”Regizorul Mariusz Pilis, în colaborare cu postul olandez de televiziune "vPro", a realizat acest documentar, Letter from Poland,
în 2011, încercând să arunce o rază de lumină asupra controverselor
privind natura reală a evenimentului, incompetenţei crase şi manipulării
practicate de autorităţile ruseşti în anchetarea dispariţiei tragice a
preşedintelui polonez Lech Kaczynski şi a altor 95 de demnitari, în
aşa-zisul accident din apropierea aeroportului "Severny" din Smolensk,
în data de 10 aprilie 2010.
La momentul "accidentului" am
evitat să urmăresc evoluţia evenimentelor, în primul rând fiindcă nu mă
uit la televizor de foarte mulţi ani - şi nu aş fi făcut o excepţie în
acest caz - în al doilea rând fiindcă în perioada imediat următoare unui
asemenea eveniment domneşte confuzia, informaţiile fiind adeseori
contradictorii şi pline de patimă şi mai puţin de date concrete, iar în
al treilea rând sunt, sincer vorbind, sătul de crimele mai marilor
planetei, mai ales de cele realizate prin înscenarea de accidente
aviatice unor preşedinţi incomozi:
1.
Jaime Roldós Aguilera (1940 – 1981), preşedintele Ecuadorului, a fost
asasinat de CIA, în data de 24 mai 1981, prin sabotarea avionului său
care s-a prăbuşit pe muntele Huairapungo, din cauza politicii sale
petroliere anti-corporatiste şi a unui tratat încheiat cu ţările vecine,
Venezuela, Columbia şi Peru, pe care senilul Ronald Reagan l-a declarat
ca fiind preludiul apropierii de politica sovietică.
Raportul comisiei aviatice a dat
vina, ca de obicei, pe o eroare de pilotaj - morţii nu se mai pot apăra
- constând în supraîncărcarea avionului. Comisia parlamentară, formată
la insistenţa membrilor de familie şi a partizanilor politici ai lui
Roldós, a descoperit numai erori şi contradicţii în raportul iniţial,
dar, în absenţa cutiei negre, nu a putut fi probată nici ipoteza că
ambele motoare erau, de fapt, oprite la impactul cu muntele.
2.
Omar Efraín Torrijos Herrera (1929 – 1981), preşedintele statului
Panama, a fost asasinat în condiţii similare, tot de CIA şi tot în
administraţia "prolifică" în crime, Bush-Reagan, dispariţia avionului
său fiind declarată aproape după o zi întreagă.
Politica anticomunistă a lui
Torrijos nu putea fi negată, dar insistenţele sale privind suveranitatea
Panama asupra canalului, obţinută prin tratatul din 1977, semnat
împreună cu Carter, se pare că i-au atras sfârşitul.
În mai 1991, avocatul lui Manuel
Noriega, Frank Rubio, a dat o declaraţie spunând: "Generalul Noriega
este în posesia unor documente care demonstrează planurile de asasinare a
sa şi a domnului Torrijos, de către agenţii secrete din SUA.", dar
preşedintele completului american de judecată le-a respins ca dovezi,
fiindcă ar fi încălcat procedurile legate de manipularea informaţiilor
secrete.
Şi avea perfectă dreptate !
Ce ar putea fi mai secrete decât planurile CIA de asasinare a unor preşedinţi ?
În privinţa documentarul de
faţă, voi încerca să fac o analiză obiectivă a evenimentului în cauză,
care a condus la decapitarea conducerii statului polonez, dar o voi face
fără a uita că reporterul ucrainean Andrei Menderey, care a filmat zona
prăbuşirii, aproape imediat, a fost înjunghiat pe 15 aprilie 2010 şi
transportat în stare critică la un spital din Kiev, unde a fost asasinat
o zi mai târziu, de doi necunoscuţi fireşte, care l-au decuplat de la
aparate şi l-au mai înjunghiat de trei ori, din pură conștiinciozitate.
Oare ruşii sunt în stare să ordone astfel de asasinate ?
Analizând
istoria răspunsul vine de la sine: prea puţine state din lume se pot
compara cu Rusia, în ceea ce priveşte mania asasină a conducătorilor ei,
mai ales în epoca bolşevică când şi-a exportat regimul criminal în
toată Europa de Est şi în restul lumii, dar şi după aşa-zisa prăbuşire a
socialismului, dacă nu-i uităm campaniile din fosta Iugoslavie,
împreună cu NATO şi SUA, din Cecenia sau Gruzia, ca să nu mai vorbim de
crimele ordonate pe propriul teritoriu.
