Vestul ar trebui să fie mai binevoitor faţă de migranţi – Estul a intrat deja în competiţie pentru a-i atrage. Migraţia continuă, chiar dacă îşi schimbă caracteristicile.
Imigraţia este un subiect sensibil în vremurile bune, iar acum nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Criza economică a dezintegrat milioane de locuri de muncă în ţările bogate, ceea ce înseamnă că guvernele au devenit extrem de sensibile la impactul imigraţiei asupra cererii de mână de lucru indigenă, scrie
The Economist într-un articol preluat de
revista MONEY EXPRESS.
Venituri vs productivitate. Asemenea preocupări sunt ilogice, deoarece imigraţia este contraciclică. Recesiunea din ţările bogate i‑a descurajat pe unii străini să‑şi mai încerce norocul. America, de pildă, asistă la un declin drastic al numărului de mexicani ce încearcă să‑i treacă graniţa de sud. De asemenea, unele studii sugerează că amplificarea fluxurilor de emigranţi este un indicator de bază în ce priveşte reluarea creşterii economice.
Şi totuşi guvernele ezită deseori să permită accesul fluxurilor de migranţi să intre pe piaţa muncii. În timpul recesiunilor, tendinţa lor este să ia măsuri de limitare a intrării de noi migranţi şi chiar să scape de cei deja existenţi. În ultimul an, guvernul danez, cel francez şi cel italian au dat peste cap zona de liberă circulaţie Schengen şi au reintrodus controale la graniţe. Chiar şi Australia şi Canada, pioniere ale sistemului „de punctaj“ care dă prioritate lucrătorilor calificaţi, au redus numărul permiselor de muncă. David Cameron, primul‑ministru britanic, a impus un plafon pentru cei din afara UE. Spania, Japonia şi Danemarca au dus mai departe aceste măsuri, până la concluzia logică – scheme de „plată la plecare“, în care migranţii primesc diferite sume de bani ca să se întoarcă în ţările lor de origine.
Preocupările pe tema imigraţiei sunt de înţeles, mai ales într‑o perioadă în care locurile de muncă sunt greu de găsit. Sondajele din Europa şi din America arată că majoritatea localnicilor consideră că imigranţii fac mai mult rău decât bine şi reduc şansele indigenilor pe piaţa muncii. Totuşi, dovezile privind daunele produse lucrătorilor locali sunt fragile. În munca sezonieră şi în construcţii, munca ieftină a străinilor poate scădea salariile şi poate îngreuna situaţia muncitorilor slab calificaţi, dar flexibilitatea şi stăruinţa noilor lucrători pot impulsiona productivitatea şi încuraja inovaţia.
Porţi deschise. Solicitările asupra serviciilor publice pot supune unui test sever răbdarea localnicilor, mai ales când reducerile de buget îngreunează funcţionarea acestora. În Marea Britanie, de pildă, a fost tăiat un
fond de urgenţă dedicat depanării autorităţilor locale ajunse în criză de finanţare a serviciilor publice. Şi totuşi, în timp, imigranţii restituie comunităţii mai mult decât povara suplimentară pe care o stabilesc pe termen scurt asupra educaţiei, sănătăţii şi altor bugete.
Politicienii spun deseori că doresc o dezbatere raţională despre imigraţie, dar prea des încurajează temerile votanţilor despre imigranţi în loc să încerce să le domolească. Mai ales în prezent, ar trebui să fie deosebit de precauţi. Există o concurenţă tot mai
mare pentru abilităţile migranţilor: Asia devine rapid noul magnet.
China, care a fost închisă pentru forţa de muncă din străinătate, oferă permise de rezidenţă profesioniştilor, universitarilor şi antreprenorilor. În 2009, Shanghai a înregistrat 100.000 de străini. Un număr similar s‑au stabilit în portul sudic Guangzhou, atraşi din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Coreea de Sud este şi ea martora unei înmulţiri a străinilor, din 2007 încoace, şi este dornică să atragă în special absolvenţi de universităţi americane.
Imigraţia, în ansamblu, vine în ajutorul economiilor. Chiar acum, ţările bogate trebuie să se mulţumească cu orice ajutor economic pot căpăta. În loc să‑i trimită pe imigranţi acasă, cu toate competenţele, energia, ideile şi dorinţa lor de muncă, guvernele ar trebui să îi încurajeze să vină. Dacă n‑o fac ele, o vor face guvernele din alte părţi.
Migraţie după criză. Lisa Rakoczy a ajuns în nordul Londrei la mijlocul anilor 2000. Venea de la Cracovia pentru a studia engleza, sperând să se întreţină lucrând ca menajeră. Lucrurile au mers bine – până ce crahul şi criza economică ce a urmat i‑au lovit pe clienţii ei, până atunci prosperi. Concurenţa pentru un loc de muncă a devenit aprigă, odată ce familiile din clasa mijlocie au început să cheltuiască mai puţin pe ajutor în gospodărie. O vreme, a reuşit să câştige cât să‑şi plătească cursurile de limbă spălând toaletele din staţiile de cale ferată. Apoi a ajutat‑o o vreme sora ei, profesoară în Polonia. Dar la sfârşitul anului trecut, Lisa a obosit după atâtea încercări în viaţa ei de imigrant şi a plecat acasă.
