joi, 8 septembrie 2011

O alternativa curioasa in haosul actual - Belgia, tara fara guvern

O tara fara guvern de 15 luni bate jumatate din economiile Europei.

Belgia ar putea detine recordul pentru cele mai multe zile fara un guvern, dar aceasta situatie inedita pare sa fi ajutat economia sa accelereze la un ritm cu mult peste cel inregistrat de state mari din Europa, precum Marea Britanie, Franta si Germania, informeaza EconomyWatch.  

In al doilea trimestru al anului, economia Belgiei a crescut cu 2,5%, comparativ cu trimestrul similar din 2010, si cu 0,7% fata de trimestrul precedent din 2011.

Astfel, avand un vedere cat au incetinit economiile din Uniunea Europeana in trimestrul 2, fata de T1, Belgia se poate lauda ca a depasit Germania, Spania, Franta, Italia, Olanda, Portugalia, Marea Britanie, Finland, precum si alte economii mai mici.


Sunt guvernele inutile sau este doar o alta anomalie a economiei?

Belgia se confrunta cu un blocaj politic de peste 450 de zile, in conditiile in care niciun partid nu a reusit sa castige mai mult de 17,4% din locurile in Camera Reprezentantilor si 19,61% din fotoliile din Senat.

Un guvern provizoriu, condus de Yves Leterme, se ocupa de administrarea treburilor curente, dar are foarte putina putere pentru a introduce legi cu impact national.

"Tehnic, situatia poate sa dureze pana la urmatoarele alegeri federale care vor avea loc in 2014", a spus politologul Dave Sinardet, citat de BBC.

Pentru un observator din strainatate, situatia din Belgia poate parea absurda sau chiar comica, dar probabil cea mai mare ironie o reprezinta datele publicate de Eurostat despre avansul PIB in trimestrul II.

Potrivit Financial Times, un motiv pentru aceasta situatie paradoxala poate fi gasit in faptul ca "in absenta unei autoritati politice, Belgia a fost printre putinele tari din Europa care nu au pus in practica masurile de austeritate".

De asemenea, John Lanchester, de la London Review of Books, considera ca absenta factorilor de decizie a permis Belgiei sa evite toate masurile pe care alte guverne din Europa s-au grabit sa le ia.

"Se pare ca, din punct de vedere economic, in actuala criza, niciun guvern este mai bun decat orice guvern", spune Lanchester.

Astfel, Belgia reprezinta exemplul convingator de care aveau nevoie libertarienii pentru a continua disputa despre beneficiile interventiei minime a statului in economie.

Oricum, absenta unui guvern stabil, oricat de benefica ar fi pe termen scurt, nu poate sa aduca nimic bun pe termen lung, daca luam in calcul proportia datoriei in PIB a Belgiei, procent care inevitabil va atrage speculatorii si atunci Belgia se va confrunta cu dobanzi mai mari la imprumuturile din pietele externe.

Belgia a devenit "un laborator interesant pentru o altfel de politica economica", a spus Jan-Luc De Meulemeester, profesor la Scoala Solvay de Stiinte Politice si Economie din Bruxelles.
Sursa

miercuri, 7 septembrie 2011

Consecintele capitalismului si globalizarii - Europa, in genunchi: Asia este urmatorul El Dorado al muncitorilor calificati

Vestul ar trebui să fie mai binevoitor faţă de migranţi – Estul a intrat deja în competiţie pentru a-i atrage. Migraţia continuă, chiar dacă îşi schimbă caracteristicile.
 
Imigraţia este un subiect sensibil în vremurile bune, iar acum nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Criza economică a dezintegrat milioane de locuri de muncă în ţările bogate, ceea ce înseamnă că guvernele au devenit extrem de sensibile la impactul imigraţiei asupra cererii de mână de lucru indigenă, scrie The Economist într-un articol preluat de revista MONEY EXPRESS.

Venituri vs productivitate. Asemenea preocupări sunt ilogice, deoarece imigraţia este contraciclică. Recesiunea din ţările bogate i‑a descurajat pe unii străini să‑şi mai încerce norocul. America, de pildă, asistă la un declin drastic al numărului de mexicani ce încearcă să‑i treacă graniţa de sud. De asemenea, unele studii sugerează că amplificarea fluxurilor de emigranţi este un indicator de bază în ce priveşte reluarea creşterii economice.

Şi totuşi guvernele ezită deseori să permită accesul fluxurilor de migranţi să intre pe piaţa muncii. În timpul recesiunilor, tendinţa lor este să ia măsuri de limitare a intrării de noi migranţi şi chiar să scape de cei deja existenţi. În ultimul an, guvernul danez, cel francez şi cel italian au dat peste cap zona de liberă circulaţie Schengen şi au reintrodus controale la graniţe. Chiar şi Australia şi Canada, pioniere ale sistemului „de punctaj“ care dă prioritate lucrătorilor calificaţi, au redus numărul permiselor de muncă. David Cameron, primul‑ministru britanic, a impus un plafon pentru cei din afara UE. Spania, Japonia şi Danemarca au dus mai departe aceste măsuri, până la concluzia logică – scheme de „plată la plecare“, în care migranţii primesc diferite sume de bani ca să se întoarcă în ţările lor de origine.

