În Grecia a luat naştere o nouă mişcare, cea a cartofului, care este pe
cale să devină un simbol al luptei de supravieţuire în faţa
austerităţii, primăriile susţinând vânzarea sa directă, fără
intermediari, pentru menţinerea preţurilor la un nivel mai scăzut.
"Mişcarea cartofolului", aşa cum este cunoscut fenomenul în Grecia, a
început în februarie, în nordul ţării, şi s-a extins la nivelul
primăriilor şi site-urilor private.
Fermierii se mobilizează să îşi vândă produsele direct populaţiei,
evitând intermediarii precum supremarketurile şi aprozarele. În medie,
un kilogram de cartofi vânduţi din camion costă circa 33 de eurcenţi,
jumătate faţă de preţul din magazine, relatează Bloomberg.
"Majoritatea oamenilor nu au bani să îşi cumpere cele necesare,
pentru că guvernul continuă să taie pensiile, salariile, totul. Nimeni
nu ştie ce se va întâmpla", a declarat Leonidis Giamalis, pensionar din
localitatea Dafni, suburbie a Atenei.
O mamă a trei copii, fără loc de muncă de patru ani, a spus la rândul
ei că nu se găsesc locuri de muncă, salariile şi pensiile sunt foarte
mici, iar toată lumea are datorii.
Dafni, cu 35.000 de locuitori, este unul dintre zecile de oraşe care
îşi ajută cetăţenii să facă economii prin facilitarea accesului la
cartofi ieftini. În mai puţin de o săptămână, peste 2.500 de oameni au
venit la primărie pentru a comanda 75 de tone de cartofi, a declarat
primarul Michalis Stavrianoudakis.
Vânzările au proliferat din februarie, după ce primăriile au lipit
afişe, iar vestea s-a răspândit prin Internet şi ziarele locale.
"Dacă vom începe să cumpărăm direct de la fermieri, fără
intermediari, vor reduce până la urmă preţurile. Va continua. Astăzi
sunt cartofii, mâine va fi orezul iar ziua următoare uleiul de măsline",
a spus Ioannides Kyriakos, un pensionar aflat la coadă la cartofi
într-o parcare.
Cartoful a fost introdus în Grecia în secolul XIX, după obţinerea
independenţei faţă de Turcia, pentru îmbogăţirea dietei săracilor.
Impactul măsurilor de austeritate este mai mare în Grecia, epicentrul crizei datoriilor, decât oriunde în Europa.
Guvernul s-a angajat în ultimii doi ani să facă economii şi majorări
de taxe de peste 33 de miliarde de euro, în schimbul sprijinului
financiar din partea partenerilor europeni, iar economia se află în al
cincilea an de recesiune.
Măsurile includ plata unei taxe pe proprietăţi prin intermediul
facturilor la utilităţi, reducerea suplimentară cu 12% a pensiilor şi
salariilor angajaţilor la stat în acest an şi tăierea cu 22% a
salariului minim la 683 de euro pe lună.
La începutul acestei luni, Grecia a finalizat cel mai amplu schimb de
obligaţiuni cu creditorii privaţi din istorie, pentru reducerea
datoriilor.
PIB-ul Greciei a scăzut în trimestrul patru al anului trecut cu 7,5%,
comparativ cu anul precedent, potrivit Autorităţii Elene pentru
Statistică.
Rata şomajului se află la 21%, în rândul tinerilor a ajuns la 51%,
iar 88% dintre greci afirmă, potrivit unui sondaj din martie, că
situaţia lor s-a întăutăţit în ultimii doi ani.
Sursa
joi, 29 martie 2012
vineri, 23 martie 2012
Cum suntem “transformaţi în sclavi” prin lipsa educaţiei
Lipsa educatiei corecte are repercursiuni asupra intregii societati si prin continuitatea suficient de lunga a unei educatii defectuoase poti transforma o populatie in sclavi fara ca ea macar sa-si dea seama.
- aproape două treimi dintre toţi studenţii contractează împrumuturi studenţeşti, pentru a putea urma cursurile unei facultăţi;
- “The Project on Student Debt” estima că peste 206.000 de absolvenţi de facultate aveau datorii de peste 40.000$, la nivelul anului 2008;
- în 1992 erau 5,1 milioane de absolvenţi cu studii superioare, încadraţi pe posturi mult sub calificarea lor, în timp ce în 2008 cifra urcase deja la 17 milioane;
- statisticile federale au revelat că, începând cu 2001, numai 36% dintre studenţi şi-au obţinut licenţa după patru ani de facultate;
Publicaţia americană Forbes are aproape câte un articol pe lună despre modul în care studenţii americani sunt tot mai îndatoraţi şi tot mai afundaţi în credite luate de la bănci pentru a-şi plăti studiile.
