luni, 2 aprilie 2012

De ce ne tot stropiti ? (chemtrails) Voi media ce faceti ?

De ce ne tot stropiti ? Ma refer evident la acele chemtrails care se stropesc deasupra oraselor noastre, ne impanzesc cerul si care nu se mai termina. In fiecare zi frumoasa sau mai senina ele apar si manjesc cerul dand apoi o atmosfera incarcata. Apropo, azi daca va simtiti buimaci nu m-as mira sa fie si din cauza asta.
Astazi am facut peste 300 de km in tara, si pe tot parcursul drumului, adica 300, am asistat la acest spactacol. PESTE TOT. Erau locuri in care am numarat 9 astfel de avioane cu darele scarboase dupa ele. Si nu, nu erau de la avioane de reactie. Indiferent ca era ruta de avioane sau nu, acestea faceau un dute vino (pe tot traseul), un adevarat spectacol, in linii drepte la distante mici si cu toate formele de dare dupa ele, deoarece astazi a contribuit si vantul sa nu se formeze perfect paralel ca de obicei. Cand am trecut in dreptul unor rute de avioane aveam imaginea distincta intre avioanele normale intr-o parte a orizontului, si in alta aceste stropitoare la distante diferite de primele si evident cu darele persistente dupa ele.

Si asta - precizez - pe tot traseul meu. Daca pun la socoteala ca asta se intampla uneori si zilnic, in functie de vreme, si pe tot cuprinsul tarii, si pe tot cuprinsul tarilor NATO si cred ca nu numai, ma gandesc ce cheltuieli imense se afla in spate pentru o astfel de desfasurare de forte. O desfasurare tot mai agresiva cum mi-a fost dat azi sa vad. Aici sunt averi colosale la mijloc, averi care se aduna in lume, din banii nostrii probabil, si de undeva de "sus" ele au accept sa faca asta, fara ca pilotii normali sau oamenii din domeniu sa aiba cunostinte sau sa spuna ceva de ele.
De 2 ani vorbesc de ele, eu si altii, insa media tace, oamenii tac. Cum se poate ... cand e atat de evident deja ca suntem stropiti cu ceva ... ca exista alt gen de avioane care ne manjesc cerul zi de zi, nimeni nu urla inca ? Nici o emisiune de televiziune pe tema asta, nici un ziar de tiraj nu scrie, nimeni nu ne da raportul.

De ce ne stropiti ? Cu ce ne stropiti si in ce scop ? E cazul sa avem raspuns. Nu mai suport sa le vad mereu si sa inhalez orice lasa in urma si sa vad cum nimeni nu se sesizeaza. Hai sa facem odata valva pe tema asta, luati articolul, share-uti, scrieti voi, sa cerem raspunsuri ! E clar ca doar daca multi vor sesiza si vor scrie de asta se va intampla ceva. Cat mai trebuie sa treaca si ce nebunii trebuie sa se intample ca sa aflam ce se intampla cu adevarat ? Voi nu v-ati saturat ? Voi nu vedeti ca se schimba clima, atmosfera, aerul e tot mai irespirabil, starea de sanatate lasa de dorit si exista pe langa toate acele motivatii standard o activitate constanta de cativa ani de zile pe cer, o activitate care devine tot mai agresiva, dar pe care nimeni n-o baga in seama si n-o dezbate ?

Antena 3 si alte televiziuni ? De ce nu va sesizati cu asta ? In loc de promovarea chimioterapiei si a situatiei despre cancer despre care nu dati alternative existente ce nu includ otrava, de ce nu abordati si subiectul chemtrails. Daca aveti atatea subiecte controversante si unele de reala valoare, cum de asta va scapa ? De ce unele lucruri se dezbat si altele deloc ? Asta este un subiect nu doar vital, insa e ceva deja atat de vizibil incat e mult prea batator la ochi ca nimeni nu are curaj sau tupeu sa-l abordeze din marea familie media.
Haideti sa devenim si noi agresivi cu sesizarea acestor chemtrails, pana cand va ajunge un subiect de dezbatere mediatica. E timpul, e mult prea mult de cand se tace. Va chem la actiune !

Mai cititi si:
O zi intensa de chemtrails in Timisoara !
Problema "chemtrails" s-a strecurat cumva in mainstream media. Oare va continua ?
Un fost sef FBI spune ca darele mortii (chemtrails) ar trebui oprite - Monsanto si legatura cu darele mortii
Chemtrails – sau belele ce ne vin de sus

Mor plantele si se prapadesc recoltele dintr-o data - ceva cade peste ele din cer !
Citirea gandurilor - doar un exemplu din tehnologia care este recunoscuta deja oficial !

