Domnule Basescu, te-am privit si voi continua sa te privesc cu statornica scarba. Insa, dincolo de scarba mea, un concurs de imprejurari care contine prostia unora, ticalosia altora si indiferenta celor mai multi a facut sa devii presedinte al tarii mele.
Nu m-am asteptat nicio clipa ca, ajuns in aceasta demnitate, sa poti deveni altceva decat esti, dar am vrut sa sper ca macar vei incerca sa pari.
Ma felicit ca nu am investit prea mult in aceasta speranta. Ex nihilo nihil. Dispretul pe care ti-l port e lesne de argumentat: reprezinti suma a tot ce are mai detestabil poporul roman. Fara a avea macar una din insusirile admirabile ale acestui popor.
Vreme de sase ani am trait o neincetata stupoare, colorata cand si cand cu indignari sterile ori revarsari gastrice provocate de conduita ta.
Vreme de sase ani, multi dintre noi am incetat sa fim doar cetateni ai acestei tari si am devenit victime ale tulburarilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revarsarilor tale de ura, ale ticalosiei tale, ale incompetentei tale.
Nu stiu daca in istoria moderna exista sef de stat care sa fi insultat atat de multi dintre propriii cetateni, cu atata nesimtita usurinta.
Observi ca nu folosesc pluralul politetii. Pentru ca tu insuti, in dialogul cu ceilalti, ai raul obicei de a nu-l folosi. Si voi refuza sa il folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vadi ca sunt mai bine crescut decat tine.
Vremea conventiilor si demonstratiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu ingrijorare, in acesti sase ani, obsesia ta maladiva pentru puterea absoluta.
Au fost concetateni de ai mei care au crezut ca poate ti se cuvine, ca poate, atunci cand o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbarii in bine al tarii.
Se inselau. Ai folosit puterea doar pentru a revarsa uratenia dinlauntru-ti asupra noastra, a tuturor. Iar tara e astazi mai schimonosita ca niciodata. Saracita, desfigurata, doar un contur inlauntrul caruia cei mai multi sunt prinsi ca intr-o capcana, prizonieri ai unui rau destin.
Precum in cel mai intunecat fanariotism, ai folosit demnitatile publice ori resursele statului pentru a-ti caftani apropiatii, pe cei care ti se inchinau cu ipocrita smerenie, intr-un detestabil qui pro quo.
Astfel au ajuns cele mai multe demnitati ale statului sa fie ocupate de incompetenti, imbecili si neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienta fata de tine, despotul.
Si cand tara e randuita dupa legea aceasta, nu e de mirare ca astazi am ajuns la aceasta mizerie, promiscuitate si decadere a institutiilor.
Ti-ai facut din minciuna un crez politic. Si unii gasesc asta scuzabil. Peste cei care au indraznit sa spuna altfel decat crezi tu ca se cuvine spus ai revarsat diluvii de ura. Ai inventat categorii generice peste care sa iti reversi ura si insultele primitive.
322, moguli, tonomate, reprezentau categorii incapatoare in care mizeria ta sa poata fi eficient distribuita. Toti cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili.
Rar mi-a fost dat sa vad atat risipa de resurse (ale statului, ale institutiilor publice ori ale unor dubioase institutii private) menita unui singur scop: improscatul cu mizerie.
Au fost sase ani urati. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a tarii. Prea mult si prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astazi.
Afirmi, domnule Basescu, fara sa rosesti, cu o nesimtire prietena cu iresponsabilitate, ca tara mea e o tara de mana a doua. Iar cand indraznesti sa spui asa ceva vremea pamfletelor si a indignarilor din laringe a trecut.
O tara care cere bani cu imprumut, o tara care nu poate plati pensiile este o tara de mana a doua – spui tu cu o nesimtire care sfideaza orice stupoare. Nu tara a cerut bani cu imprumut, domnule Basescu, ci tu.
Impotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toti amnezici si inca ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, desi nu putini erau cei care strigau ca e o cale gresita. Si i-ai potopit cu insulte. Asa cum stii sa faci.