Un caz tipic, aţi putea spune. Într‑adevăr, ca urmare a crizei, mulţi imigranţi au plecat înapoi acasă. Previzibil, mulţi doritori să emigreze au rămas în ţara lor, fie pentru că plecarea în străinătate nu pare să mai merite efortul, fie pentru că regulile de imigrare au devenit mai restrictive în multe ţări.
Dar, la aeroport, e foarte posibil ca Lisa Rakoczy să fi trecut pe lângă un tânăr britanic în drum spre Shanghai, un programator chinez în tranzit spre Canada sau un muncitor portughez ce se îndrepta spre câmpurile petrolifere din Norvegia. Recesiunea nu a blocat toată migraţia, ci mai degrabă a dus la alte tipare şi destinaţii diferite. Niciodată până acum – cel puţin în istoria recentă – harta migraţiei globale nu a fost în acelaşi timp atât de variată şi atât de schimbătoare.
Liberalizarea călătoriilor de după sfârşitul Războiului Rece, avântul economic al Vestului din anii 2000 şi creşterea rapidă a pieţelor emergente – toate au contribuit la un nou val de migraţie, până la atacul crizei economice. Dar cum şomajul a crescut, guvernele au devenit mai sensibile la implicaţiile imigraţiei asupra bugetelor publice şi alegătorilor.
Iată Marea Britanie, unde premierul David Cameron a spus că vrea să blocheze imigraţia muncitorilor necalificaţi. Un sistem „pe puncte“ vrea să identifice imigranţii ce pot fi mai utili economiei. În
plus, regimul de vize pentru studenţi va fi înăsprit (doar nişte neciopliţi ar putea să sublinieze că atât el, cât şi Nick Clegg, partenerul său de coaliţie, au beneficiat de pe urma timpului petrecut în străinătate înaintea facultăţii).
Tampon limitat. Poate că Marea Britanie merge mai departe decât alte state, dar asta nu înseamnă că este singura. Tinere democraţii estice ca Polonia au introdus proiecte‑pilot de restricţie a numărului de străini. Guvernul danez a reintrodus recent un control parţial la graniţă, în ciuda acordului Schengen, care permite libera circulaţie între 23 dintre cele 27 de ţări din UE. Guvernul susţine că această măsură a fost necesară pentru a combate criminalitatea şi contrabanda, deşi mulţi suspectează că de fapt vrea să facă pe plac Partidului Poporului, antiimigraţionist, pe care se sprijină în Parlament.
Spania, Danemarca şi Japonia îi compensează pe lucrătorii care sunt de acord să se întoarcă în ţările lor de origine, dar efectul unor asemenea măsuri pare limitat. Până în aprilie, doar 11.400 de imigranţi în Spania au acceptat oferta. În această vară, guvernul din Madrid a reintrodus controlul asupra imigranţilor români, iar Franţa încearcă să‑i deporteze pe ţiganii români.
Alte guverne, mai delicate la nominalizarea unor minorităţi etnice sau grupuri sociale, au încercat să reînvie „teoria tamponului“ – aceea că migranţii se întorc acasă când economia se contractă, eliberând locuri de muncă pentru populaţia nativă şi furnizând ceea ce unii numesc „amortizor conjunctural“. Pentru a amplifica acest efect, Australia a redus numărul de vize oferite lucrătorilor calificaţi. Malaiezia aproape că a oprit eliberarea de permise de lucru în 2009.
Şi totuşi, teoria tamponului pare să aibă o bază empirică fragilă. Un studiu recent al think‑tank‑ului Policy Network a ajuns la concluzia că tendinţele privind şomajul şi veniturile au un efect modest asupra imigraţiei nete. Folosind datele din ultimele trei recesiuni din Marea Britanie, studiul estimează că imigraţia scade când creşte şomajul – dar doar pentru perioade limitate, după care se reia, deseori înainte de orice ameliorare vizibilă a economiei. Similar, numărul imigranţilor ce pleacă creşte doar temporar, atunci când cei care doreau oricum să se întoarcă acasă îşi puneau în aplicare planul.
Amenzi politice. Totuşi, acum imaginea generală este că migraţia scade. OCDE, un club al statelor avansate, afirmă că migraţia spre ţările sale membre a scăzut cu 7% în 2009. Date recente sugerează că tendinţa s‑a menţinut şi în 2010. Privind mai atent, situaţia este mai complicată. Irlanda a fost deosebit de atractivă în timpul boomului său în construcţii şi credite. Dar în 2009, migraţia sa netă era negativă. Irlanda are acum cea mai înaltă rată a migraţiei externe de după 1989.