Nu ne putem aştepta la altceva
din partea unui aparat de stat care, practic, nu s-a schimbat deloc faţă
de epoca bolşevică, fiindcă până şi astăzi peste 70% dintre lideri
provin din fostul KGB sau din GRU, indivizi care, aşa cum se afirmă în
film, sunt educaţi şi antrenaţi în întreaga lor carieră să mintă şi să
ucidă.
Şi,
la drept vorbind, nu m-ar îngrijora foarte tare drama poloneză, fiindcă
noi nu avem nici o şansă să trecem prin aşa ceva, neavând de multă
vreme vreun conducător vertical, ci numai slugi şi foste odrasle de
KGB-işti, ca Petre Roman, Radu Ioanid, Vladimir Tismăneanu, Horia Radu
Patapievici, Mihai-Răzvan Ungureanu - care a interzis calendarele şi
tablourile în sediu, în timp ce ţine în birou portretul Anei Pauker - şi
tare mulţi alţii.
Urăsc să judec pe cineva conform
păcatelor părinţilor, dar când aceste "beizadele" îşi depăşesc părinţii
în nemernicie, nu putem uita că se trag dintr-un lung şir de criminali
supuşi Moscovei - Drăghici, Neulander, Brucan, Nicolschi, Chişinevschi,
Pauker ş.a. - care ne-au condus ţara într-una dintre cele mai negre
epoci, 1945-1964, când au înflorit lagărele şi închisorile politice,
desfiinţate ulterior de Ceauşescu.
Revenind
la film, trebuie să mă dezic de accentele patetice ale realizatorului,
care uită la rândul lui istoria, când deplânge dispariţia de pe harta
Europei a Poloniei, la 1772 şi aminteşte de tabloul lui Jan Matejko,
omiţând să amintească îndelungile ambiţii imperialiste ale Poloniei
însăşi, a cărei şleahtă a fost o plagă pe capul Ucrainei vreme de
secole, conducând de exemplu la revolta hatmanului Bogdan Hmelnițki sau,
de ce nu, atacurile Poloniei împotriva ţărilor române şi dorinţa
fierbinte a cancelarului Jan Zamoyski de a croi drum Poloniei până la
gurile Dunării şi, dacă se poate, până la mare, potentat a cărui
ofensivă contra lui Mihai Viteazul a pus capăt, practic, unirii celor
trei ţări române.
Dar Polonia medievală şi-a
spălat multe păcate în anii imediat următori primului război mondial,
când deţinea practic singura armată europeană care se mai putea opune,
cu succes, atacurilor furibunde ale sovieticilor, decişi să aducă ciuma
roşie peste Europa cu 25 de ani mai devreme.
Strategia
neconvenţională a mareşalului Pilsudski a condus la victoria finală din
Bătălia Varşoviei, din august 1920 - ajutat fiind şi de incompetenţa
crasă a mareşalului sovietic Tuhacevski, care scrisese şi o carte
stupidă despre inutilitatea rezervelor strategice în timp de război -
fapt care trebuie să fi condus la răzbunarea cruntă a lui Stalin, când a
masacrat cei peste 22.000 de ofiţeri polonezi, aruncaţi în gropile
comune de la Katyn, executaţi în cel mai pur stil NKVD/KGB, cu un glonţ
în ceafă.
Tocmai tragedia de la Katyn şi
curajul preşedintelui polonez Lech Kaczynski - care s-a opus invadării
Gruziei şi prezenţei militare ruseşti în Ucraina, fiind de asemenea
favorabil instalării scutului american anti-rachetă pe teritoriul
polonez - sunt unele dintre motivele care au condus la această ultimă
catastrofă din istoria Poloniei, ce face obiectul documentarului actual.
Noua
conducere a statului polonez a acceptat, fără crâcnire, raportul
anchetei ruseşti, asupra prăbuşirii avionului prezidenţial polonez
TU-154M, în timpul manevrei finale de apropiere de aerodromul Smolensk
Nord, deşi întreaga anchetă a fost inimaginabil de prost condusă şi în
nici un caz din pură întâmplare sau incompetenţă.
