luni, 31 octombrie 2011

Strainii ne cumpara tara hectar cu hectar. Tabara: nu vindeti terenurile acum !

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că presiunea pe piaţa funciară românească, începută anul trecut, continuă, dar îi sfătuieşte pe proprietarii de terenuri să nu vândă acum.

“Spuneam acum aproape două luni de zile să nu se vândă terenurile acum, indiferent unde se găsesc ele – chiar rupturile, cum spunem noi, acolo unde se vede scheletul solului. Şi ele au valoare şi o să vedeţi în perioada următoare presiunile care se vor face pe ceea ce înseamnă piaţa funciară în România. (…) Nu întâmplător spuneam acum două luni că trebuie să aveţi mai mare grijă şi atenţie, ceea ce spuneam şi în 1994-1995.

Terenurile nu se vând oricui, oricum şi cu oricât, pentru că ele sunt valoroase, iar terenurile agricole în viitor vor fi mai valoroase decât pământul din plantaţia staţiunii pomicole de la Bistriţa”, a spus Tabără.
Potrivit ministrului agriculturii, străinii au cumpărat în România terenuri în suprafaţă de aproximativ 800.000 hectare, cele mai mari tranzacţii fiind făcute începând de anul trecut. “Să ştiţi că suprafeţele care s-au cumpărat de către străini în România sunt în jur de 700.000-800.000 de hectare. Este mult. Ceea ce este foarte important că cele mai multe suprafeţe s-au cumpărat din 2010 spre 2011 încoace şi această presiune continuă”, a mai spus ministrul.

Valeriu Tabără îi sfătuieşte pe proprietarii de terenuri să crească sistemul de ferme, în schimb promiţându-le că problemele cadastrale o să înceapă să se rezolve încă din acest an.
“Problemele imobiliare se încheie, dar pământurile care produc valoare vor rămâne valoroase. Păstraţi-le şi eventual creşteţi şi sistemul de ferme, poate adunaţi pământurile la un loc, pentru că noi suntem pregătiţi să dăm drumul din acest an la cadastru, să putem face şi înscrierile şi toate documentele legate de proprietate, astfel încât şi moştenirile, dar şi piaţa funciară să fie una normală”, a declarat ministrul.

Ministrul Agriculturii Valeriu Tabără a participat sâmbătă, la Bistriţa, pentru al doilea an consecutiv, la expoziţia de ovine organizată de Asociaţia crescătorilor de ovine şi caprine din judeţul Bistriţa-Năsăud şi Federaţia Romovis, unde cele mai frumoase exemplare au fost premiate.
La eveniment a mai luat parte şi prim-vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură şi dezvoltare rurală din Parlamentul European, Rareş Niculescu, alături de şefi de instituţii şi specialişti din domeniul agricol din întreaga ţară.
Sursa : financiarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti punctul de vedere! E al tau si nimeni nu ti-l poate contesta!