A fost odata ca niciodata o localitate numita Weimer din Germania afectata de marea inflatie din 1923 (numita hiperinflatia de la Weimer). Acest tinut a devenit de fapt Republica de la Weimer in 1919, cu scopul de a inlocui forma imperiala de guvernare dupa I Razboi Mondial. Este o poveste ce arata potentialul a ce se poate intampla atunci cand guvernul o ia razna si da in stanga si in dreapta cu moneda sa “fiat”, cand milarde si apoi triliarde de marci nu valorau nici macar pretul hartiei imprimate si cum munca platita cu ora era tot mai ieftina, iar banii se devalorizau din momentul in care muncitorul ii primea si pana apuca sa-i cheltuiasca, cand efectele primului razboi mondial si prabusirea imperiilor se resimtea pe deplin.
Ca de fiecare data, aurul si argitul s-au dovedit a fi salvatoare in devastatoarea inflatie. Orice era de preferat fata de marca - lira, dolarul, francul elvetian, un bun de schimb si bine-nteles metalele pretioase. In orice caz cei mai bine plasati au fost cei ce detineau aur si argint, astfel ca un schimb de putere si avere s-a efectuat in functie de aceste criterii, iar cei ce detineau marci, chiar daca foarte multi au avut de suferit si saracit. Si ca sa intelegeti amploarea evenimentelor si a deprecierii, o uncie de aur a zburat de la 170 de marci in 1919 la 87 de trilioane de marci in 5 ani, adica in 1923. Da, a-ti auzit bine, 87 de trilioane. Asa a ajuns marca in 1923. Si ca sa nu neglijam argintul, acesta a urcat de la 12 marci la aproape 544 de miliarde pe uncie. Urmatorul pas a fost sa se compare rata dintre aur si argint si s-a constatat in mod paradoxal ca in cei 5 ani raportul s-a mentinut extrem de stabil si strans intre 14.17 si 16.10, raport care de altfel (ca si o paranteza demna de mentionat) exista de-a lungul istoriei si a fost mentinut aproape in permanenta in jurul valorii de 15. Insa raportul s-a rupt brusc pe la sfarsitul lui octombrie 1923 ajungand la 160 si s-a mentinut acolo pana in 30 noiembrie. Si apropo de asta, raportul s-a mentinut apoi intr-un mod eronat la valori mult prea mari comparativ cu toata istoria lunga in care aurul si argintul erau monede de schimb. Astazi avem un raport de aproximativ 67, iar daca s-ar recalcula rata valabila in marea parte a istoriei am avea azi un pret de aproximativ 75 de dolari pe uncie. Insa nici aurul si nici argintul nu au un pret ajustat cu trecerea anilor, din aceasta cauza aceasta piata se considera de foarte multi una manipulata si pe buna dreptate.
Revenind la acel raport de 160 din 1923, nu s-a inteles exact ce s-a intamplat. A fost o eroare ? Sau poate din greseala s-a adaugat un zero si astfel s-au zapacit numerele ? In orice caz acest schimb brusc a ramas un mister o perioada. De ce aurul sa devina peste noapte de 10 ori mai scump fata de argint ? O mica retrospectie istorica asupra Weimar de-a lungul anului 1923 poate face putina lumina:
6 octombrie 1923 Dr. Gustav Stresemann fomreaza al 2-lea cabinet;
20 octombrie 1923 Generalul Alfred Mueller marsaluieste la saxoni ca sa previna preluarea comunista; si tot atunci Generalul Otto von Lossow din Bavaria este lasat la vatra de la centru adica Berlin, insa el refuza;
23 octombrie 1923 comunistii asediaza Hamburgul;
25 octombrie revolta din Hamburg este suprimata;
8 noiembrie Beer Hall Puttsch, sau tentativa esuata a partidului lui Hitler de a pune mana pe Munchen;
9 noiembrie esuarea Beer Hall Putsch;
12 noiembrie Dr. Hjalmar Horace Greeley Schacht a fost numit “Reichswaehrungskommissar”;
15 noiembrie a fost introdus Rentenmark (sau Security Mark = o valuta introdusa pentru a stopa hiperinflatia) conectat de standardul de aur si avand valoarea de 4.2 Rentenmark = 1 USD in acel moment, deoarece vechia marca Reichsmark ajunsese 4.200.000.000=1 USD.
