Așa, vreo patruzeci de ani, am
așteptat să ne pice americani din cer. Americani cu mușchiul umflat
măcar pe jumătate cât Rambo, cu lansatorul de rachete în spate, să-i
scutere un pic pe ruși. Rambo a venit însă doar pe VHS, să-l vedem cu
pătura în geam. Și au mai trecut vreo douzeci de ani, până când
americanii au descins cu adevărat în România. Doar că acum nu prea mai
știm cum să- vedem plecați. Pentru că, deși vin la umbra scutului, nu
seamănă deloc cu eroii din filmele care circulau ”la negru” în România
comunistă.
Nu au automat în mână, ci diplomat. Iar
beretele și cagulele de camuflaj le-au schimbat cu gulerele albe.
Zâmbesc frumos și se miră și ei de cât de mieroși și slugarnici se
poartă românii cu ei, deși n-au venit pe aici ca să ne aducă ceva, ci să
ia. Ce a mai rămas de luat: aur, cupru, gaze de șist, terenuri. Cei
mai recenți înscriși pe listă sunt cei de la Chevron și Exxon. Cărora
statul român le-a pasat ultimele rămășițe energetice autohtone, gazul de
șist și petrolul din Marea Neagră. E drept, niște rămășițe de câteva
miliarde de euro. Ori poate chiar zeci de miliarde. Pentru că aici e
problema (prima dintre ele). După modelul Roșia Montană, contractele au
clauzele lor secrete. Îndeosebi la în ce privește dimensiunea exactă a
zăcămintelor.
Desigur, ei vor încerca să ne convingă
că habar nu au care este valoarea acestora. De parcă Exxon ar aduce în
Marea Neagră o ”jucărie” de un miliard de euro așa, la hazard, iar
Chevron ține să primească asigurări de la președintele României că
înțelegerea merge mai departe, dacă nu ar avea confirmări că are CE să
meargă mai departe.
Nu sunt adeptul lui ”nu ne vindem
țara”, dar nici la braț nu pot defila cu cei care vor s-o dea de
pomană. Pentru câteva fârâmituri destinate unor buzunare exclusiviste
aruncăm pe geam și ultimele resurse. Chiar unul dintre foștii miniștri
ai actualei Coaliții de Guvernare, Theodor Paleologu, a calificat
contractul de la Roșia Montană, ca fiind unul tipic pentru o colonie.
Iar la Ministerul Culturii, Paleologu a avut contact direct cu cei de
la Roșia Montană. Mă îndoiesc că înțelegerile cu Chevron, Exxon (iar pe
listă se poate adăuga liniștit și Barrick Gold, ai cărei geologi
”zburdă” prin Apuseni după cuprul de la Roșia Poieni) ar fi mai
avantajoase. Mai ales în condițiile în care Exxon vine în România mână
în mână cu Petrom. O firmă de la care au ce învăța: înseodebi cum pot
fi fraieriți românii.
Câteva decenii la rând, preț de aproape
două generații, i-am așteptat pe americani. Acum nu mai știm cum să-i
trimitem înapoi acasă. Asta înainte de a ne lăsa fără resurse și cu o
țară de deșeuri pe cap.
Autor:
Sursa: Voxpublica.ro