Razboiul parapsihologic – dezvaluiri uimitoare (documentar RO)

5 comentarii:

  1. Pai nu e de mirare frate ca romania a ajuns de vanzare si e indatorata pentru cateva sute de generatii in afara,,,,,din oameni normali romanii au ajuns in marea majoritate zombi,,,,,vad si se complac si rad de suferinta aproapelui , chiar se hranesc cu ea,,,,de chemtrails nu zice nimeni nimic de parca romania ar fi tara orbilor sau zombilandia , ori altceva,,,,,dar ia sa fi fost o dama cu fundu gol prin oras ca toata media se inghesuia sa-i pupe icoana , sa ii spele d epacate,,,,,treziti-va adormitilor si luati atitudine de razboinici nu de porci in papusoi ,,, sau veti avea in curand copii si nepoti mutanti si handicapati de la atatea chemtrails-uri , mancare infestata chimic si bacteriologic , televiziune manipulata si manipulanta psihotronic si nu numai ,,,,,mafie si alte nenorociri apocaliptice,,,,sau cumva credeti ca banii si buncherele va vor salva pe voi ca santeti mai fatzoshi , si cumva va credeti de-asupra la prostimea de rand saraca si analfabeta ,,,,,prostilor in fata bolii si a mortii tot bogatul ingenucheaza , si pilele , functiile , relatiile , cariera si averea numai fac doua parale chioare , ce asteptati calamitate teriotriala generalizata ca sa va treziti din hipnoza si sa luati atitudine ? sau cumva va e frica ca o sa fiti santajati si impuscati ? ,,,,,Si ce daca,,,,macar daca ati trait fara sens , sa muriti cu rost , pe toti nu ne pot impusca , oricum ar fi,,,,,miscati-va acum si luati atitudine cat inca e pace,,,,,sau se vor misca copii si nepotii vostri in morminte blestemandu-va ca i-ati adus pe lume , condamnandu-i la un viitor in infern,,,,sau probabil asta scrie in pacturile voastre , sporirea efectivelor in zombilandia hhhhh ? Ia mai regandi-ti de cateva ori dupa ce cititi , lasati minciunile si manipularile , praful in ochi si barfa si scandalurile de doi lei , demne de analfabeti si anafazati,,,,si puneti mana pe sudiu practic , observari pertinente carte si certcetare,,,,,si luati atitudine marind efectivele de oameni treziti,,,trezind astfel toata tara la realitate ,,,,inainte de a se trezi mortii sa va blastame

    RăspundețiȘtergere
  2. Scopul acelor chimicale,din ce am citit pe internet,este de a distruge culturile,de a aduce seceta pamanturilor noastre fertile si,bineinteles,inundatii.Nici nu ma mai mira de acum de ce pana in 2005 nu se auzea de inundatii in tara noastra,poate doar local,prin sate,dar nu la nivelul intregii tari si vreau sa spun ca din 2005 pana acuma practic am avut mereu inundatii.Presa bineinteles ca nu ia atitudine,fiindca nu vor sa informeze publicul ca de fapt acele "liniute albe" pe care le lasa avioanele nu sunt de la motoarele cu reactii.La avioanele normale nu o sa vedeti astfel de dare,acelea lasa acea dara pe o distanta foarte mica dupa care dispar,nici vorba sa se lateasca,precum vedem si noi prea bine.Nici eu nu stiam ce sunt acele linii,credeam la fel ca toti ceilalti ca sunt banale dare lasate de avionele cu motor cu reactie,nici nu dadeam de banuit altceva.Oricum,noi,impreuna cu tot restul lumii,suntem guvernati de indiferenta,iar cu atatea distrageri a atentiei,precum micsorarea salariilor,cresterea preturilor,taxe din ce in ce mai mari,la tv numai balarii si prostituate luate de la orice colt de srada,chinuindu-ne sa traim de pe o zi pe alta,normal ca astfel de lucruri nu vom vedea niciodata,insa daca nu ne trezim curand,se va ajunge,din pacate,la noua ordine mondiala,iar noi vom fi mai sclavi ca niciodata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deja suntem pe drumul catre noua ordine mondiala, daca nu s-a ajuns deja...

      Ștergere
  3. A...stropesc ca sa reduca in populatie ,find asa vor Iluminatii cei care ne conduc :-?

    RăspundețiȘtergere
  4. Este REVOLTATOR ce se intampla... cerul este "brazdat" cu "CEVA" zilnic. Azi... au inceput mai intens pe la ora 13, vreo cinci avioane brazdau cerul in aceasi timp lasand dare... mai devreme, pe la 10 a.m., era un cer splendid mai apoi a devenit foarte laptos din cauza a ce au imprastiat in aer.

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti punctul de vedere! E al tau si nimeni nu ti-l poate contesta!