La Revedere Adrian Paunescu (20 iulie 1943 - 5 noiembrie 2010)

Scrisoarea lui Păunescu de pe patul de spital

De-aici, dintr-un pat de spital din Secţia de Reanimare a inimii, de la Spitalul de Urgenţă, mi se limpezeşte privirea către crâncenele noastre bătălii de fiecare zi, către fronturile noastre fără învingători, către uitarea de sine, care domină cu trufie lumea dată, o face imposibil de cuplat cu alte lumi, ne fugăreşte de dimineaţă până seara pe noi toţi, să nu cumva să ne găsim unii cu alţii şi să conlucrăm la salvarea omului, scrie Adrian Păunescu în Jurnalul Naţional.

Agresiunile din timpul vieţii n-au plecat din trupul de care s-au atins, ci continuă să-l chinuiască şi să-l subjuge. Am propriile mele dureri personale şi mă doare durerea cea mare a nefericitei mele ţări. Ziarul Adevărul a făcut gestul nobil de a aminti că tăierea pensiilor m-a afectat cumplit. Am decis că nu iau pensia tăiată. O restitui, aşa cum îmi vine, statului, iar eu îmi desăvârşesc drumurile prin iadul realităţii, ca să nu-mi moară copiii de foame. Mun¬cesc de la 18 ani, dacă nu mai de mult.
Băieţii de bani gata ai anilor noştri şi-au băgat cuţitele în cuantumul pensiei mele totale şi mi-au dărâmat ultimul echilibru. Cum aş face să nu resimt dureros această ofensă? Indivizi putred de bogaţi iau măsura de-a ne ciopârţi nouă pensiile. Inima mea le resimte toate astea şi le dedică nefericiţilor care ne conduc şi ne ghilotinează drepturile. Datoriile mele faţă de casa în care trăiesc şi de familia mea sunt mult mai mari decât aş obţine, în mod natural, pe toate muncile mele. Probabil voi muri mai devreme şi organizaţiile de şacali vor putea profita, în deplină libertate, de banii care rămân după Adrian Păunescu.
Adevarul

Moartea Batranilor:

Mai muncim o vreme, tata-mare,
Ca sa strîngem bani de-nmormîntare,
Mai muncim o vreme, mama buna,
Si-or sa ne îngroape împreuna.

Leu cu leu ati adunat o viata,
Ati facut economii de piata
Si acum asa a fost sa fie,
Sa n-aveti bani pentru sicrie.

Vremuri mari, puternice reforme,
Toate cheltuielile-s enorme,
Pune, tata, capul pe o perna,
Viata ta a devenit eterna.

Nu mai ai nici dreptul la o moarte,
Trage-te, batrîne, într-o parte
Si ramîi, pîn-la sfîrsit, de paza,
Ca altfel te devalorizeaza.

Mai muncim un an, în saracie,
Poate, pîn-la urma, cine stie,
N-avem dreptul de a fi statuie,
Dar macar un lemn si niste cuie.

Pune, mama, masa mai saraca,
Sa le dam si alor care pleaca,
Sa la stam cu mila împotriva,
Printr-un biet colac si o coliva.

Lasa-ti, mama, ochii peste tara,
Sa o faci din moarte sa tresara,
Ca pe noi din nou sa nu ne nasca,
Fara-o-nmormîntare crestineasca.

Groapa ne-a urcat pîn-la calcîie,
Dar n-avem nici bani pentru tamîie,
Si lumînararii ne despoaie,
Si ce scump si drumul pîn-la rai e!

T;ine, mama, tine, tata, usa,
Sa nu intre peste noi cenusa,
Hornurile gri sa nu-si reverse,
Peste noi cenusile perverse.

Ce impozit fiecare boala,
Ce exploatare ireala!
Scîndura sicriului ne costa
Mult mai mult ca viata noastra, fosta.

Pune, tata, mîna pe-o secure,
Sa luam sicrie din padure,
Pune, mama, mîna pe o pîine
Si împarte-o, ca murim chiar mîine.

Vremuri de inflatie si sila,
Moartea însasi a ajuns umila
Si, în fond, pe noi ce ne asteapta?
Doar o sinucidere-nteleapta.

Noi, batrînii, am ramas pe drumuri,
Într-un crematoriu numai fumuri,
Si murim, ajunsi pe înnoptate,
Marfa cea mai ieftina din toate.

 Mortul Invingator:

Ce tara, ce morala, ce prapad,
Un fapt de viata mai grozav ca toate,
Un mort este votat majoritar
Si-n clasament pe toti cei vii îi bate.

Asa a fost si este si va fi
Conflictul de-ntuneric si de groaza,
Un mort învinge pe cei vii la vot
Si ei aproape cred ca îi triseaza.

Si, vai, absurde autoritati
Se strâng buluc si judeca draceste
Si îl declara pe învinsul lui
Învingator, doar pentru ca traieste.

Si mortului ce i-a învins pe vii
Nici nu au apucat sa-i faca groapa
Si-n primaria lui de-nvingator
E ordin ca petrecerea sa-nceapa.

Si prostii râd, în nebunia lor,
Întarâtati de linistea nocturna
Si unul zice: hai sa-l îngropam,
La locul care-i place lui, în urna.

Ce tara, ce morala, ce prapad,
Politica de-a pururi surdo-muta,
Învingatorul se întoarce-n sat,
Dar voturile lor nu-i mai ajuta.

Probabil, e-o parabola, aici,
Chiar daca nu o pomeneste cartea,
Traim învinsi în fiecare zi,
Iar, ca sa biruim, platim cu moartea.  

Chiar daca guvernantii nostrii nu mai sunt in stare sa faca nimic care are legatura cu bunul simt, decenta sau omenia; chiar daca e vorba de ceva care nu-i costa nimic, pentru noi ceilalti care ne simtim romani si apreciem valorile astazi este Doliu National in memoria lui Adrian Paunescu.