Preocupările pe tema imigraţiei sunt de înţeles, mai ales într‑o perioadă în care locurile de muncă sunt greu de găsit. Sondajele din Europa şi din America arată că majoritatea localnicilor consideră că imigranţii fac mai mult rău decât bine şi reduc şansele indigenilor pe piaţa muncii. Totuşi, dovezile privind daunele produse lucrătorilor locali sunt fragile. În munca sezonieră şi în construcţii, munca ieftină a străinilor poate scădea salariile şi poate îngreuna situaţia muncitorilor slab calificaţi, dar flexibilitatea şi stăruinţa noilor lucrători pot impulsiona productivitatea şi încuraja inovaţia.

Porţi deschise. Solicitările asupra serviciilor publice pot supune unui test sever răbdarea localnicilor, mai ales când reducerile de buget îngreunează funcţionarea acestora. În Marea Britanie, de pildă, a fost tăiat un fond de urgenţă dedicat depanării autorităţilor locale ajunse în criză de finanţare a serviciilor publice. Şi totuşi, în timp, imigranţii restituie comunităţii mai mult decât povara suplimentară pe care o stabilesc pe termen scurt asupra educaţiei, sănătăţii şi altor bugete.

Politicienii spun deseori că doresc o dezbatere raţională despre imigraţie, dar prea des încurajează temerile votanţilor despre imigranţi în loc să încerce să le domolească. Mai ales în prezent, ar trebui să fie deosebit de precauţi. Există o concurenţă tot mai mare pentru abilităţile migranţilor: Asia devine rapid noul magnet.

China, care a fost închisă pentru forţa de muncă din străinătate, oferă permise de rezidenţă profesioniştilor, universitarilor şi antreprenorilor. În 2009, Shanghai a înregistrat 100.000 de străini. Un număr similar s‑au stabilit în portul sudic Guangzhou, atraşi din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Coreea de Sud este şi ea martora unei înmulţiri a străinilor, din 2007 încoace, şi este dornică să atragă în special absolvenţi de universităţi americane.

Imigraţia, în ansamblu, vine în ajutorul economiilor. Chiar acum, ţările bogate trebuie să se mulţumească cu orice ajutor economic pot căpăta. În loc să‑i trimită pe imigranţi acasă, cu toate competenţele, energia, ideile şi dorinţa lor de muncă, guvernele ar trebui să îi încurajeze să vină. Dacă n‑o fac ele, o vor face guvernele din alte părţi.

Migraţie după criză. Lisa Rakoczy a ajuns în nordul Londrei la mijlocul anilor 2000. Venea de la Cracovia pentru a studia engleza, sperând să se întreţină lucrând ca menajeră. Lucrurile au mers bine – până ce crahul şi criza economică ce a urmat i‑au lovit pe clienţii ei, până atunci prosperi. Concurenţa pentru un loc de muncă a devenit aprigă, odată ce familiile din clasa mijlocie au început să cheltuiască mai puţin pe ajutor în gospodărie. O vreme, a reuşit să câştige cât să‑şi plătească cursurile de limbă spălând toaletele din staţiile de cale ferată. Apoi a ajutat‑o o vreme sora ei, profesoară în Polonia. Dar la sfârşitul anului trecut, Lisa a obosit după atâtea încercări în viaţa ei de imigrant şi a plecat acasă.

Un caz tipic, aţi putea spune. Într‑adevăr, ca urmare a crizei, mulţi imigranţi au plecat înapoi acasă. Previzibil, mulţi doritori să emigreze au rămas în ţara lor, fie pentru că plecarea în străinătate nu pare să mai merite efortul, fie pentru că regulile de imigrare au devenit mai restrictive în multe ţări.

Dar, la aeroport, e foarte posibil ca Lisa Rakoczy să fi trecut pe lângă un tânăr britanic în drum spre Shanghai, un programator chinez în tranzit spre Canada sau un muncitor portughez ce se îndrepta spre câmpurile petrolifere din Norvegia. Recesiunea nu a blocat toată migraţia, ci mai degrabă a dus la alte tipare şi destinaţii diferite. Niciodată până acum – cel puţin în istoria recentă – harta migraţiei globale nu a fost în acelaşi timp atât de variată şi atât de schimbătoare.

Liberalizarea călătoriilor de după sfârşitul Războiului Rece, avântul economic al Vestului din anii 2000 şi creşterea rapidă a pieţelor emergente – toate au contribuit la un nou val de migraţie, până la atacul crizei economice. Dar cum şomajul a crescut, guvernele au devenit mai sensibile la implicaţiile imigraţiei asupra bugetelor publice şi alegătorilor.

Iată Marea Britanie, unde premierul David Cameron a spus că vrea să blocheze imigraţia muncitorilor necalificaţi. Un sistem „pe puncte“ vrea să identifice imigranţii ce pot fi mai utili economiei. În plus, regimul de vize pentru studenţi va fi înăsprit (doar nişte neciopliţi ar putea să sublinieze că atât el, cât şi Nick Clegg, partenerul său de coaliţie, au beneficiat de pe urma timpului petrecut în străinătate înaintea facultăţii).

Tampon limitat. Poate că Marea Britanie merge mai departe decât alte state, dar asta nu înseamnă că este singura. Tinere democraţii estice ca Polonia au introdus proiecte‑pilot de restricţie a numărului de străini. Guvernul danez a reintrodus recent un control parţial la graniţă, în ciuda acordului Schengen, care permite libera circulaţie între 23 dintre cele 27 de ţări din UE. Guvernul susţine că această măsură a fost necesară pentru a combate criminalitatea şi contrabanda, deşi mulţi suspectează că de fapt vrea să facă pe plac Partidului Poporului, antiimigraţionist, pe care se sprijină în Parlament.

