi pentru orice represalii, actiuni ce au fost aprobate si duse fara eforturi prea mari pentru altii, ma fac sa cred ca exista sanse infime pentru a ma reintoarce la cariera mea. Ca sa nu mai mentionez ca nu exista nici o forma de contabilizare sau obiectivitate in ce priveste actiunile agentiilor autorizate in a apara drepturile angajatilor sau investitorilor, nici o autoritate dornica sa investigheze prompt si legitim – probabil datorita polenizarii cu bani a intereselor corporate, stand ca o plaga pe economia noastra astazi. Dar deviez din nou …
Pana in vara lui 2004, traiam din cutii si dormeam pe o saltea pe podeaua sufrageriei cuiva. In dimineata de 22 iulie asteptam uploadul a ce a devenit cunoscut ca fiind 9-11 Omission Report, raport ce l-am downloadat in clipa in care a devenit accesibil publicului.
Apoi am stat si am citit respectivul raport despre “concluziile” la care Comisia a ajuns si orice urma de negare ar fi ramas in mine s-a scurs odata cu realizarea gradului adanc de deceptie din jurul evenimentelor din 11 septembrie. Era o imagine copiata a Raportului Warren, insa mult mai inselatoare si in mod clar mult mai tradatoare. Disonanta mea cognitiva referitor la 9-11 s-a disipat, si odata cu ea intreaga mea speranta ca se va face dreptate de catre Comisie.
Insa am avut suspiciunile mele despre Comisie, inainte de a-si publica asa zisele recomandari – asta de la insasi originea comisiei, la 444 de zile dupa 9-11, Heinz Kissinger a fost pus in capul ei, apoi inlocuit cu Hess Oil, adica vreau sa spun Tom Kean, care era la fel de partinitor, iar de acolo incepand rolurile au fost impartite ca si la o aliniere la politie, o lista de personaje compromise si asociate, menite sa induca in eroare … toate avand conflicte de interese cu Adevarul. De exemplu, Jamie Gorelick este in conducerea Carlyle Group, adica United Technology Corporation – detinut de Carlyle … ea fiind si membru al CFR (Council on Foreign Relations) … Bob Kerrey si implicarea lui in musamalizarea BCCI (Banca de Credit si Comert International), si restul de reprezentanti mercenari ai congresului detinuti de complexele industriale in securitate, toate acestea sunt necesar de a fi cunoscute si realizate de public.
De aceea, cu toate aceste perspective in minte, e foarte usor de inteles de ce comisia a acceptat atat de usor marturia presedintelui si vice-presedintelui, fara macar sa-i puna sa jure … pentru ca vedeti voi, acestia nu erau interogati, era vorba de o dezbatere interna – una la care nici eu nici tu nu aveam dreptul sa participam. Eram dezamagit de mine ca mi-am lasat instinctul sa stea pe tusa in fata acceptarii sociale; si pentru ca nu am citit ce scria pe pereti inainte si nu am urlat mai tare, precum ar fi trebuit.
Ca si raspuns la acea zi, am inceput sa fac montaje de trezire in media independenta, aducand la suprafata cele mai bune informatii de care eram capabil pentru a relata cat mai clar ce s-a intamplat. Era un efort initial de tip media, pentru a comunica informatia necesara publicului in a se destepta. Apoi am inceput sa circul mostre de informatii pe discurile de computer, DVD-uri, CD-uri, catre oamenii ce au o voce in aceste lucruri, alaturi de informatiile prezentate aici. In 11 septemrbie 2004 am facut primii pasi in conectarea lacunelor informationale, dupa ce am corespondat cu Kristen Breitweiser, insa dupa trimiterea acestor informatii nu am mai primit nici un raspuns – si in ciuda faptului ca ea este in mod clar bine informata pentru a intelege, s-ar putea sa nu aiba libertatea necesara pentru a actiona. Apoi m-am uitat la toate aceste informatii 9-11 si m-am intrebat cum altfel mai pot ajunge la public ?
Dupa indelungi cautari pentru un loc in care sa traiesc, problema care s-a exacerbat odata cu toate problemele financiare, am gasit in final un proprietar dispus sa isi asume un risc cu noi si sa ne inchirieze un mic apartament, dupa nenumarate refuzuri datorate ratingului meu de card. Avand din nou un locsor al nostru m-a ajutat sa formulez noi aventuri si actiuni in explorarea cailor prin care puteam da oricui o sansa libera sa caute in dovezile despre 9-11 si pentru a uni astfel de minti intr-o actiune constructiva.