Una din temele teoriilor conspiraţiei spune că haosul instaurat în sistemele educaţionale nu este întâmplător şi face parte dintr-o strategie gândită, de transformare a “educaţiei” într-un simplu instrument de propagandă.
“Prostirea in mod deliberat a Americii” este un alt film pe această temă, care se întreabă de ce sunt copiii mai slab pregătiți decât în urmă cu 100 de ani.
************************
“Educaţia universitară este cea mai mare escrocherie din istoria SUA !” este ideea centrală a filmului “College Conspiracy” apărut în luna mai a anului trecut. Ideea înrobirii prin datorii a studentului american de rând prin majorarea la nesfârşit a taxelor de şcolarizare este una care a început să prindă tot mai mult contur şi în presa financiară cunoscută, relatează Capital.ro
Ce spun statisticile:
- împrumuturile studenţeşti actuale din SUA însumează peste 875 de miliarde de dolari, depăşind valorile cumulate ale cardurilor de credit, datoriile crescând cu un ritm estimat de 2.853,88$ pe secundă;- aproape două treimi dintre toţi studenţii contractează împrumuturi studenţeşti, pentru a putea urma cursurile unei facultăţi;
- “The Project on Student Debt” estima că peste 206.000 de absolvenţi de facultate aveau datorii de peste 40.000$, la nivelul anului 2008;
- în 1992 erau 5,1 milioane de absolvenţi cu studii superioare, încadraţi pe posturi mult sub calificarea lor, în timp ce în 2008 cifra urcase deja la 17 milioane;
- statisticile federale au revelat că, începând cu 2001, numai 36% dintre studenţi şi-au obţinut licenţa după patru ani de facultate;
Publicaţia americană Forbes are aproape câte un articol pe lună despre modul în care studenţii americani sunt tot mai îndatoraţi şi tot mai afundaţi în credite luate de la bănci pentru a-şi plăti studiile.
Una din temele teoriilor conspiraţiei spune că haosul instaurat în sistemele educaţionale nu este întâmplător şi face parte dintr-o strategie gândită, de transformare a “educaţiei” într-un simplu instrument de propagandă.
“Prostirea in mod deliberat a Americii” este un alt film pe această temă, care se întreabă de ce sunt copiii mai slab pregătiți decât în urmă cu 100 de ani.
Preluat de la Blackjack's
luni, 19 martie 2012
Interviu Alice Herz Sommer - condus de Tony Robbins
Un interviu fascinant al unei supravietuitoare a Holocaustului, Alice Herz Sommer, in varsta de 108 ani. Este in engleza asa ca am sa scriu cateva lucruri din acest interviu pentru cei care nu-l inteleg.
Alice s-a hranit cu muzica de cate ori avea ocazia. Muzica simfonica a fost ca o hrana sufleteasca si a inceput sa se gandeasca la faptul ca poate oamenii nu au nevoie de hrana ci de incarcare spirituala. Intrebata daca uraste pe cineva ea spune ca NU, deoarece toti oamenii sunt uneori rai, iar alteori buni. Fiind si mama in lagar ea a dat o lectie de viata extraordinara copilului ei. Tot timpul zambea si era fericita, iar copilul era si el. "Cum sa nu zambeasca un copil daca mama lui zambeste ?"
Intrebata care sunt cele mai importante lucruri in viata ea spune ca optimismul.
Si mai interesant este ca a avut o sora geamana, dar care a fost toata viata ei o pesimista. Totodata in urma cu vreo 25 de ani, Alice a fost diagnosticata de cancer, insa precum atesta si filmuletul inca este in viata, puternica si fericita.
"Fii recunoscator pentru orice si sa ai cuvinte frumoase pentru orice. Ura mananca sufletul celui ce uraste, niciodata a celui care este urat. Cunosc raul, dar privesc catre lucrurile bune.Totul este PREZENT."- sunt intre mesajele cheie ale lui Alice.