Să analizăm pe puncte:
1. S-a afirmat că prăbuşirea s-a datorat unei greşeli de pilotaj, fiindcă piloţii nu vorbeau limba rusă şi erau prost pregătiţi.
Ipoteza este de o nesimţire
crasă, în opinia mea, fiindcă, pe de o parte, legislaţia aeronautică
internaţională impune folosirea limbii engleze în toate convorbirile
dintre echipaje şi turnurile de control, iar, pe de altă parte, pilotul
prim cunoştea foarte bine limba rusă.
În
aceeaşi ordine de idei, ambii piloţi, căpitanul Arkadiusz Protasiuk şi
copilotul, maior Robert Grzywna, aveau peste 5.000 de ore de zbor la
activ, iar Protasiuk executase o aterizare pe acelaşi aerodrom, cu numai
trei zile înainte, cu ocazia transportării lui Donald Tusk.
2. Federaţia Rusă a ignorat prevederile Convenţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (Convenţia de la Chicago) din 1944:
- a exclus partea poloneză din
anchetă şi a făcut public un unic raport final, într-o conferinţă de
presă din 13 ianuarie 2011, încălcând prevederile anexei 13 a Convenţiei
de la Chicago;
- a interzis accesul reprezentantului polonez, acreditat, la întrunirile comisiei ruse de anchetă;
- a distrus, falsificat şi manipulat probele fizice;
- a furnizat ajutor şi asistenţă medicală inadecvată victimelor;
- a încălcat sfidător standardele de investigaţie ale ICAO.
Din 222 de cereri oficiale de
informaţii, din partea poloneză, ruşii au răspuns la 34, au ignorat sau
au refuzat să răspundă la 169 şi au răspuns doar parţial la alte 19.
Solicitările erau de maximă
importanţă, ruşii refuzând să furnizeze informaţii privind: condiţiile
minime de amenajare a aerodromului Smolensk Nord, înregistrările video
ale indicaţiilor radar din data de 10 aprilie, privind zborul de
apropiere al aeronavelor IL-76, YAK-40 şi TU-154M, documentarea
fotografică aeriană a zonei accidentului, înregistrările de comunicaţii
şi navigaţie, rapoartele medicilor legişti asupra autopsiilor membrilor
echipajului, raportul asupra acţiunilor de salvare şi de pompieri
executate la faţa locului, care ar fi trebuit să fie însoţite de
materiale video.
3.
Afirmaţiile privind prezenţa în carlingă a comandantului Forţelor
Aeriene Poloneze, gen.lt. Andrzej Blasik, precum şi alcoolemia de 6 la
mie a acestuia, nu au fost probate prin nici un document, rămânând
simple bârfe.
4. Solicitările privind natura
fumului dens din zona aerodromului - care este menţionat într-unul din
rapoarte meteorologilor locali - au fost ignorate.
5. Nu s-au efectuat nici un fel
de analize privind prezenţa urmelor de explozivi convenţionali sau
neconvenţionali pe rămăşiţele aeronavei în cauză.
6.
Au fost furnizate numai rezultatele a 19 autopsii. Restul de 77 fie
lipsesc cu desăvârşire, fie sunt grosolan eronate, unele cuprinzând
referiri la organe ce fuseseră îndepărtate chirurgical din corpurile
victimelor, cu mult timp înainte de eveniment.
7. Partea rusă a susţinut că
s-ar fi exercitat presiuni psihologice asupra echipajului polonez, de a
ateriza cu orice preţ, fără a proba în nici un fel această afirmaţie.
În schimb, presiunile exercitate
de colonelul rus Krasnokutski asupra controlorilor de zbor, deşi au
fost documentate prin înregistrări audio, au fost ignorate de partea
rusă. De asemenea a fost ignorată identitatea persoanei cu care
colonelul vorbea continuu la celular, solicitând în mod evident ordine.
Deşi
necalificat şi neautorizat în calitate de controlor de zbor, colonelul
rus s-a adresat direct piloţilor polonezi, indicându-le să continue
manevra de aterizare până la înălţimea de 100 de metri, deşi
vizibilitatea asupra solului era nulă din cauza fumului, refuzându-le
repetat solicitarea de a fi îndrumaţi spre un aerodrom de rezervă.