Un efort complex trebuie coordonat, pentru a furniza informatia de baza pe intelesul tuturor, si pentru ca o actiune semnificativa sa poata lua loc in acest decor post 9-11 … si luand in considerare ca eram fara loc de munca si sunt inca, am timpul necesar sa ma imbarc pentru o astfel de calatorie.
Pe 24 octombrie 2004 am lansat o campanie cu numele de Project Constellation. E vorba de un efort de retea desemnat sa imparta informatia catre voci sincere si oneste din societatea noastra, pentru informarea lor, cercetare si eventual diseminare. Pe scurt vroiam sa introduc informatia intr-o forma care sa adune oameni ce impartasesc preocupari similare si pentru a ajunge incet la public cu ajutorul unei note care odata studiate produce ACORD.
Si din nou, poate am fost prea naiv in a crede ca as putea face asta fara ajutor dinafara, iar atunci inca nu aveam idee cat de greu poate fi sa atragi atentia cuiva care sa fie apoi de acord cu ideea ca 9-11 e putin altfel decat a fost etichetat de media, iar aceeasi persoana sa aiba in mod simultan libertatea si ambitia sa prezinte aceste idei publicului.
In incercarea disperata de a ajunge in contact cu cineva care mai are o voce libera si constiinta am trimis pe 17,21,27 decembrie 2004 si pe 12 ianuarie 2005 o varietate de faxuri, scrisori si pachete catre Harrison Ford, editorul sau, Patricia McQueeneu. Mai ales in cel de-al 2-lea pachet care cantarea peste 30 de kilograme si a fost livrat intr-o valiza din otel inoxidabil, erau informatii despre un dezastru creat de om – ce urma sa fie Tsunami-ul din Indonesia – iar informatia continea si referiri la sute de mii de victime ce urmau sa fie omorate, iar pachetul a ajuns la doar cateva zile dupa dezastru … speranta mea era sa dau informatia cuiva cu voce, iar Harrison mi se parea destul de cunoscut, el a fost si presedinte, Jack Ryan, Han Solo si Indiana Jones – in alte cuvinte, poate lumea va asculta ce are el de spus – considerand ca noi toti traim intr-o lume aparent bazata pe lideri.
Ca sa va ofer doar cateva franturi despre ceva ce nu pot inca sa va dezvalui despre dezastrele create de mana de om … Arme bazate pe tehnologia Tesla cum este H.A.A.R.P. lasa o semnatura unica ce diferentieaza manifestarile acestor dezastre de cele ce apar in natura – si daca stii la ce sa te uiti, poti identifica cutremurele facute de oameni, precum cel din Iran – care s-a produs la exact un an inainte de Tsunami-ul din Indonezia. Artileria EM poate fi folosita pentru a crea medii prin care invazii usoare pot avea loc, si o forma de invazie fara confruntare poate avea loc in locatii sarace precum Iran, Pakistan si Indonezia. As sugera un documentar numit “Holes in Heaven”, in care sunt intervievati oamenii de stiinta si cei ce detin patentele pentru proiectul H.A.A.R.P.
Mergand inainte … cam in aceeasi perioada, am vazut un film “Born Rich”, facut de catre regizorul de documentare de la HBO si urmasul Johnson&Johnson, Jamie Johnson. E vorba de copii de bani gata care nu au idee despre cum au adunat atata bunastare si putere familiile lor; si de vreme ce aveam niste idei despre subiect, logodnica mea si cu mine ne-am intalnit cu Jamie pe 23 ianuarie 2005 si i-am povestit de 9-11.
Initial ne-am gandit ca ar fi o intalnire interesanta de “minti” – considerand ca Jamie iesise proaspat de la colegiu si parea ca e in cautare de piata pentru stilul sau si resursele sale – desi admitand acum, noi nu aveam atunci idee cat de mare va fi deconectarea … In mare parte, el a fost in negare … iar in fata evidentelor ca Bush stia si ca a fost un participant activ in musamalizare, cat si despre contractele inaintea razboiului si in planificarea lui, el a negat ca presedintele ar putea fi implicat vreodata si asociat cu teroristii.