Spania, Danemarca şi Japonia îi compensează pe lucrătorii care sunt de acord să se întoarcă în ţările lor de origine, dar efectul unor asemenea măsuri pare limitat. Până în aprilie, doar 11.400 de imigranţi în Spania au acceptat oferta. În această vară, guvernul din Madrid a reintrodus controlul asupra imigranţilor români, iar Franţa încearcă să‑i deporteze pe ţiganii români.

Alte guverne, mai delicate la nominalizarea unor minorităţi etnice sau grupuri sociale, au încercat să reînvie „teoria tamponului“ – aceea că migranţii se întorc acasă când economia se contractă, eliberând locuri de muncă pentru populaţia nativă şi furnizând ceea ce unii numesc „amortizor conjunctural“. Pentru a amplifica acest efect, Australia a redus numărul de vize oferite lucrătorilor calificaţi. Malaiezia aproape că a oprit eliberarea de permise de lucru în 2009.

Şi totuşi, teoria tamponului pare să aibă o bază empirică fragilă. Un studiu recent al think‑tank‑ului Policy Network a ajuns la concluzia că tendinţele privind şomajul şi veniturile au un efect modest asupra imigraţiei nete. Folosind datele din ultimele trei recesiuni din Marea Britanie, studiul estimează că imigraţia scade când creşte şomajul – dar doar pentru perioade limitate, după care se reia, deseori înainte de orice ameliorare vizibilă a economiei. Similar, numărul imigranţilor ce pleacă creşte doar temporar, atunci când cei care doreau oricum să se întoarcă acasă îşi puneau în aplicare planul.

Amenzi politice. Totuşi, acum imaginea generală este că migraţia scade. OCDE, un club al statelor avansate, afirmă că migraţia spre ţările sale membre a scăzut cu 7% în 2009. Date recente sugerează că tendinţa s‑a menţinut şi în 2010. Privind mai atent, situaţia este mai complicată. Irlanda a fost deosebit de atractivă în timpul boomului său în construcţii şi credite. Dar în 2009, migraţia sa netă era negativă. Irlanda are acum cea mai înaltă rată a migraţiei externe de după 1989.

Şi Australia este un magnet pentru tinerii chinezi, cel mai mare grup de imigranţi în 2010. Şi Suedia se dovedeşte tot mai populară. În acelaşi timp, Grecia, chinuită de un mix neatrăgător de probleme fiscale, austeritate şi şomaj, asistă la un nou val de emigraţie, în special spre America şi Canada. Cât despre Spania, britanicii şi germanii relativ prosperi au renunţat să se mai retragă pe coastele sale însorite.

Migraţia „circulară“, în care oamenii vin şi pleacă, este în ascensiune, ca şi migraţia „înainte“, în care un migrant se mută întâi din China în Canada şi apoi în America. Cercetătorii OCDE estimează că cel puţin 19% din migranţii ce au ajuns în America la începutul mileniului au plecat spre alte destinaţii după cinci ani. Migraţia „înainte“ este întâlnită printre migranţii din Africa şi Asia. Europenii, în schimb, tind să trăiască în străinătate doar o perioadă limitată.

„Ideea că migraţia este o mişcare cu un singur sens ce vizează stabilirea permanentă este depăşită. În majoritatea cazurilor, este un proces temporar – şi este momentul ca dezbaterea despre imigraţie să recunoască acest lucru“, susţine Philippe Legrain, analist şi autorul „Aftershock“, o carte recentă despre schimbările postcriză.

Unele state încep să o facă. Deşi pare dur, politicienii amendează deciziile iniţiale de restricţionare a imigraţiei. Germania, care a insistat multă vreme că nu este o „ţară de imigranţi“, a majorat totuşi cota permisă de migranţi profesionişti. Iar Suedia şi‑a liberalizat sistemul de permise de muncă.

Spre Est. Un proces şi mai ciudat se întâmplă cu America şi China, care au început să‑şi schimbe rolurile. Statele Unite au fost întotdeauna cel mai mare magnet pentru imigranţi. Dar măsurile de securitate mai stricte şi gravitatea recesiunii au schimbat lucrurile. Atât imigraţia legală, cât şi cea ilegală s‑au redus, iar imigraţia ilegală din Mexic cunoaşte cea mai mare scădere (doar parţial din cauza cotroalelor mai stricte la frontieră, odată ce mexicanii pot găsi slujbe mai bune acasă).

La capătul mai educat al pieţei, tot mai mulţi străini cu facultate părăsesc America după ce câştigă experienţă. Parte din acest proces e ciclic: s‑ar putea să revină când economia se va redresa. Şi totuşi, în climatul actual, călătorii pot deseori întâlni un asiatic ce a absolvit o facultate americană şi merge să muncească în altă parte.

În timp ce farmecul Americii păleşte, China devine destinaţia favorită pentru mulţi tineri lucrători. Potrivit statisticilor chineze, în Shanghai erau anul trecut 143.000 de străini cu viză de lucru – dar există mii de occidentali cu vize de turism sau alţi asiatici veniţi ilegal. Sud‑coreenii conduc în topul expatriaţilor rezidenţi în China (121.000), urmaţi de americani (71.000) şi japonezi (66.000). Să predai engleza e cea mai obişnuită slujbă pentru vestici, dar există şi mulţi antreprenori, de obicei tineri, care deschid magazine, baruri şi restaurante.