Pe data de 23 octombrie, comunistii au inceput sa bata la usile Hamburgului. Cu memoria proaspata a Revolutiei Bolsevice din 1917, nemtii au inceput sa se alarmeze cu gandul ca Weimer va batatori drumul Rusiei tariste. Nemtii panicati au luat-o razna si nu se gandeau decat cum sa plece mai repede din zona. Acum incep o serie de povesti care mai de care de groaza despre executari in masa, exproprieri de catre Lenin si compania, povesti ce au impanzit mintile celor cu averi, acestia gandindu-se cum ar putea dispare mai repede si cum sa-si transforme avutia intr-o forma mai usor transportabila, iar asta nu putea inseamna decat AUR. Daca s-ar fi luat in calcul echivalentul in argint de 16 ori mai mare ca si cantitate si gramaj problema transportului se ingreuna, astfel ca e de inteles oarecum cererea frenetica de aur pe piata si respectiv valorizarea sa peste noapte. Trebuia sa traiesti in acele momente ca sa intelegi in ce stare disperata de spirit erau acei oameni care indiferent de valoarea aurului nu ezitau sa-l cumpere. Astfel probabil oamenii mai cu scaun la cap sau sa spunem cu sange rece au transformat atunci uncia de aur pentru 160 de uncii de argint si s-au ales cu averi dupa ce natiunea germana a reintrat putin in normalitate.
…………………………………..
La mare cautare intre bancherii ce isi pregatesc vacantele in Toscana se afla studiul asupra mecanismelor ce au stat la baza hiperinflatiei din Weimer, carte rara publicata in 1974.
Pe Ebay se gaseste un volum impresionant sub numele de “Dying of Money: Lessons of the Great German and American Inflations” (Moartea banilor: Lectii despre marea inflatie germana si americana) cu un pret de pornire de 699 $ (transport gratuit).
Pasajul crucial vine odata cu capitolul 17 denumit “ Velocity” (Viteza). Fiecare inflatie majora – fie ca e vorba de cea germana din primii ani dupa 1920, fie cea americana dupa razboaiele din Korea si Vietnam – incep toate cu o expandare pasiva a cantitatii de bani. Aceasta crestere sta neprihanita pe o perioada inexplicabil de lunga de timp. Preturile activelor pot creste, iar inflatia latenta sta deghizata. Efectul este precum o bricheta cu combustibil pe un foc de tabara, inainte de prima scanteie.
Si dintr-o data dorinta oamenilor de a tine bani se schimba, dintr-un motiv psihologic si spontan, cauzand un varf in viteza banilor. Si asta se poate produce cu viteza fulgerului, de-a lungul a doar cateva saptamani. Schimbarea prinde negresit toti economistii nepregatiti si surprinsi, acestia vor astepta prea mult sa ajusteze excesul de bani.
“Viteza a luat o turnura de aproape unghi drept in sus in vara lui 1922” spune Mr O Parsson. Oficialli de la Reichsbank erau in deruta. Ei nu puteau sa-si dea seama de ce populatia germana a inceput sa se comporte diferit la aproape 2 ani dupa ce banca a amplificat rezerva de bani. El spune ca rabdarea populatiei a clacat brusc odata ce oamenii au inceput sa-si piarda increderea si au inceput sa miroase “sobolanul guvernamental”.
Unii ar putea sa zambeasca la adresa Bancii Angliei “surprinsa” de recentul salt al inflatiei din Marea Britanie. De partea cealalta a Atlanticului, criticii Fed-ului spun ca aceasta crestere a bazei monetare de la 871 de miliarde la 2024 miliarde in doar 2 ani este un rug care va lua foc odata ce viteza banilor din Statele Unite se intoarce la normal.
Morgan Stanley asteapta un carnagiu al creantelor, prezicand ca randamentele trezoreriei americane vor ajunge la 5.5 pc. Asta inca nu s-a intamplat.
O alta carte tot din anii 1970, intitulata “ When Money Dies: the Nightmare od The Weimer Hyper-Inflation” (Cand banii mor: Cosmarul Hiperinflatiei din Weimer) tocmai a fost reeditata. Scrisa de Tory MEP Adam Fergusson si recomandata de Warren Buffet ca o lectura obligatorie – este un jurnal sumbru si fascinant totodata despre viata celor ce au trait acele momente in Germania, Austria si Ungaria, cand imperiile s-au prabusit.
Aproape de razboiul civil exista o tensiune foarte mare intre sate si orase, cand s-a pierdut complet ordinea publica. Populatia infometata si razbunatoare din orase s-a grupat in gasti si terorizau satenii prin luarea alimentelor, pe motiv ca acestia au pastrat doar pentru ei cantitati mari de provizii. Jurnalul unei femei descrie scene tulburatoare la ferma verisoareai sale.
“In caruta am vazut 3 porci macelariti. Grajdul de vite era plin de sange. O vaca a fost macelarita exact unde era, iar carnea sfasiata direct de pe oase. Monstrii au despicat ugerul cu cel mai fin lapte, astfel incat era necesar sa fie curmata de suferinta imediat. In granar o carpa imbibata cu petrol mocnea ca sa arate ce intentionau aceste bestii”, scria ea.
Piane au devenit monede de schimb ale membrilor serviciilor civile de elite, acestea se schimbau pe cate un sac de cartofi sau o bucata de sunca. Au urmat momente cand fiecare familie de mijloc a inteles ca titlurile de valoare si imprumuturile din perioadele razboiului nu-si vor mai reveni. Ruine distruse ireversibil stateau pretutindeni. Cupluri in varsta se gazau in propriile apartamente.