A chestionat de exemplu viabilitatea RFID-urilor (Cipuri) in urmarirea oamenilor … pana i-am explicat cum sistemul de urmarire al lui Herman Hollerith de la IBM a dus la tatuarea evreilor cu numere Hollerith in lagarele de concentrare, iar acum acest Verichip care este pentru implantare e finantat intr-o nu mica masura de IBM. Desi nu i-am spus cat de dependente sunt RFID-urile de bazele de date si arhivare.
Dupa ce ne-a ascultat si a aflat si cat de complice este media, a sugerat ca desi el nu e cineva care ne-ar putea ajuta, noi am putea merge la “presa” … ironia ne-a inghetat, insa negarea lui era protejata de o avere pe care nu a castigat-o, si cu o viata in fata pentru a o explora, si vroia sa ramana asa … astfel ca si-a scos informatiile si pe noi din perceptia lui.
Intr-un efort similar, mi-am facut drum povestind cu oamenii de ordine si lasand o corespondenta in Camera Verde cand Jon Stewart avea spectacol aici in Hartford … apoi, in februarie 2005 i-am scris lui Larry si Jimmy Flynt, cu ocazia aniversarii procesului lui Larry impotriva lui Rumsfeld.
Fratii Flynt au raspuns … cu un Ordin de a inceta, trimis de avocatii lor – ca raspuns la recomandarile mele pentru ca Hustler sa acopere in presa fenomenul 9-11, precum am vazut in mod naiv ca Hustler este un mecanism viabil inca si inafara perimetrului de control al mass mediei, iar pe Flynt un autoproclamat avocat al Primului Amendament, prin care informatia ar putea fi diseminata in mod plauzibil catre trupele noastre. Si o noua ironie, in iunie 2005, Flynt a publicat editia de august a Hustler, care continea un articol despre exact acest topic, si asa cum am sugerat, insa oprind detaliile care ar fi demascat imaginea de ansamblu, bine-nteles.
Ne-am intalnit si cu jurnalistii de investigare ai “9-11 Truth” si am sa folosesc acest termen extrem de vag. Nu am sa folosesc din timpul pretios pentru cuvinte calomnioase, insa exista o motivatie logica de ce aceasta miscare “9-11 Truth” a fost in centrul unui vacarm constant … este infestat cu agenti provocatori si agenti Cointelpro.
Asa ca in aceasta faza am schimbat din nou tacticile, si am inceput sa luam contact cu grupuri ce proclamau ca reprezinta familiile victimelor atat din 9-11 cat si din Razboiul Terorii, ceea ce includea bine-nteles si familii de soldati. Cineva de mentionat de aici este Motley Rice. Ron Motley este un avocat miliardar, infam cunoscut pentru cum si-a facut banii din aranjamentele Big Tobacco, si este cunoscut pentru “patriotismul” sau datorita faptului ca firma sa reprezinta peste 6000 de familii asociate cu acest Razboi pe Teroare … folosind peste 12 milioane din banii proprii pentru a investiga fondurile catre teroristii ce au condus la 9-11, urmarind sa investigheze teroristii reali … asa cum pretinde.
Ne-am intalnit cu Motley Rice in 2 ocazii, pentru mai multe ore, si i-am dat dovezi pentru elucidarea adevarului. Dupa ce i-am condus pe ruta banilor, prin reteaua autorilor si de profitori, ei au concis ca avem intr-adevar dovezi ce identifica cativa inculpati numiti in documentele lor din tribunal.
Totusi, am demonstrat ca banii nu se scurgeau din organizatiile de caritate islamice ci mai degraba prin organizatii fictive cu finalitate inapoi catre entitatile corporatiste, inafara New Yorkului, si ca aceste entitati cuprindeau “expertii de contraterorism” si companii de asigurari … moment in care am fost scosi afara si dovezile noastre inapoiate prin posta.
Acele dovezi mai sunt sigilate in plicuri Motley-Rice asa cum au fost retrimise, intr-o locatie secreta, alaturi de inregistrari mp3 ale acelor intalniri, in care se vede clar ca Motley Rice nu cauta adevarul pentru crimele din 9-11, si nici raspunsuri pentru familiile pe care le reprezinta, mai degraba actiunile lor vor doar sa-i tina la olalta pe acei oameni si sa continue sa-i victimizeze pentru a nu-i lasa sa gaseasca adevaratele raspunsuri sau sa aiba parte de o cat de mica finalitate.