Avântul din China şi activităţile acestei ţări în Africa au încurajat mulţi africani să ia în considerare emigraţia în Regatul de mijloc. Cam 100.000 sunt stabiliţi la Guangzhou, în sud. Dar un studiu academic recent a identificat zone rezidenţiale diferite de regrupare etnică. Negustorii africani şi coreeni, de pildă, locuiesc în districtele populare. Lucrătorii francezi şi indieni preferă cartierele de zgârie‑nori. Imigranţii prosperi din Orientul Mijlociu şi Africa de Vest se adună în zone rezidenţiale cu grădini private.

Este posibil să asistăm la începutul unei mari emigraţii spre Est. Studenţii au început să se mute în Coreea de Sud şi Japonia. „Mulţi studenţi internaţionali rămân în ţările gazdă“, explică Madeleine Sumption, cercetător la Institutul de Politici ale Migraţei din Washington, DC, care se aşteaptă ca această tendinţă să alimenteze migraţia între ţările Asiei.

Departe de a dispărea în urma crizei, migraţia rămâne „o investiţie raţională pe termen lung pentru multă lume“, afirmă Sumption. Deşi vremurile grele pot schimba destinaţia unor migranţi, ele nu le vlăguiesc dorinţa de a pleca în căutarea unei vieţi mai bune. Nu e deloc o veste rea: migranţii nu au contribuit la criza economică şi s‑ar putea să fie de ajutor la depăşirea ei.Sursa

Sistemul financiar european in citate

Excelenta ideea zerohedge de a pune cap coada indiciile transmise de birocrati in sirul lung al minciunilor in ceea ce priveste soarta zonei euro (regret ca nu mi-a venit mie ideea asta). Din cand in cand acesti oameni se mai scapa si spun lucrurilor pe nume. Puse laolalta, posibilitatea colapsului financiar si dezbinarea zonei euro nu mai pare o simpla fictiune nici pentru sceptici. Ia sa vedem imaginea conturata prin aceste celebre citate ale vremurilor pe care le traim si fiecare poate sa-si ia masurile de precautie pe care le considera de cuvinta.

1. Ministrul polonez de finante Jasek Rostowski: "Elitele europene, incluzand elitele germane, trebuie sa decida daca vor ca euro sa supravietuiasca - chiar cu preturi foarte mari - sau nu. Daca nu, atunci noi ar trebui sa ne pregatim pentru dezmembrarea zonei euro."

2. Stephane Deo, Paul Donovan si Larry Hatheway de la gigantul elvetian UBS: "Sub structura curenta si cu membrii curenti, euro nu functioneaza. Fie structura curenta trebuie sa se schimbe, fie structura membrilor actuali trebuie sa se schimbe."

3. Presedintele UE Herman Van Rompuy: "Euro nu a avut niciodata infrastructura necesara."

4. Presedintele german Christian Wulff: "Consider cumpararea uriasa de obligatiuni ale statelor individuale de catre ECB ca o masura discutabila atata politic cat si legal. In articolul 123 din Tratatul UE se interzice ca ECB sa cumpere in mod direct instrumente de datorii, asta pentru a pastra in siguranta independenta bancilor centrale."

5. CEO Deutsche Bank Josef Ackerman: "Este un secret cunoscut ca numeroase banci europene nu vor supravietui prin reevaluarea datoriilor suverane detinute pe hartiile bancilor la nivelul pietei."


6. Presedintele ECB Jean-Claude Trichet: "Experimentam timpuri solicitante."

7. Managing Director FMI Christine Lagarde: "Actiunile din vara aceasta indica faptul ca ne aflam intr-o noua faza periculoasa."

8. Printul Hermann Otto zu Solms-Hohensolms-Lich presedintele adjunct al Bundestag: "Ar trebui sa ne gandim daca nu ar fi oare mai bine pentru uniunea monetara si pentru Grecia sa-si restructureze datoria si sa iasa din zona euro."

9. Alastair Newton, strategist pentru Nomura Securities in Londra: "Noi consideram ca suntem pe punctul de a intra intr-o perioada critica pentru zona euro si ca amenintarea unei forme de separare intre noi de astazi si pana la sfarsitul anului este mai mare decat oricand din momentul in care a inceput aceasta criza."

10. Fostul cancelar german Gerhard Schroeder: "Criza curenta face clar faptul ca noi nu putem avea o zona cu aceeasi moneda fara a avea o politica identica fiscala, politica si sociala."

11. Guvernatorul Bancii Angliei Mervyn King: "Facand fata unei crize bancare a fost deja suficient de dificil, insa macar exista varianta mutarii problemei la sectorul public. Odata insa ajunsi la datoriile suverane nu mai exista raspuns, nu mai exista cale de intoarcere."

12. George Soros: "Suntem pe pragul unui colaps economic care incepe, sa zicem, in Grecia. Sistemul financiar ramane extrem de vulnerabil."

13. Angela Merkel: "Criza curenta cu care se confrunta euro este cea mai mare cu care s-a confruntat in ultimele decade Europa, chiar si de dupa Tratatul de la Roma din 1957."

14. Stephane Deo, Paul Donovan, Larry Hatheway: "Statele membre ar fi fost mult mai bine acum daca nu ar fi intrat niciodata in asta. Uniunea monetara europeana a fost gresit vanduta populatiei europene."

15. Profesorul Giacomo Vaciano de la Univ. Catolica din Milan: "E clar ca euro a esuat deja virtual in ultimii 10 ani, chiar daca nu ar trebui sa spui asta in mod deschis."