Enjoy and learn:

joi, 15 martie 2012
Ministrul Agriculturii, Stelina Fuia, pregateste jefuirea la sange a poporului roman
Ministrul Agriculturii din Romania, Stelian Fuia, are multe in comun cu predecesorul sau, Valeriu Tabara. Ambii sunt creatii ale celui mai mare producator de organisme modificate genetic (OMG),
Monsanto, si ambii sunt orice numai reprezentanti ai intereselor
romanilor, nu. Singura lor legatura cu acesta tara este faptul ca,
printr-o coincidenta nefericita pentru noi, se exprima cat de cat
coerent in limba romana.
Chiar in prima sa conferinta de presa, Stelian Fuia, specialistul in OMG-uri, “cultivat” de big pharma pana a ajuns, ca si predecesorul sau ministru al agriculturii, spunea ca proprietatea micilor agricultori este un moft si ca micile lor loturi de pamant prin care isi asigura hrana familiei pot fi confiscate, prin diverse scheme, pentru a fi date sefilor lui “multinationali”, in virtutea, nu-i asa, eficientizarii agriculturii si comasarii terenurilor, vezi Doamne, foarte faramitate in acest moment. Iata acesta declaratie halucinanta in care Fuia sugereaza ideea ca romanii nu muncesc pamantul pentru ca sunt lenesi, si nu pentru ca nu au unde sa vanda produsele, tot prin bunavointa criminalilor care s-au perindat pe la ministerul Agriculturii de-a lungul timpului.
In plus, declaratia reflecta spiritul kominternist in care Fuia s-a format. In loc sa-l stimulezi pe om sa produca, il amendezi pentru ca l-ai saracit si l-ai adus in imposibilitatea de a mai produce.
“In 2011 am avut o suprafaţă sub un milion de hectare nelucrate, dar trebuie ca şi acestă suprafaţă să fie adusă în circuitul agricol fără a afecta proprietatea. Când vorbim de teren, e adevărat, e proprietate privată, dar este şi un bun public. Şi nu putem pe acest segment, pe acest potenţial de creştere economică să punem o cruce şi să nu-l folosim”, a spus Fuia chiar in prima sa conferinta de presa in calitate de ministru.
Cu alte cuvinte, asistam la o noua nationalizare a terenurilor ca in anii 50. Diferenta este ca acum terenurile nu mai merg in proprietatea statului sub forma de bunuri comune, ci in mainile hulpave ale asa-numitilor investitori privati, care nici macar nu sunt de nationalitate romana.
Mijloacele de a face acest lucru sunt doua – in primul rand amendarea cu sume mari a celor care, adusi fiind la sapa de lemn, nu-si mai pot lucra pamantul pentru ca oricum nu au unde sa-si vanda produsele. In al doilea rand, o gaselnita incredibila, BANCA FUNCIARA, cu rolul de a lua pamanturile romanilor saraciti si a le da catorva etnii hulpave, care au investit in cariera domnului Fuia si asteapta acum sa-si recupereze investita.
Sa detaliem putin acesta schema a celui mai mare jaf din istoria Romaniei, acela al terenurilor agricole care ar trebui sa asigure existenta generatiilor viitoare:
1. Derulezi o campanie media furibunda, cu ajutorul slugoilor din presa vanduti pe doi lei, in care spui ca marea problema a agriculturii romanesti ar fi faramitarea pamanturilor, cauza din care, vezi Doamne, romanii nu ar fi competitivi. Nu spui nimic de mici proprietati private, de familie, transmise din generatie in generatie, cum gasesti peste tot in Europa.
2. Faci orice iti sta in putinta pentru saracirea, pentru deposedarea de orice forma de capital a micului producator ROMAN. Si asta se face prin acordarea de subventii ridicol de mici, prin lipsa unui sprijin real pentru cumpararea de utilaje, prin distrugerea sistematica a infrastructurii agricole minime, astfel incat micul producator sa nu poata sa-si vinde produsele muncite cu chin decat pe trotuare, pe la colt de blocuri sau de-a lungul soselelor, prin incurajarea importurilor la preturi de dumping. Acesta campanie sustinuta se pare ca a dat roade pentru ca, in ultimii patru ani, au disparut aproximativ 500.000 de mici propritari. Daca in 2007 existau 1,5 milioane de proprietati subventionate, acum mai avem doar 1,048 de milioane de proprietati. Se pare ca acest ritm de disparitie nu este satisfacator pentru acesti tradatori care vor deja mai mult.
3. Dupa ce i-ai saracit pe romani si le-ai bagat in cap ca faramitarea proprietatilor ar fi marea problema a agriculturii (si nu toate celelalte), le trantesti in moalele capului o amenda pentru terenuri nelucrate din motiv de sapa de lemn, pentru a-i forta pe bietii tarani, care nu vor putea plati amenzile, sa le vanda pur si simplu pe nimic.