Strainii cu dolari, lire, franci elevetieni si crone cehe traiau in opulenta. Ei erau in schimb urati de ceilalti. “Vremurile ne-au facut cinici. Fiecare vedea in fiecare un dusman,” spunea Erna von Pustau, fata unui comerciant de peste din Hamburg.
Un numar mare de oameni au esuat in a prevedea ce s-a intamplat. “Relatiile mele si prietenii mei erau stupizi. Ei nu intelegeau ce inseamna inflatia. Avocatii nostrii nu erau mai buni nici ei la asta. Managerul de la banca al mamei mele i-a dat sfaturi ingrozitoare,” spunea o femeie cu relatii sus puse.
“Incepeai sa observi cum aspectul apartamentelor lor incepea sa se schimbe. Iti aminteai unde era cate un tablou, covor sau cabinet. Pana la urma camerele ajungeau aproape goale. Unii dintre ei au ajuns sa cerseasca, nu pe strazi dar facand vizite. Lumea stia pentru ce veneau.”
Coruptia a devenit rampanta. Oamenii erau dezbracati de paltoanele si pantofii lor direct in strada. Castigatorii erau cei care prin noroc sau design au imprumutat la greu de la banci ca sa cumpere utilaje grele si conglomerate industriale putand instala obligatiuni pe ele. S-a instaurat un transfer clar de bogatie de la cei ce economiseau la debitori, desi mai tarziu Reichstag-ul a trecut o lege conectand vechile contracte in functie de pretul aurului. Creditorii au recuperat cate ceva.
S-a nascut o teorie a conspiratiei, cum ca la baza inflatiei statea un complot evreiesc menit sa distruga Germania. Moneda curenta devenise cunoscuta sub numele de “Judefetzen” (Evreu-confetti), indicand lantul evenimentelor ce urmau sa aiba loc pana la Kristallnacht (Noaptea de Cristal cand a avut loc o revolta violenta impotriva evreilor in timpul Germaniei Naziste) peste o decada.
Desi povestile din Weimer reprezinta un studiu de caz despre dezintegrarea sociala, nu poate face lumina in zilele noastre privitor la evenimentele cu care ne confruntam. Tragaciul final al evenimentelor ce au dus la colapsul din 1923 a fost reprezentat de ocuparea franceza pe Ruhr, ocupatie care a vitregit la greu industria nemteasca si a dus la rezistenta din partea maselor.
Lloyd George suspecta ca francezii au incercat sa precipite dezintegrarea Germaniei prin sponsorizarea Rhineland-ului ca zona tampon (fapt care se si intampla). Pentru o scurta perioada rebelii au instaurat un guvern separatist in Dusseldorf. Dar ca o justitie poetica, criza a avut un recul impotriva Parisului si a distrus francul.
Tratatul Carthagian al Versaiului ajunsese sa otraveasca totul pana atunci. Devenise un act patriotic sa nu platesti nici un fel de taxe care s-ar fi dus in mare parte catre partea adversa. Sub influenta bolsevica, Germania a devenit o caldare comunista in care muncitorii “sovietici” proliferau. Cei ce lucrau in docuri si vapoare au ocupat statiile de politie si au creeat baricade in Hamburg. Gruparile rosii comuniste s-au batut pana la sange cu militia de dreapta.
Nostalgicii complotau in restaurarea monarhiei bavareze si a monedei de pe timpuri, talerul sustinut cu aur. Senatul din Bremen a instaurat propriile note conectate la acest metal pretios. Altii si-au creat propria moneda conectata la pretul de secara.
Toate acestea nu sunt o imagine a Americii, Marii Britanii sau Europei anilor 2010. Insa ar trebui sa fim atenti in a imbratisa directia opusa si presupunand ca ce se intampla este replica usoara a decadei pierdute a Japoniei, adica o cufundare inceata si benigna in deflatie in timp ce creditarea s-a restrans si exercita o disciplina stransa.
Japonia a fost cel mai mare creditor extern pana cand bula s-a spart acum 20 de ani. Avea o rata de economisire privata de 15 pc din PIB-ul sau. Insa japonezii au taiat gradat rata la 2 pc, ducand astfel la efectele instaurate pe termen lung dar lent a unor scaderi constante de preturi, adica deflatie. Anglo Saxonii insa nu au aceeasi flexibilitate precum japonezii.
Exista momentan o tentatie clara a vestului sa se debaraseze de erori precum cele facute de bula creata de Greenspan, sau bula creditelor lui Brown, sau bula suverana a EMU (Economic and Monetary Union of UE) printr-o debarasare cu ajutorul inflatiei. Dar asta e un pericol pentru anii ce vor urma. In primul rand avem de a face cu socul deflationist. De abia atunci bancile centrale vor ajunge sa mearga atata de departe incat sa piarda controlul asupra experimentului lor in a printa bani pana cand viteza va fi de nestavilit. Astfel incat rezolvarea unei singure probleme pe rand ar fi de preferat.
Surse:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti punctul de vedere! E al tau si nimeni nu ti-l poate contesta!