16. Van Rompuy: "Suntem intr-o criza pentru supravietuire. Noi toti trebuie sa lucram impreuna pentru a mentine zona euro, altfel daca zona euro nu supravietuieste la fel va fi si cu UE."

17. Angela Merkel: "Daca euro pica, atunci si Europa pica."

18. Josef Ackerman: "Toate astea amintesc de toamna lui 2008."

19. Christine Lagarde: "Am avut in mod clar o criza de incredere si asta a agravat in mod serios situatia. Masuri trebuiesc luate pentru ca acest cerc vicios sa se rupa."

20. Angela Merkel: "Euro este in pericol ... Daca nu facem fata acestui pericol atunci consecintele pentru noi cei din Europa vor fi incalculabile."

Dupa cum e lesne de remarcat citatele de mai sus strica cu disperare dupa salvarea euro, deci nu se va renunta fara lupta crancena. Si acest consens politic si financiar al elitelor duc cu gandul la o integrare europeana ca si raspuns. Si uite cum se poate ajunge la o Europa ca o singura tara, cu aceleasi reguli, politici si finante, in care fiecare natie ar trebui sa dispara ca sine statatoare ... adica o imagine pe gustul Noii Ordini Mondiale, dar asta dupa ce s-a stricat tot ce se putea strica in fiecare tara in parte, ducand fiecare natie in pragul disperarii. E limpede ca suntem in mijlocul unor batalii crancene de culise, indiferent cate ajung sa se vada in exterior.

marți, 6 septembrie 2011

FRANCUL ELVETIAN, LIMITAT la nivelul 1,2 CHF pentru un euro

Banca Nationala a Elvetiei a anuntat ca va stabili o tinta a cursului de schimb la minimum 1,2 franci pe euro, pe care o va impune prin achizitia de valuta straina din piata in cantitati nelimitate, transmite Reuters, citat de Mediafax.

"Cu efect imediat, banca nu va mai accepta o rata euro/franc de sub minimul de 1,2 franci. Banca Nationala va impune acest curs minim cu determinare totala si este pregatita sa cumpere valuta in catitati nelimitate", se arata intr-un scurt comunicat al institutiei.

Francul a cazut cu 7% fata de euro dupa anunt, la un curs de 1,187 franci/euro. Vezi aici ce s-a intamplat cu evolutia cursului leu/franc.

Principalul indice al bursei elvetiene a crescut puternic in urma anuntului, urcand cu 3,5%. Cresterea accentuata a pietei elvetiene a propulsat pe plus si bursele europene, indicele FTSEurofirst 300 inregistrand o crestere de 1%.

Francul elvetian a crescut puternic in ultimele doua luni, din cauza temerilor privind criza datoriilor de stat din zona euro si problemele economice si fiscale ale Statelor Unite, care au determinat investitorii sa paraseasca pozitiile pe bursele de valori si de marfuri, pe valute volatile si obligatiuni cu risc, pentru a se refugia in active cu randamente reduse, insa cu un grad ridicat de siguranta.

Astfel, francul elvetian, aurul, yenul japonez, obligatiunile guvernamentale japoneze si titlurile de trezorerie SUA de pe piata secundara au crescut puternic, atingand maxime istorice.

Companiile elvetiene au reclamat in repetate randuri guvernului si bancii centrale ca aprecierea abrupta a francului afecteaza grav exportatorii, industria si locurile de munca. Exporturile genereaza circa jumatate din Produsul Intern Brut al Elvetiei.

Francul este pe un trend ascendent de trei ani, odata cu criza financiara mondiala declansata in septembrie 2008 de falimentul bancii americane de investitii Lehman Brothers.

In Europa de Est, aprecierea francului a cauzat probleme pentru persoanele si firmele care au luat credite in moneda elvetiana. Fenomenul este mai grav indeosebi in Ungaria, unde creditarea in franci a fost foarte raspandita in anii anteriori crizei.
Sursa: Wall Street

P.S. Intr-o zi cu lichiditate mica pe piata un astfel de anunt poate face ravagii si nebunia din piete a si aratat asta. Toate aceste interventii si insecuritati din piata arata situatia dezastruoasa in care se afla economia mondiala, iar pietele constant manipulate o confirma tot mai des in fiecare zi.  Din aceasta cauza metalele pretioase (aur si argint) se mentin tari in aceste momente desi presiunea pe ele este imensa.

luni, 5 septembrie 2011

Baza secreta Pine Gap si scenarii plauzibile pentru rolul acesteia in Noua Ordine Mondiala - studiu de caz

Exista astazi o serie de baze secrete in lume, majoritatea fiind locate sau fiind finantate de catre Statele Unite. Ce se intampla in spatele acestor baze si unde se duc cei mai multi bani nejustificati ai populatiei nu se stie cu exactitate. Acestea stau departe de ochii publicului starnind tot felul de idei, mituri si revolte, insa toate duc spre aceleasi concluzii si anume ca in aceste baze tehnologia depaseste cu mult tehnologia de care noi (publicul) suntem informati si constienti, probabil cu cativa zeci de ani cel putin.
De la experimente pe oameni, animale, clonari, extraterestrii, inteligenta artificiala, control mental, arme de razboi si inovatii in urmarire si cine stie mai ce, ... aceste baze imense pot adaposti o realitate care pentru multi ar fi desprinsa dintr-un film. Cunoastem marturii halucinante despre baze precum Aria 51, Dulce, Echelon, fiecare baza cu specialitatea sa, pe urma avem acces la cateva imagini de satelit de la conglomerate de baze precum cele din Antarctica, toate aratand mult mai mult decat ni se da voie sa cunoastem, in plus cu putine calcule si logica investitiile acestea nu sunt deloc o joaca de copii. Si toate acestea nu sunt decat o mica parte din ce se vede la suprafata, deoarece exista baze subterane ce nu pot fi evaluate ca marime si complexitate.