Motley Rice e evident lipsit de orice interes legitim in a gasi informatiile relevante despre 9-11, iar familiile pe care le reprezinta merita sa stie adevarul la fel de mult ca si altii care au pierdut pe cineva drag acolo, prieteni, colegi … pe 11 septembrie.
Si dupa ce mi-am petrecut fiecare zi din ultimii ani pe terenul 9-11, am stabilit cateva conexiuni cu un numar de jurnalisti independenti de investigare, inafara comunitatii intitulate “9-11 Truth”, impartasindu-le diferite bucati din ce stiam, bazat pe confidentialitate. Am permis ca munca lor sa reflecte informatiile pana la un anumit punct, insa nu pana acolo incat sa pun in pericol viata acestora lasand sa publice fara un anumit suport implementat deja. Ocazional am facut asta sub pseudonimul – Eric Andrew Blair.
Am continuat totodata sa implic producatori de filme independente, deoarece eram de parere ca mare parte al peisajului din documentarele 9-11 era lipsit de faptele critice si unice. Am gasit cateva filme demne de mentionat in acest context al conversatiei, deoarece acestea au fost produse cu talent si contineau mai multe elemente decat le permitea nivelul la care erau.
In timp ce multi interesati de 9-11 sunt deja familiarizati de cea de-a 2-a editie a filmului “Loose Change”, lansat in 16 ianuarie anul acesta, am vrut in mod specific sa aduc referire de munca Louder Than Words Productions, mai ales de Dylan, Korey si Jason, deoarece sunt exemple excelente de putere a catorva minti tinere, si desi ei par a fi bine informati, par si foarte intelepti pentru varsta lor. Ei sunt niste cautatori de urme, si au produs ceea ce eu numesc cel mai acceptabil si cel mai consumabil pe scara larga documentar despre 9-11, deoarece prezinta faptele fara fanfara …. Si adreseaza topicuri sensibile cu gratie si profesionalism. Este demn de mentionat si faptul ca cei 9 milioane de dolari din frauda cu American Airlines si United Airlines put-options, alaturi de camionul abandonat sub World Trade Center plin cu lingorui de aur, sunt singurele evidente ce raman in urma criminalilor mentionate in Loose Change, atata vreme cat Guiliani a vandut restul Chinei.
O alta piesa din media care poate a trecut pana recent pe sub radar este filmul “Who Killed John O’Neill?” filmul aici Producatorul si actorul au devenit prieteni buni cu noi, de vreme ce filmul proiecteaza paralele majore la experientele personale si profesionale pe care le-am descris partial aici; si ofera informatii negasite in nici un alt film 9-11, astfel oferind o hrana de gandire – mai ales in lumina a ce v-am impartasit, si ce urmeaza sa va impartasesc pe viitor.
“Cine l-a omorat pe John O’Neill” este mai putin despre ce s-a intamplat pe 9-11 si mai mult despre scopul final al evenimentelor, cum au fost ele orchestate si obtinute, si ce pot oamenii sa faca referitor la asta. Asa ca daca esti foarte presat de timp, iti sugerez sa treci direct la capitolul 7, despre Kroll Associates, de vreme ce cred ca vei vedea faptul ca cele mai interesante si relevante corelatii, impreuna cu informatiile culese de aici se gasesc intre acest capitol si finalul filmului.
Am construit acest mesaj ca fiind un pod intre cele 2 filme enuntate si trecerea acestui pod este esentiala daca vrei sa intelegi fundatiile despre 9-11, deoarece se prezinta contextul prin care poti vedea adevarata problema, si doar apoi poti urca spre anumite parti de unde ai o vedere generala asupra solutiei ce trebuie implementata in cazul in care ne unim ca si natiune de cetateni preocupati si revitalizam Republica Constitutionala.
Ce am inclus aici este o privire de ansamblu de nivel inalt … despre experientele mele in relatie cu 9-11, in timp ce am furnizat simultan informatii tip roman – care au fost menite sa circule liber in mintea publica – intr-o incercare onesta de a distila valoarea informatiei, dovezile si experientele pe care documentele noastre le reprezinta celor ce cauta Raspunsuri. Si precum poti vedea deja, eu sunt dispus sa fac orice e necesar pentru a face progrese semnificative, binevoitoare si constructive in diseminarea si discutarea acestor evenimente in Public Forum, ca o masura de asigurare ca publicul va primi antidotul la otrava care i-a fost administrata in urechi in anii dinainte si dupa 9-11.