Şi Australia este un magnet pentru tinerii chinezi, cel mai mare grup de imigranţi în 2010. Şi Suedia se dovedeşte tot mai populară. În acelaşi timp, Grecia, chinuită de un mix neatrăgător de probleme fiscale, austeritate şi şomaj, asistă la un nou val de emigraţie, în special spre America şi Canada. Cât despre Spania, britanicii şi germanii relativ prosperi au renunţat să se mai retragă pe coastele sale însorite.
Migraţia „circulară“, în care oamenii vin şi pleacă, este în ascensiune, ca şi migraţia „înainte“, în care un migrant se mută întâi din China în Canada şi apoi în America. Cercetătorii OCDE estimează că cel puţin 19% din migranţii ce au ajuns în America la începutul mileniului au plecat spre alte destinaţii după cinci ani. Migraţia „înainte“ este întâlnită printre migranţii din Africa şi Asia. Europenii, în schimb, tind să trăiască în străinătate doar o perioadă limitată.
„Ideea că migraţia este o mişcare cu un singur sens ce vizează stabilirea permanentă este depăşită. În majoritatea cazurilor, este un proces temporar – şi este momentul ca dezbaterea despre imigraţie să recunoască acest lucru“, susţine Philippe Legrain, analist şi autorul „Aftershock“, o carte recentă despre schimbările postcriză.
Unele state încep să o facă. Deşi pare dur, politicienii amendează deciziile iniţiale de restricţionare a imigraţiei. Germania, care a insistat multă vreme că nu este o „ţară de imigranţi“, a majorat totuşi cota permisă de migranţi profesionişti. Iar Suedia şi‑a liberalizat sistemul de permise de muncă.
Spre Est. Un proces şi mai ciudat se întâmplă cu America şi China, care au început să‑şi schimbe rolurile. Statele Unite au fost întotdeauna cel mai mare magnet pentru imigranţi. Dar măsurile de
securitate mai stricte şi gravitatea recesiunii au schimbat lucrurile. Atât imigraţia legală, cât şi cea ilegală s‑au redus, iar imigraţia ilegală din Mexic cunoaşte cea mai mare scădere (doar parţial din cauza cotroalelor mai stricte la frontieră, odată ce mexicanii pot găsi slujbe mai bune acasă).
La capătul mai educat al pieţei, tot mai mulţi străini cu facultate părăsesc America după ce câştigă experienţă. Parte din acest proces e ciclic: s‑ar putea să revină când economia se va redresa. Şi totuşi, în climatul actual, călătorii pot deseori întâlni un asiatic ce a absolvit o facultate americană şi merge să muncească în altă parte.
În timp ce farmecul Americii păleşte, China devine destinaţia favorită pentru mulţi tineri lucrători. Potrivit statisticilor chineze, în Shanghai erau anul trecut 143.000 de străini cu viză de lucru – dar există mii de occidentali cu vize de turism sau alţi asiatici veniţi ilegal. Sud‑coreenii conduc în topul expatriaţilor rezidenţi în China (121.000), urmaţi de americani (71.000) şi japonezi (66.000). Să predai engleza e cea mai obişnuită slujbă pentru vestici, dar există şi mulţi antreprenori, de obicei tineri, care deschid magazine, baruri şi restaurante.
Avântul din China şi activităţile acestei ţări în Africa au încurajat mulţi africani să ia în considerare emigraţia în Regatul de mijloc. Cam 100.000 sunt stabiliţi la Guangzhou, în sud. Dar un studiu academic recent a identificat zone rezidenţiale diferite de regrupare etnică. Negustorii africani şi coreeni, de pildă, locuiesc în districtele populare. Lucrătorii francezi şi indieni preferă cartierele de zgârie‑nori. Imigranţii prosperi din Orientul Mijlociu şi Africa de Vest se adună în zone rezidenţiale cu grădini private.
Este posibil să asistăm la începutul unei mari emigraţii spre Est. Studenţii au început să se mute în Coreea de Sud şi Japonia. „Mulţi studenţi internaţionali rămân în ţările gazdă“, explică Madeleine Sumption, cercetător la Institutul de Politici ale Migraţei din Washington, DC, care se aşteaptă ca această tendinţă să alimenteze migraţia între ţările Asiei.
Departe de a dispărea în urma crizei, migraţia rămâne „o investiţie raţională pe termen lung pentru multă lume“, afirmă Sumption. Deşi vremurile grele pot schimba destinaţia unor migranţi, ele nu le vlăguiesc dorinţa de a pleca în căutarea unei vieţi mai bune. Nu e deloc o veste rea: migranţii nu au contribuit la criza economică şi s‑ar putea să fie de ajutor la depăşirea ei.
Sursa