Astazi mi-a atras atentia o alta baza, care pe cat de giganta este pe atat de necunoscuta de catre public.
Aceasta baza - Pine Gap din Australia - face parte dintre cele 3 baze majore din Australia finantate integral si apartinand de Statele Unite. Ea face parte dintre acele baze gigante aflate subteran si care au la exterior doar anumite portiuni de acces in interior si evident sateliti si facilitati - toate aceste parti vizibile fiind doar o infima parte din ce se afla dedesubt. Numele "de scena" (adica pentru public) este de Joint Defense Space Research Facility sau sa-i spunem simplu JDSRF. Pentru ceva ce se ocupa de spatiu si de informatii de inteligenta aceasta baza este destul de adanc ascunsa in subteran. Ideea este ca astazi aceasta baza este intitulata de localnici ca un fel de Echelon, adica o baza de inteligenta artificiala, interceptare prin satelit de informatii si urmarire. Se ocupa de urmarirea spatiului si a pericolulelor de acolo, a fost implicata in razboiul din Irak, monitorizand trupele de pe teren pentru a-i ajuta pe militarii americani.
Tot mai multi australieni au inceput sa se revolte impotriva acestei baze care face natia necunoscatoare ca parte din razboaiele ce se duc pe spinarea lor, fara voia lor, insa dand unda verde Statelor Unite sa-i foloseasca ca pe niste unelte. Chiar daca se afla in Australia, baza sta inerta si nestingherita fara sa dea socoteala la nimeni. Initial fondata pentru tehnologie defensiva spatiala cu focalizare principala pe propulsii electromagnetice, evolutia ei a ramas in tacere. Nici macar parlamentarii si membrii cabinetului australian nu au idee despre ce face Pine Gap exact. Ce a ajuns in presa este ca acolo se afla cea mai adanca groapa din Australia de circa 8000 de metri, ceea ce se presupune ca este pentru o antena suficient de mare pentru a incarca bateriile tuturor submarinelor din Oceanele Indian si Pacific prin emisii de tip ELF.

Unii spun ca acolo se afla un generator imens nuclear capabil sa asigure energia catre un nou tip necunoscut de transmitator. De asemenea acolo e posibil sa existe un accelerator de plasma de voltaj inalt ce poate transmite curentul electric si sa produca pana si raze ucigase sau sa alimenteze arme de plasma. Toate acestea desi par fictiuni, ele nu sunt nici departe atat de rupte de adevar, avand in vedere ca o alta baza americana din Australia - Harold E.Holt USN - a folosit deja un transmitator de acest gen inaintea Pine Gap, pentru alimentarea submarinelor americane dotate cu antene speciale. Si se stie ca acesti curenti electrici transmisi astfel se denumesc celule plasmo-dinamice.

Alte testimoniale ne duc la similitudini cu bazele 51 si alte baze asociate cu cercetari cu sau despre extraterestrii, adica localnicii au vazut in repetate randuri discuri albe ce au fost descarcate la aeroportul special ce conecteaza Statele Unite cu Pine Gap. S-ar putea ca aceste discuri sa fie ansamblate la Pine Gap, iar discurile vazute noaptea in zona lasa martorii fara urma de indoiala.
Tot localnicii au dezvaluit despre cantitati uriase de mobilier si alimente venite acolo din Statele Unite, suficiente cat sa doteze un adevarat oras subteran pe mai multe nivele. Si uite cum astfel filme sau seriale gen Sanctuary par a fi inspirate mai degraba din realitate si nu invers.

Cat despre analogia cu Echelon, Pine Gap a fost inca din 1973 un centru de receptionare a tuturor informatiilor de la satelitii ce incercuiesc globul pamantesc. Intr-un articol din acelasi an aparea ca Pine Gap impreuna cu surioara sa din Guam erau conectate prin niste computere uriase cu partenerii din Statele Unite si Australia (in ceea ce priveste serviciile de inteligenta) si ca inregistrau toate informatiile din aceste tari nu doar despre finante si tehnologie, dar si despre toate aspectele de viata ale cetatenilor acestor tari. Aceste computere sunt in mod evident conectate cu cele din Guam, Krugersdorp (Africa de Sud) si Polul Sud (baza americana Amundsen - Scott).

Desi toti cei 1200 de angajati ai bazei din Africa de Sud de proclama ca facand parte din corpul consular al Statelor Unite acolo, este foarte greu de crezut, mai ales ca cele 2 baze (cel african si cel de la Polul Sud) sunt strans conectate, iar baza de la Polul Sud este localizata intr-una dintre cele mai sensibile puncte magnetice de pe glob, avand aceleasi caracteristici precum baza de la Pine Gap, doar ca aici se colecteaza datele de la fiecare cetatean din Europa de Vest de data asta - in depozite de zeci de metri subteran, sau mai bine zis subgheata.
Un aspect interesant despre schimburile de forte de-a lungul istoriei si insemnatatea acestor baze colectante apare si prin prisma declaratiei premierului australian in 1987 (la ceva vreme de cand aceste baze deja erau in functiune) cum ca Franta ar fi timpul sa dispara din zona pacificului, a crestei Kerguelen si din Antarctica. Probabil s-au intamplat multe sau au iesit la suprafata, informatii prin care in perioada aceea se contura importanta bazei polare pentru puterile anglo-saxone.