Noi, oamenii am fost privati de drepturile noastre de a face alegeri informate si decizii asupra vietii noastre – datorita actiunilor ilicite facute in secret, si cu totii am fost mintiti – astfel ca nimeni din societatea noastra fara Adevar nu actioneaza in beneficiul sau si al altora, mai degraba ia doar decizii de care vor beneficia INTOTDEAUNA cei ce controleaza informatia. Asta se realizeaza printr-un control total corporat asupra mediei – unde deciziile luate sunt in interesul celor ce cumpara spatii publicitare si a celor ce fac lobby, nu al cumparatorilor, al Publicului. Dar noi putem schimba asta, cu doar o singura idee.
Controlul infasurat peste mintea publica de catre cei ce jura stramb in administratia noastra si reteaua propagandista de media este intretinuta de anonimitate, incatusata de notiuni patriotice din perioada post 9-11, si aparata de negarea responsabilitatii noastre in aceste probleme.
In orice caz, e nevoie doar de o mica crapatura in acest sistem de control pentru a sparge fundatia anonimitatii, si precum gandacii inundati de lumina adevarului, cei responsabili sunt cei mai predispusi sa fuga sa se ascunda decat sa stea si sa dea socoteala unui public informat, care in sfarsit a aflat cum merg lucrurile, si continua sa i se refuze dreptul la viata, libertate si cautarea fericirii. Iar acea manie inevitabila din americanul trezit nu se va compara cu furia pe care am strans-o asupra noastra de la restul lumii, care a vizionat in oroare de afara cum stam si inca ne intrebam de cum o astfel de conspiratie ar putea exista.
Spunand asta, as vrea sa va rog sa cititi cartea lui Carroll Quigley – Tragedy and Hope, care pana nu demult a fost interziza de la publicare, sau cartea lui James H. Billington – Fire in the Minds of Men, 2 exemple care ar putea sa se extinda repede in intelegerea generala ca o perspectiva necesara – in care unul realizeaza ca o conspiratie nu este o variabila necunoscuta, ci mai degraba o constanta data, ceea ce este critic pentru a pune in balanta ecuatia evenimentelor 9-11. Sau ati putea merge online si citi cele 15 pagini ale Operation Northwoods – un document din 1962, indiferent cum, citind cateva pagini din documentul potrivit poate schimba multe despre cum mai privesti lumea.
Stiti voi, dusmanii nostrii cunosc faptul ca noi nu ne facem temele, si asta este de fapt tendonul lui Ahile american.
Si ca sa citez din cartea lui Mark Lane – Plausible Denial:”Poate ca asta este ceea ce gandea Dulles atunci cand a spus Comisiei Warren in 9 iulie 1964, “Dar nimeni nu citeste. NU credeti ca oamenii citesc in aceasta tara. Sunt cativa profesori care citesc rapoartele … publicul insa va citi foarte putin.” Daca esuati in a vedea ironia din observatia lui Dulles, atunci ati pierdut barca.
Nu e cu nimic diferit de simbolismul cu Bush stand si citind Pet Goat pentru 7 minute in loc sa ia vreo actiune – el stia ca nu este in nici un pericol – este vorba de folosirea informatiei, precum puterea asupra unei populatii panicate; si chiar deasupra capului sau era un semn pe care scria: “Cititul face o tara mareata” … si as nota si poza din aceeasi dimineata in care presedintele este reprezentat cu cartea lui Lynne Cheney – America, care o tine cu susul in jos, astfel incat steagul american apare ca un semnal de necaz. Toate acestea sunt simboluri bolnave de putere, fiind fluturate in dreptul ochilor nostrii … ca si o piesa coreografiata cu maestrie, in care oamenii reali mor si sufera pentru divertismentul altora, cine crede ca “toti oamenii sunt nascuti in mod egal dar unii sunt nascuti mai egali ca altii”, asta ca sa mai amintesc un alt autor favorit.
Stiti, poate Dulles a avut dreptate, poate chiar nu ati citit cele 33 de pagini de note din transcriere, insa pariez ca asta nu mai conteaza, nu-i asa ?