4. Daca vezi ca taranul roman este incapatanat si, chiar si asa, tine cu dintii de bucatica lui de pamant primita mostenire, infiintezi o BANCA FUNCIARA. Evident ca nu sut bani pentru subventii pentru utilaje, dar se vor gasi bani pentru acesta banca funciara, evident din buzunarele noastre, de la bugetul de stat. Cu alte cuvinte, Fuia va cumpa cu banii nostri terenurile mici ale taranilor saraciti, le va comasa, iar apoi le va vinde “fermierilor”. In mod ciudat, nu se spune cine vor fi acesti “fermieri” si nici care sunt criteriile dupa care vor fi alesi pentru a primi aceste terenuri, cumparate, va reamintim, din banii nostri, insa putem sa banuim care este etnia acestora. Evident, ca daca nu s-au gasit bani pentru sprijinirea micilor agricultori se gasesc fonduri bugetare pentru cumpararea de ternuri.
Prin aceste masuri, Stelian Fuia, se dovedeste a fi un bun urmas al altui criminal odios, Valeriu Tabara ale carui idei se rezumau in principiu la doua: sa preia terenurile taranilor adusi la sapa de lemn si sa faca mari exploatatii, straine evident, pe care sa cultive organisme modificate genetic.
Aceste personaje, ca, de altfel, si patronii lor de afara, n-au auzit in viata lor de exploatatii mici si profitabile de familie, detinute de romani, cu culturi ecologice care sa fie vandute apoi pe pietele externe cu profit mare, in conditiile unei cereri in crestere pentru astfel de produse. Nu, viziunea acestora este alta – Romania sa devina un mare WC agricol controlat de straini, unde romanii sa fie sclavi si sa cultive organisme modificate genetic.
SOLUTIA: Evident, solutiile pe care ni le pregateste domnul Fuia nu sunt, din fericire pentru noi, ireversibile iar noul guvern legitim care va veni la conducerea tarii mai devreme sau mai tarziu trebuie sa nationalizeze imediat toate terenurile agricole si silvice instrainate ilegal pe care apoi sa le puna in loturi mici la dispozitia agricultorilor romani. Pe de alta parte, acesti neveniti, propulsati in functii inalte ale statului de puteri straine, trebuie pedepsiti exemplar pentru tradare de tara, chiar daca pentru acest lucru se impune modificarea Constitutiei si a Codului Penal.
Sursa: Bad Politics

marți, 13 martie 2012
WAZZUB - pe ultima suta pana se inchid usile inscrierilor !
Este cea de-a 3-a postare si totodata ultima pentru promovarea WAZZUB catre utilizatorii mei, respectiv noilor veniti care doresc sa prinda ultimul val (aveti mai jos link-urile catre primele 2 postari). Au ramas fix 4 saptamani pana se inchid usile inscrierilor. Va reamintesc ca cei inscrisi deja, insa care nu au cel putin 3 utilizatori inscrisi sub ei vor fi descalificati de la plata, de altfel ce sa platesti pentru 0, nu-i asa ? De asemenea, cei care s-au inscris dar nu si-au activat contul sunt invitati s-o faca.
Unii dintre voi ati fost activi inca din momentul in care v-ati inscris si astfel acum va bucurati de continua crestere a retelei voastre, fie in mod activ sau pasiv. Unii ati inscris cativa membrii de familie sau prieteni si v-ati oprit, unii v-ati inscris si atat. Cand usile se vor inchide si va avea loc lansarea vom incepe sa culegem roadele muncii noastre si vom avea in sfarsit confirmarea sau nu a veridicitatii acestui fenomen Wazzub. Macar nu putem spune ca n-am incercat. Cine nu isi doreste sa aiba un venit pasiv pe viata ? Uneori intalnesti oportunitatea si o imbratisezi, alteori iei teapa, uneori nu o recunosti, alteori incerci si incerci de cate ori e nevoie pana reusesti. In ceea ce priveste Wazzub vom afla foarte curand in ce ne-am bagat. Mai putina rabdare. Va felicit pe toti cei care ati avut macar initiativa sa incercati si v-ati calificat.
Cei inscrisi si calificati pot trece la etapa a 2-a deja, de a testa versiunea beta interna, aveti invitatia de inscriere deschisa utilizatorilor aici.