In bazele acestea secrete se stie importanta confidentialitatii datelor, si precum si in cazul multinationalelor, compartimentarea cat mai stricta este legata si de faptul ca un singur om nu poate sa aiba privirea de ansamblu deoarece nu are acces decat la departamentul sau la proiectul sau. Iar in astfel de baze este vital asa ceva, avand in vedere ca lucrezi cu informatii, aparate, inventii, cercetari, etc de maxima securitate si despre care nu ai voia sa discuti nici macar in somn acasa langa sot/sotie. Astfel pentru o mai buna siguranta, angajatii din astfel de facilitati au ajuns sa fie toti candidati manchurieni de fie de spalare de creier sau control mental prin diferite metode, fie au avut implantate dispozitive cu acest scop.

Acest lucru a aras atentia in cazul Pine Gap, cand odata ce ai ajuns sa lucrezi acolo, mai ales pe proiecte de propulsie electromagnetica te-ai transformat intr-un sclav pe viata al proiectului, fie prin dispozitive implantate direct intracranial, fie prin control mental.
Pentru unul dintre victimele acestor proceduri calvarul a inceput odata cu inceperea contructiilor Parlamentului din Canberra in valoare de miliarde de dolari. De altfel acest Parlament este intruchiparea simbolismului ocult, ceva mai evident decat aceasta constructie ca o tentativa pentru capitala lumii din punctul de vedere al Noii Ordini nu exista.


Deci, "pentru mine calvarul acolo a inceput cu acest Parlament" povesteste omul nostru. Australia are doar 18 milioane de cetateni si totusi s-a cinstit pe sine cu o cladire ce ii depaseste de departe nevoile ... aparent pentru a face loc si guvernului, chiar daca fosta cladire a parlamentului era intr-o forma perfecta.
Aceasta cladire noua, enorma, imensa si magnifica ar putea corespunde cu usurinta nevoilor USSR-ului sau Statelor Unite, ambele avand sute de milioane de cetateni de condus. Aceasta cladire m-a buimacit si am inceput sa vorbesc despre asta intr-una pana in ziua in care am dat de un englez ce mi-a spus ca premierul australian, Bob Hawk, a fost un scolar Rhodes, si anume ca el a lucrat inca de la inceput pentru a forma temelia Guvernului Noii Ordini Mondiale, si ca aceasta cladire probabil are ceva legatura cu asta.
La ceva timp dupa asta m-am poticnit de un pamflet publicat de Organizatia Drepturilor Omului, care vorbea de un grup de aproximativ 100 de membrii foarte bine plasati financiar, in politica, in sectorul juridic si de afaceri. Acest grup se intitula "Club of Rome". Conform pamfletului, acest club era strans legat de un consortium ce controla toate afacerile financiare internationale. Si un numar de alte grupuri precum cel al Romei erau conectate cu acelasi consortium. Si ca acestea se infiltreaza in diferitele grupuri politice si religioase cu intentia de a progresa catre o institutie a dictaturii mondiale.
Toata treaba parea prea ridicola spre a fi adevarata, asa mi se parea. Sa nu mai spun ca apoi un prieten de-al meu mi-a dat o caseta audio cu o prelegere a lui Peter Sawyer, o figura publica in Australia, care enumera o serie intreaga de fapte observate in timpul mandatului sau. Acesta a incercat sa afle de ce toate aceste investitii, acei pereti grosi, acele computere, toate pe 4 nivele, la o tara cu 18 milioane. A aflat ca acele calculatoare sunt conectate cu toate bancile, cu toate oficiile postale, cu toate telefoanele, cu toate departamentele de politie si oficiile de relatii cu clientii, cu toate intrarile si iesirile de pe aeroport si mare, etc etc + cu toate centrele ce colecteaza date despre cetatenii de rand ... inclusiv din Statele Unite si Europa.
Deci locatia de la Deakin este un centru unde toate datele din intreaga lume vestica sunt stocate. Toate informatiile financiare, economice, politice, militare si personale de la toti locuitorii tarilor vizate. Si evident, intreaga populatie australiana este stocata prin dosare individuale si etichetate.

Peter Sawyer a descoperit si faptul ca presedintele Fundatiei Rockefeller s-a instalat pe o perioada mai lunga in Australia pentru a superviza personal fiecare aspect a constructiilor la cele 20 de resedinte de lux din Canberra (resedinte sponsorizate de guvernul australian apropo) intr-o locatie de vis din Parcul National unde in mod legal nimeni nu are voie sa construiasca.
Investigatiile lui Sawyer au expus pentru inceput ca aceasta cladire a Parlamentului este menita sa acomodeze noul guvern mondial, urmand ca apoi cele 20 de resedinte sa fie alocate diferitilor membrii straini ai aceluiasi guvern ...
Dar de ce sa alegi Canberra ca si centru pentru Guvernul Noii Ordini Mondiale ? E simplu. Australia este o tara pasnica, cu foarte putini nativi care sa vrea sa se razvrateasca (doar i-au masacrat in trecut pe majoritatea, nu ?) si nu in ultimul rand acolo limba oficiala este engleza. Nici o alta tara din lume vorbitoare de engleza in mod oficial nu ofera siguranta Australiei pentru perioada de instaurare a Noii Ordini. Deci Australia pare foarte potrivita pentru acest scop.