Si ca sa ramanem cu asta, am sa ofer urmatoarea serie istorica pe linia timpului pentru analiza simbolismului si referitor la datele alese pentru atacuri, si spuneti-mi voi daca este necesar sa fim familiarizati cu propria istorie pentru identificarea cauzelor radacina a evenimentelor critice ce ne contureaza viata:
11 septembrie 1922: Liga Natiunilor a semnat o declaratie post-Balfour referitor la viitoarea creare al Statului Zionist; notand ca Zionismul este o miscare politica derivata din infama afacere Dreyfus. Acelasi grup responsabil de aceasta declaratie, a creat pana la urma si CFR-ul, unul din conexiunile nenumarate cu Dulles despre 9-11. Pana in aceasta zi CFR influenteaza politicile noastre, media si variabilele economice.
11 septembrie 1941: Solul a fost distrus la Pentagon, notand ca a fost distrus apoi exact 60 de ani mai tarziu.
11 septembrie 1971: Au inceput constructiile atat la Turnul din Nord cat si cel din Sud – in aceeasi zi a murit si Nikita Khrushchev si era in desfasurare celebra revolta de la inchisoarea Attica din New York. Nimeni nu a notat ca turnurile gemene au fost distruse exact de ziua aniversarii lor de 30 de ani.
11 septembrie 1973: Dupa instalarea operatiunii Condor al lui Kissinger, CIA a sponsorizat unul dintre loviturile sale de stat, cel in care Augusto Pinochet a folosit avioane si misile ca sa-l rastoarne pe alesul in mod democratic Salvadore Allende in Chile …
11 septembrie 1991: Infama cuvantare GHWB (G.H.W. Bush) despre Noua Ordine Mondiala, chiar 10 ani inainte de 9-11
11 septemrbie 1995: rapoarte au iesit privitor la un avion controlat cu telecomanda si care s-ar fi prabusit in Casa Alba
11 septembrie 1998: Kenneth Starr, nepotul fondatorului AIG C.V. Starr, trimite raportul sau nepopular despre Bill Clinton catre Congres … si as nota de asemenea ca atat Bill cat si Hillary au fost implicati in operatiunea cu droguri Mena din Arkansas, cu o decada inainte de presedentie, insa Starr nu a raportat asta, nu-i asa ?
11 septembrie 2005: Statul Israel declara incheierea ocupatiei asupra Fasiei Gaza, totodata facand referire inapoi la evenimentul din 11 septembrie 1922, evenimentul cauzator. Toate aceste evenimente sunt activitati ale CFR … deci cine conduce CFR ? E o intrebare interesanta, iar raspunsul nu e cel mai bine explicat in acest forum …
Vedeti voi, prin simpla inlocuire a informatiilor omise din referintele istorice despre evenimente reale – in alte cuvinte cu putin studiu si multa atentie la imprejurimi, totul devine plat ca si o sageata alba din interiorul logo-ului FedEx … si Noi Poporul nu ne mai putem permite sa fim ignoranti – mai ales despre propria istorie – sau locul nostru in ea, deoarece curand – fara o schimbare sincronizata ca si raspuns la pericolele ce vin – noi vom fi cei ce vom pierde finalul bataliei. Tara noastra a fost sub atac de multi ani, si nici un terorist legitim nu a fost numit de catre media – ce sa mai zicem de a fi adusi ca responsabili in fata justitiei, de fapt, acestia nici nu si-au pierdut slujba, in unele cazuri, ce au primit a fost o crestere a fondurilor cerute pentru monitorizarea dusmanului, si ironic, e vorba de dusmanul care finanteaza urmarirea.
Noi individual trebuie sa ne asumam responsabilitatea de a lasa si a permite acestei situatii sa existe si sa continuie neverificata – si noi, ca si tara trebuie sa intreprindem actiuni, sa identificam punctele comune si apoi sa facem ce este necesar ca sa aparam ceea ce iubim si sa tinem piept adevaratilor teroristi, adevaratilor nostrii dusmani – Fundamentalismul Corporat si Lacom. Si daca esuam in a ne gasi vocea comuna care cere ca cei responsabili pentru planificarea, perpetuarea si profitarea de pe urma evenimentelor din 9-11 sa fie adusi in fata justitiei, atunci tara noastra va continua sa piarda prieteni si sa castige dusmani.