8. Afirmaţia că cei doi
controlori de zbor, Pavel Pliusnin şi Viktor Ryzenko, ar fi executat
controlul medical obligatoriu, anterior intrării în tură, s-a dovedit a
fi mincinoasă, fiindcă punctul medical al UM 06755 era, de fapt, închis
în acea perioadă.
9.
Deşi avionul s-a prăbuşit la ora 6:41:05, la doar 400 de metri de
pistă, unitatea de intervenţie a fost anunţată la 6:50, fiind îndreptată
iniţial în direcţie contrară, motiv pentru care a ajuns la locul
accidentului cu 14 minute întârziere. Deşi aerodromul se află între
limitele urbane, unităţile suplimentare de intervenţie solicitate au
ajuns cu 44-45 de minute mai târziu. Partea rusă nu a dat nici un fel de
amănunte privind modul de acţiune al unităţilor la faţa locului.
Corpurile, expediate în Polonia
pentru funeralii, s-au aflat în sicrie închise cu interdicţie expresă de
a fi deschise. O singură familie a reuşit să obţină permisiune de
deshumare, la un an după eveniment, iar autopsia efectuată atunci a
confirmat doar 10% din autopsia făcută de ruşi.
10.
Expertiza tehnică a echipamentelor de navigaţie şi a luminilor pistei
de aterizare a susţinut funcţionarea perfectă a acestora. Cu toate
acestea, partea poloneză nu a avut acces la expertiza în sine, iar
militari ruşi au fost fotografiaţi, imediat după eveniment, în timp ce
schimbau cabluri electrice şi becurile reflectoarelor de pe pistă. Tot
în raportul final a fost "uitată" o frază, ce sublinia faptul că patru
din cele opt rânduri de lumini erau, de fapt, închise la momentul
catastrofei.
11. Potrivit raportului final al
ruşilor, aparatul video care înregistra indicaţiile radar nu a
funcţionat din cauza unui scurt-circuit. Acelaşi raport argumenta
ulterior, în repetate rânduri, poziţionarea uşor incorectă a avionului
pe panta de aterizare, în limitele toleranţelor, în baza analizei
înregistrării video a indicaţiilor radar (care s-a materializat ca prin
minune), iar cifrele indicate sugerau abateri de până la 600% şi nu "în
limitele toleranţelor". În plus, controlorul de zbor executase doar 7
ture în ultimele 12 luni, dintre care una singură fusese pe condiţii
meteo grele, fapt care sugerează că era complet necalificat pentru
operaţiuni de acest gen.
12.
În data de 8 septembrie 2011, profesorul Kazimierz Nowaczyk a depus
mărturie în faţa comitetului parlamentar polonez însărcinat cu ancheta,
demonstrând, pe bază de fotografii luate din satelit, că poziţia
stabilizatorului orizontal stâng al avionului a fost schimbată între 11
şi 12 aprilie, cu circa 20 de metri.
O filmare, pe care v-o prezint
şi eu, demonstra distrugerea rămăşiţelor avionului, folosindu-se utilaje
grele sau muncitori înarmaţi cu răngi metalice, imediat după eveniment.
Reglementările Convenţiei de la
Chicago prevăd condiţii draconice de prelevare a probelor şi de
reconstrucţie a aeronavei, în cel mai mic detaliu. În cazul atentatului
de la Lockerbie, care este amintit în film, s-au depus eforturi enorme
pentru a recupera până şi cele mai mici fragmente ale avionului în
cauză, care ajunseseră pe fundul mării.
13.
Afirmaţia raportului final al ruşilor, că pilotul prim ar fi refuzat să
rateze aterizarea, la presiunea exercitată de comandantul Forţelor
Aeriene, s-a dovedit a fi tot o minciună, fiindcă înregistrările din
carlingă îl prezintă clar pe căpitan ordonând ratarea aterizării la 100
de metri înălţime şi pe copilot confirmând verbal manevra ordonată.
Rapoartele psihologice,
prezentate drept ruşi în secţiunea "fapte", deşi sunt pure speculaţii,
conţin o frază: "O va lua razna !", cu referire la preşedintele
Kaczynski, ca urmare a deciziei piloţilor de a rata aterizarea, care nu
apare în copia înregistrărilor de zbor ce a fost furnizată părţii
poloneze.
14.