Cei care doriti sa va inscrieti si sa profitati de ultimele saptamani puteti s-o faceti dand click pe:
WAZZUB-Puterea lui “NOI”
Mult succes tuturor !
Postari anterioare:
Etichete:
bani,
bani pe net,
informare,
oportunitati,
socializare,
Wazzub
I-am așteptat pe americani… Acum cine-i trimite acasă?
Așa, vreo patruzeci de ani, am
așteptat să ne pice americani din cer. Americani cu mușchiul umflat
măcar pe jumătate cât Rambo, cu lansatorul de rachete în spate, să-i
scutere un pic pe ruși. Rambo a venit însă doar pe VHS, să-l vedem cu
pătura în geam. Și au mai trecut vreo douzeci de ani, până când
americanii au descins cu adevărat în România. Doar că acum nu prea mai
știm cum să- vedem plecați. Pentru că, deși vin la umbra scutului, nu
seamănă deloc cu eroii din filmele care circulau ”la negru” în România
comunistă.
Nu au automat în mână, ci diplomat. Iar
beretele și cagulele de camuflaj le-au schimbat cu gulerele albe.
Zâmbesc frumos și se miră și ei de cât de mieroși și slugarnici se
poartă românii cu ei, deși n-au venit pe aici ca să ne aducă ceva, ci să
ia. Ce a mai rămas de luat: aur, cupru, gaze de șist, terenuri. Cei
mai recenți înscriși pe listă sunt cei de la Chevron și Exxon. Cărora
statul român le-a pasat ultimele rămășițe energetice autohtone, gazul de
șist și petrolul din Marea Neagră. E drept, niște rămășițe de câteva
miliarde de euro. Ori poate chiar zeci de miliarde. Pentru că aici e
problema (prima dintre ele). După modelul Roșia Montană, contractele au
clauzele lor secrete. Îndeosebi la în ce privește dimensiunea exactă a
zăcămintelor.
Desigur, ei vor încerca să ne convingă
că habar nu au care este valoarea acestora. De parcă Exxon ar aduce în
Marea Neagră o ”jucărie” de un miliard de euro așa, la hazard, iar
Chevron ține să primească asigurări de la președintele României că
înțelegerea merge mai departe, dacă nu ar avea confirmări că are CE să
meargă mai departe.
Nu sunt adeptul lui ”nu ne vindem
țara”, dar nici la braț nu pot defila cu cei care vor s-o dea de
pomană. Pentru câteva fârâmituri destinate unor buzunare exclusiviste
aruncăm pe geam și ultimele resurse. Chiar unul dintre foștii miniștri
ai actualei Coaliții de Guvernare, Theodor Paleologu, a calificat
contractul de la Roșia Montană, ca fiind unul tipic pentru o colonie.
Iar la Ministerul Culturii, Paleologu a avut contact direct cu cei de
la Roșia Montană. Mă îndoiesc că înțelegerile cu Chevron, Exxon (iar pe
listă se poate adăuga liniștit și Barrick Gold, ai cărei geologi
”zburdă” prin Apuseni după cuprul de la Roșia Poieni) ar fi mai
avantajoase. Mai ales în condițiile în care Exxon vine în România mână
în mână cu Petrom. O firmă de la care au ce învăța: înseodebi cum pot
fi fraieriți românii.
Câteva decenii la rând, preț de aproape
două generații, i-am așteptat pe americani. Acum nu mai știm cum să-i
trimitem înapoi acasă. Asta înainte de a ne lăsa fără resurse și cu o
țară de deșeuri pe cap.
Autor: Mihai Goţiu
Sursa: Voxpublica.ro
luni, 12 martie 2012
Prostirea intentionata a Americii prin sistemul educational
Materialul prezinta degradarea sistemului educational american:
Mai vedeti si:
Scolile distrug creativitate - Ken Robinson
Copii sub 6 ani - noii consumatori ai antidepresivelor !