Sa nu va lasati indusi in eroare, in spatele acestui fum si oglinzi despre 9-11, sunt oameni responsabili care cel mai probabil poarta costume din 3 piese si se plimba pe Wall Street – decat se ascund cu niste insi in pesteri talibane inafara Khandaharului …
Doar daca reusiti sa explicati cum talibanii s-au infiltrat in seifurile secrete de sub World Trade Center si au furat miliarde in lingouri, in timp ce proprietarii bulioanelor au ramas tacuti, sau cum au reusit ca NORAD sa-si planifice in mod convenabil in aceeasi dimineata simultan 6 exercitii de zbor, in timp ce ei omagiau ziua de nastere a cladirilor tinta … In fapt, cei responsabili sunt asociati cu companii comerciale si entitatile guvernamentale si de inteligenta, care, in multe cazuri, sunt tranzactionate deschis pe bursa, si conectate de administratia pungasa ce a impartit puterea tarii noastre in alegerile din 2000. Si in mod trist, e mai probabil sa-l vedem pe Barry Bonds in judecata pentru juramant fals decat pe cei responsabili de deceptia americanilor din timpul unuia dintre cele mai critice momente ale istoriei noastre.
Pentru a recastiga controlul asupra tarii noastre, va fi nevoie ca oamenii sa inteleaga faptul ca informatia inseamna Viitorul Americii, e nevoie de oameni care nu se tem sa se apropie de aspectele factuale, complexe si controversante al istoriei noastre recente. Desi adevarul poate fi adesea nepopular, este adevar pana la urma … si toata lumea are dreptul sa afle adevarul, iar daca ei isi vor lua medicatia sau nu ar trebui sa fie dupa alegerea lor.
Pentru asta o conexiune intermediatica e nevoie sa fie creata pentru a reprezenta Adevarul in toate formele sale. Adevaratul caracter al unei Republici Constitutionale este testat nu prin chinul de a fi nascut, ci de supravietuirea in mod gratios a perioadei de tranzitie catre maturitate, cu o constitutie intacta.
Si cu asta ajungem la intrebarea inevitabila: Si deci incotro de aici incolo ?
Pai, daca ce am spus rezoneaza cu tine, noi putem face unul din cele doua lucruri bazate pe nivelul tau de interes – simte-te liber sa sedimentezi o vreme in tine, poate asculta/citeste inca odata si fa cateva cercetari pe cont propriu, apoi trimite-mi un email cu orice intrebare sau comentariu, sau pune mana pe telefon si suna-ma pentru a fixa o intalnire mai eficace dar sigura pentru a transmite informatii …
Ma poti gasi la 917-779-9215 sau la Richard@Renaissance-Interventures.com
Pentru incheiere, am lucrat la cum sa sparg codul ce catalizeaza mintea publica, si singurul component lipsa este vehiculul prin care pot introduce informatia … asa ca, m-am gandit ca daca tu si cu mine am sta in aceeasi incapere, am fi capabili sa recunoastem sursele disponibile prin care am putea informa mintea publica vizavi de topicurile continute aici.
Deci, ceea ce sper ca ai realizat deja, este ca jocul s-a schimbat si mesele s-au intors impotriva noastra, si doar aceste comunicari creative dar constructive si colaborari pot sa gaseasca scanteia necesara pentru catalizarea mintii publice, altfel s-ar fi intamplat deja pana acum – fara ca noi sa mai fim aici. Cineva trebuie sa faca ceva sa duca pana la sfarsit aceasta ipocrizie din jurul 9-11 si politicile corozive ce i-au urmat.
Anularea acestor valuri distructive se poate face prin introducerea unui val de interferare – si consider ca aceasta comunicare poate fi exact tipul de interferenta necesara … si in timp ce personal mai caut frecventa potrivita care sa aduca totul in armonie, e doar o chestiune de incercari si erori … si in orice zi de acum, am putea deveni norocosi si am putea rezona ca o singura coarda.
Ca sa citez filozoful meu favorit de la mijlocul secolului 1, Seneca: “Norocul se intampla atunci cand pregatirea intalneste oportunitatea.”
Acestea fiind spuse, am sa inchei acest mesaj initial, spunand ca astept sa aflu gandurile si intrebarile voastre, in plus as vrea sa va multumesc pentru timpul acordat si atentia voastra .. si bine-nteles, nu uitati sa va multumiti voua insiva, pentru oportunitatea de a va conecta, fara a renunta.
sau aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti punctul de vedere! E al tau si nimeni nu ti-l poate contesta!