Raportul rusesc minte din nou, când susţine că echipajul polonez nu
cunoştea topografia terenului din jurul Smolensk, fiindcă o convorbire
între piloţi, ce apare în înregistrări, este purtată exact pe această
temă, dovedind buna pregătire a echipajului.
15. Sistemele computerizate TAWS
(Terrain Awareness and Warning System) şi FMS (Flight Management
System) nu sunt menţionate în raport, deşi ruşii au solicitat decodarea
datelor de către fabricant, Universal Avionics System Corporation din
SUA. Datele furnizate ulterior de americani părţii poloneze, arată că
ambele sisteme au fost "doborâte" simultan, la 15 metri înălţime şi cu
peste 50 de metri înainte de locul primului contact cu solul, indicând
totodată o orientare a avionului, pe ultimele sute de metri ale
traiectului de zbor, pe o direcţie complet diferită de cea menţionată de
raportul rusesc.
16.
Profesor Wieslaw Binienda, Preşedinte al Civil Engineering Department
la University of Akron, Ohio şi expert al NASA/Federal Aviation
Administration, a analizat ipoteza distrugerii planului stâng al
avionului ca urmare a impactului cu un mesteacăn, la o înălţime de 6,5
metri, folosind tehnologia computerizată, de ultimă oră, deţinută de
NASA.
Profesorul demontează
afirmaţiile ruşilor, demonstrând că impactul ar fi produs doar o avarie
nesemnificativă a bordului de atac, fără a afecta în nici un fel
portanţa.
Partea rusă a susţinut chiar că
aeronava ar fi executat un tonou, continuându-şi apoi zborul în urcare
până la locul prăbuşirii, o afirmaţie de o cretinătate totală, fiindcă
TU-154M are o anvergură de 38 de metri, deci planul stâng ar fi trebuit
să traverseze solul, până la o adâncime de cel puţin 6 metri, în absenţa
porţiunii desprinse deja, care avea 6,5 metri lungime.
Chiar
de ar fi fost adevărat, bucata ruptă din plan nu ar fi putut ajunge la
111 metri distanţă de acel arbore, acolo unde a fost găsită ulterior, ci
la maxim 12 metri.
Şi, cu atât mai mult, avionul nu
ar mai fi putut urca, având o treime din plan lipsă, pentru a justifica
astfel restul distanţei parcurse până la locul prăbuşirii.
Tot el a demonstrat că aeronava
nu a intrat în contact cu nici un arbore, fiindcă planul s-a rupt la
circa 69 de metri distanţă de acel mesteacăn, la o altitudine de 26 de
metri, deci cu 14 metri deasupra înălţimii maxime a arborilor locali,
cel mai probabil din cauza a două impacturi, în succesiune rapidă, pe
intrados (proiectile ?!).
17.
Avionul ieşise din lucrări de reparaţii capitale în decembrie 2009,
deci starea sa tehnică trebuie să fi fost foarte bună, la momentul
catastrofei.
18. Partea rusă a acuzat partea
polonă de neinspectarea, în prealabil, a zonei aerodromului din Smolensk
şi minte din nou, fiindcă există documente care atestă o astfel de
solicitare din partea poloneză, care a fost refuzată de ruşi.
Antoni Macierewicz, preşedintele comisiei parlamentare poloneze de anchetă, pune bomboana pe colivă afirmând:
- guvernul rus a manipulat
circumstanţele, adoptând o procedură civilă de anchetă (pe care a
încălcat-o grosolan, ulterior) în investigarea unui zbor militar;
- acest artificiu (i)legal i-a privat pe polonezi de posibilitatea apelului la International Civil Aviation Organization;
- situaţia politică din Polonia
este foarte dificilă, prin ascensiunea la putere a unui regim politic
deschis pro-rusesc, cercetătorii temându-se să susţină ancheta, pentru a
nu-şi periclita carierele sau chiar vieţile, mai ales că au existat
decese suspecte ale experţilor sau martorilor.
În privinţa focurilor de armă,
mă văd nevoit să-l contrazic pe autorul documentarului, fiindcă pe lista
pasagerilor apar, aşa cum mă şi aşteptam, gărzile de corp şi anume: Lt.
Col. Jaroslaw Florczak, Plt. Artur Francuz, Lt. Pawel Janeczek, Plt.