Ai sustinut acel credit nu pentru ca tara avea nevoie de el, ci pentru ca tu, deprins cu logica licuriceasca, ai incercat sa cumperi bunavointa unor stapani pe care noi nu-i vedem.
Si ai fost gata sa platesti acea bunavointa cu saracirea, umilirea si nenorocirea noastra a tuturor. Iar daca tara nu poate plati pensiile este pentru ca tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, induram si platim biruri.
Nici nu ar trebui sa mai spun lucrurile acestea. Sunt deja stiute. Si nu ar trebui sa accept logica rudimentara dupa care functionezi, aceea care masoara demnitatea, inaltimea ori maretia dupa grosimea pungii.
Doar judecand cu matul poti ajunge sa spui despre tara mea ca este o tara de mana a doua.
Iar daca punga tarii nu e azi indeajuns de plina pentru gustul tau, asta nu se intampla pentru ca eu si cei asemeni mie nu trudim indeajuns pentru a o umple, ci pentru ca tu si cei din jurul tau sunteti prea hamesiti, prea nesimtiti si prea necinstiti pentru a sti sa o chivernisiti.
Dar tara asta inca are bani sa isi plateasca presedintele si imbecilii deveniti ministri, are bani sa isi plateasca nulitatile devenite europarlamentari, are bani sa te trimita la reuniuni internationale unde sa ne umilesti pe toti respirand dispretul cu care esti tratat de ceilalti, are bani pentru a plati pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a ingrasa gusile laudatorilor si numerosilor tai servitori.
Are inca bani din care sa plateasca sinecuri pentru cei care stiu sa isi manifeste ineajuns de zgomotos si fara rusine obedienta fata de tine.
Are bani sa imbogateasca afaceristi suspecti, dar cunoscatori ai conturilor de partid. Sa ierti, atunci, biata tara daca nu mai are indeajuns pentru a plati si pensiile acelea.
In aceeasi zi cand eu scriam: Pentru ca eu nu accept ca Romania e o tara de mana a doua in UE. Nici ca eu as fi un cetatean de mana a doua. Dar admit ca avem politicieni de mana a saispea.
Mai pe seara, presedintele Romaniei spunea ca tara mea este o tara de mana a doua. Iar asta nu mai poate fi ingaduit.
Pentru asa ceva nu mai este de ajuns sa ne revoltam pamfletar, sa respiram vocalele indignarii la televizor ori sa risipim cerneala stupefactiei in gazete.
Atunci cand mizeria ta nu mai incape in hardaul categoriilor generice si nu se mai revarsa doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra tarii insesi, atunci e vremea sa fii trimis definitiv acolo unde iti e locul.
Atunci cand, nu are rost sa ne mai ascundem dupa cuvinte, iti indemni cetatenii sa isi paraseasca tara, tu trebuie sa pleci, nu ei. E timpul!
Asta e tot ce am avut sa iti spun, domnule Basescu. Asa cum ti-am promis, iti sunt pe mai departe dator cu intreg dispretul.
Si iti promit ca ma voi achita de aceasta obligatie. Dar vreau ca de acum sa te dispretuiesc ca pe un ticalos oarecare si nu ca pe presedintele tarii mele. Du-te!
Randurile care urmeaza nu iti mai sunt adresate, desi te privesc. Vreau sa sper ca prieteni si neprieteni din blogosfera mi se vor alatura. Pentru ca este o limita care nu trebuie trecuta. Si asa, prea multa vreme, prea multe am ingaduit.
Si mai vreau sa sper ca, mai ales, politicieni, cu si fara blog, vor prelua revolta mea si ii vor da cuvenita indreptare. Acelor politicieni le cer, neintarziat, initierea procedurii de suspendare a lui Traian Basescu.
Dincolo de meschinaria calculului politic de conjunctura, dincolo de lasitatea cu care ne-au obisnuit, dincolo de indolenta pe care le-am tolerat-o. Sau puteti cu totii tacea, prudent, vascularizati de precautia pe care o putem numi si lasitate.
Si atunci am sa-i cer scuze lui Traian Basescu. Si am sa admit ca traiesc intr-o tara de mana a doua.
Sursa