Dar cum se va face aceasta trecere ? Pai hai sa vedem niste potentiale scenarii.

Cine sunt internationalistii care vor sa ocupe planeta ? Pai sunt cele cateva familii sau ce deja guverneaza toate finantele internationale si sunt lasate libere de majoritatea guvernelor, libere de orice control deoarece toate finantele si economiile sunt la ei deja. Acesti moguli financiari planuiesc de dupa I Razboi Mondial si stabilesc pasii prin care pot destabiliza vestul.
Daca acesti finantisti sunt etichetati "capitalisti", o eticheta inselatoare de altfel, cata vreme ei au continuat sa traga sforile partidelor de ambele parti ale baricadei de fiecare data. Ideea lor e una logica si in fond simpla, destabilizarea politica, economica si religioasa a tarilor vestice. Va fi o surpriza pentru unii sa afle ca acesti inovatori au reusit sa se infiltreze la cel mai inalt nivel al religiilor de baza, a fost necesar doar un numar de cativa ani sa destabilizeze asezamintele religioase si sa le lase fara putere... "prin toate acele contributii financiare".

Destabilizarea economica este implementata mai incet insa intr-un mod mai eficient. Acest proces (pe rol) va duce la colapsul intregului sistem vestic. Toti cei implicati sunt aceeasi cu cei ce cresc pretul petrolului facandu-i pe partenerii europeni sa fie de acord cu preturile deoarece randamentele din aceste cresteri de preturi vor ajunge in rezervele bancare internationale, acolo unde se vor afla la discretia celor la putere. Banca de rezerve da apoi banii catre o alta banca detinatoare (1) cu scopul ca aceasta sa dea banii tarilor din lumea a treia in schimbul unor dobanzi camataresti. Banca ce da imprumuturile va ramane cu dobanzile incasate de la aceste tari subdezvoltate, apoi baga acei bani intr-o alta banca detinatoare (2), aceasta din urma va investi ca si rasplata acei bani in mainile arabilor.
Acele investitii insa sunt facute in folosul si dezvoltarea companiilor mari in zona. Intre timp un numar mic si mult mai nesemnificativ de bani este varsat si investit in asa zisul interes al tarilor arabe.
Cei care au pus la cap acest plan au fost perfect constienti ca liderii tarilor subdezvoltate vor fi tentati sa-si insuseasca o mare parte din acei bani.
Apoi banca IRB va putea replica tarilor arabe ca investitia bancilor a iesit prost, ca acestea au pierdut tot si ca nu vor mai primi nici dobanzile. Apoi aceste tari nu mai au ce face decat sa-si scoate toate bunurile la vanzare, cat si proprietatile cumparate de cea de-a doua banca detinatoare. O mare parte dintre aceste proprietati vor fi inghetate deoarece au fost cumparate cu imprumuturi inca neplatite inapoi, astfel vor ajunge ca parti detinute de prima banca detinatoare care intra in faliment.
Planeta se va gasi intr-o postura disperata. Banii nu vor valora nimic, iar riscul confruntarilor (planuite) va fi mare.

In acest moment rostul bazei Pine Gap va deveni extrem de clar ca buna ziua. Daca o confruntare globala va apare, aceste baze vor servi ca si locatii de siguranta pentru politicieni si staful lor, la fel si pentru finantistii internationali, familiile lor si prietenii acestora.
Daca nu va avea loc confruntarea atunci finantistii vor adopta o atitudine sfanta si vor oferi substitute la toate monedele cu carduri de plastic, asigurand o echitabilitate pentru toata lumea, abolirea drepturilor de proprietate si instaurarea Guvernului Mondial ce va aduce pacea.
Constiinta maselor va fi convinsa ca e necesara instaurarea pacii si justitiei sociale prin orice mijloace, incluzand forta. Iar potentialul atins prin aceste echipamente din bazele subterane vor face posibila disparitia fara nici o urma a celor ce nu se conformeaza si a celor ce se impotrivesc "fericirii oamenilor". Totodata vor asigura distrugerea rapida a oricarei tentative de rascoala.

Se poate intampla si ca noii stapani vor spune oamenilor ca ei au suport din partea extraterestrilor si ca noi cu totii suntem in pragul noului mileniu, al unei epoci de aur ... va fi cea mai crunta forma de dictatura cunoscuta de omenire. Poate ceva de genul romanului 1984 dupa Orwell ?
Este aproape o certitudine ca astfel de baze s-au contruit in Statele Unite si in alte parti ale emisferei nordice. Si daca se vorbeste de extraterestrii poate ca in aceste baze exista reprezentanta si dintre acestia, sau ca planul este partial sau total de origini straine.

In lumea in care traim, in care toate incep parca sa se intoarca cu susul in jos nimic nu mai este exclus, insa faptul ca se doreste o dominanta globala nu mai poate fi trecuta cu vederea nici de cei mai inocenti dintre noi si care mai cred in zana cea buna si in cei 7 pitici, sau de cei pragmatici care nu cred decat chestiuni de genul "2x2 fac 4". 


Mai cititi si:  
Planul Noii Ordini Mondiale merge inainte
Totalitopia
Seria manipulari – Controlul total asupra individului
DICTATURI MALTHUSIENE ? SCENARII DE CRIZA
Teoria Conspiratiei cu Jesse Ventura - Taberele FEMA/Statul Politienesc