Pawel Krajewski, Cpt. Dariusz Michalowski, Slt. Piotr Nosek, Plt.
Agnieszka Pogródka–Weclawekm, Plt. Jacek Surówka şi Plt. Marek Uleryk,
care trebuie să fi avut arme şi muniţie asupra lor, aşa că focurile de
armă, ce se aud în filmarea ghinionistului jurnalist ucrainean, ar fi
putut fi provocate de muniţia care exploda din cauza incendiilor, deşi,
personal, dat fiind cursul ulterior al evenimentelor, nu am mare
încredere în această posibilitate.
Constat din nou, cu regret, opacitatea unor personaje, altminteri bine intenţionate, care nu văd dincolo de aparenţe.
Analiştii polonezi din film şi
chiar şi fostul şef-adjunct al Biroului Securităţii Naţionale, Witold
Waszczykowski (directorul Aleksander Szczyglo a fost una dintre
victimele de la Smolensk), refuză să vadă pericolul reprezentat de
fascismul Uniunii Europene şi al NATO, fiind speriaţi doar de
vecinătatea cu rechinul rus, deşi Polonia a fost destul de lucidă, în
perspectiva istoriei, ca să nu-şi distrugă intenţionat forţa armată, aşa
cum a procedat România, în perioada 2000-2001, pentru a rămâne fără
apărare în faţa unei agresiuni externe, ce ar putea proveni tocmai din
partea aşa-zişilor aliaţi occidentali, care au mai vândut cel puţin o
dată Polonia, la masa tratativelor.
Absenţa oficialilor UE şi ai SUA
de la funeraliile preşedintelui Lech Kaczynski, în baza unui pretext
meteo transparent, ar trebui să le dea mult mai mult de gândit
polonezilor, privind planurile de viitor ale ocultei mondiale în ceea
ce-i priveşte.
La
fel de ciudată este şi mirarea lui Vladimir Bukovski, când invazia
Rusiei din Georgia nu a fost privită de puterile planetei drept motiv
suficient pentru declararea unui război, aşa cum au făcut-o tare oportun
împotriva lui Saddam Hussein, când trupele acestuia s-au lăsat cuprinse
de elan, ajungând din inerţie tocmai în Kuwait.
De ce, oare, se uită atât de uşor istoria, mai ales atunci când Bukovski este intervievat de un polonez ?
În ciuda atacurilor aproape
simultane asupra Poloniei, din luna septembrie a anului 1939, stăpânii
planetei au decis că numai o ţară este agresoare, Germania lui Hitler,
fiindcă aşa scria în cărţile lor, că URSS va rămâne aliata lor, chiar
dacă va comite pe teritoriul polonez crime mult mai grave decât
naziştii, ca răzbunare pentru planurile răsturnate cu 19 de ani mai
devreme.
Care ar fi concluzia mea în privinţa "accidentului" de pe Severny ?
Opinia
mea este că avionul a fost dirijat intenţionat pe un aerodrom cu trafic
redus şi dotări minime - care au fost scoase din uz parţial şi a cărui
vizibilitate a fost redusă artificial prin generarea de fum cu
auto-utilitarele TMC-65 (motoare turboreactoare modificate, montate pe
şasiuri Ural-375) - fiind introdus într-o procedură de apropiere
riscantă - de către o persoană ce nu avea ce căuta în turnul de control -
pentru ca prăbuşirea avionului să poată fi catalogată drept accident,
iar competenţa echipajului polonez, care a decis, la modul oportun,
abandonul procedurii de aterizare, deşi primise continuu indicaţii
eronate de la controlorii de trafic de la sol, a provocat reacţia
trupelor OMON şi SPETSNAZ comasate în pădurea Smolensk (a căror prezenţă
în număr nejustificat de mare a fost amintită de unele rapoarte ale
martorilor), care au deschis focul asupra avionului aflat deja pe pantă
ascendentă, la o înălţime sigură deasupra pădurii, provocând cedarea
planului stâng al aeronavei şi prăbuşirea acesteia.”
SURSA: Blogul Dezvăluiri! http://antiiluzii.blogspot.com/
Aveti aici arhiva articolelor ce tin de subiect.
SURSA: Blogul Dezvăluiri! http://antiiluzii.blogspot.com/
Aveti aici arhiva articolelor ce tin de subiect.