Mai vedeti si:
Scolile distrug creativitate - Ken Robinson
Copii sub 6 ani - noii consumatori ai antidepresivelor !
joi, 8 martie 2012
Doamnă – apelativ versus atitudine
Idea de a scrie despre ce înseamnă, în
opinia mea, să fii o adevărată doamnă mi-a venit ca urmare a faptului că
în ultimii ani am călătorit destul de mult şi am observat de la o ţară
la alta, de la un oraş la altul, de la o cultură la alta, de la o
religie la alta diferenţe interesante de comportament atât în rândul
femeilor, cât şi-n rândul bărbaţilor, deşi-n esenţă, nu-s diferenţe
fundamentale. În plus, tot în ultimii ani, televiziunile au tot
prezentat diferite imagini despre ce înseamnă să fii femeie, mamă,
vedetă, doamnă. Reclamele ne prezintă adesea fie femei fatale, fie femei
vampe, fie femei angelice. Realitatea ne contrazice adesea. Între
reclame şi realitate parcă s-a pus un zid pe care unele femei tind să-l
spargă pentru a pune un mare egal ireal şi deloc confortabil. La fel,
desigur, se întâmplă şi cu bărbaţii, dar despre ei voi vorbi-n alt
articol. Astăzi am să mă îngrijesc să expun opinia mea, pe care nu o dau
ca literă de lege universal valabilă, despre ceea ce te face să fii cu
adevărat o doamnă indiferent de cultură, religie. Îmi asum încă de pe
acum faptul că acest articol poate da naştere unor controverse şi sunt
dispusă să ascult opinia voastră, cu acelaşi respect pe care-l am de
fiecare dată când primesc aprecieri, critici subiective sau obiective.
Acum câteva zile am fost să-mi vizitez
bunica. Dezbătând cu ea subiectul acesta, mi-a spus că-n viziunea ei nu
orice femeie ajunsă la oraş poate ajunge o doamnă, cum tot la fel, nu
orice femeie de la ţară poate fi o ţărancă autentică. Întrebând-o ce
crede despre ea, mi-a spus că toată viaţa a făcut tot ceea ce se putea
pentru a deveni şi rămîne o femeie de vază pentru familia ei, o soţie
plăcută, o mamă bună şi ulterior o bunică şi străbunică altruistă. Nu
şi-a dorit să devină doamnă. Înainte să închid discuţia pe acest
subiect, mi-a spus, după o scurtă pauză, că iubirea aproapelui,
demintatea, buna-cuviinţă, respectul, simplitatea au condus-o prin
viaţă, dar că nu toţi care-şi strigă părinţii, mamă şi tată, cred despre
aceştia că sunt ceea ce ar trebui să fie. Tot cam aşa şi cu apelativul
doamnă. Acest apelativ ar trebui transformat în caracterizare. Înainte
de a lăsa-n urmă casa bunicii, i-am spus acesteia că, pentru mine, ea
este o femeie bună şi nu-mi pot imagina o bunică mai blândă decât ea,
mulţumindu-i totodată pentru felul în care s-a ingrijit de sufletele
noastre, renunţând uneori la ea. M-a mângâiat pe obraz şi lăcrimând, dar
zâmbind mi-a replicat “Fii mereu tu însuţi! Este tot ceea ce contează.
Pentru unii vei putea fi una, pentru alţii alta, cât timp le poţi
câştiga, fără şiretenie, respectul, iubirea este pe aproape, aprecierea
la fel. Într-o zi vei putea fi orice vrei, dacă nu renunţi la călăuzele
bune şi te vei educa zi de zi-n acest sens.” Am plecat zâmbind. Acum
ştiu ce mesaj vreau să vă transmit.
Dragele mele, nu daţi cu pietre! Poate
nu toate putem sau vrem să devenim, de-a lungul vieţii, adevărate
doamne, dar putem deveni femei plăcute, mame excelente, soţii devotate,
colege bune, oameni de vază. Dacă reuşim să însumăm cât mai multe
calităţi putem ajunge în felul nostru nişte doamne adevărate, totuşi mai
sunt multe de spus în acest sens …
Statutul de doamnă nu se poate cumpăra.
Statutul de doamnă nu se poate închiria, dombândi prin testament. O
facultate, o diplomă nu te poate transforma într-o doamnă.
Urmăream recent atitudinea unor femei
proaspăt căsătorite şi am observat că nu toate femeile căsătorite sunt
cu adevărat doamne, că statutul de mamă nu te face neapărat doamnă, că o
vârstă înaintată nu-ţi conferă atutomat statutul de doamnă, că exită
nenumărate femei necăsătorite care sunt doamne până-n maduva oaselor,
dar de acest apelativ se bucură multe femei. Ia gândiţi-vă la ţară unde
auzim adesea „Fă, doamnă!”
Cred că manierele pot fi o bază solidă
pentru a deveni o adevărată doamnă . Dacă mergi cu fundul scos afară, ai
capul pe sus în semn de mândrie şi aroganţă, asta nu te face deloc să
fii doamnă decât în închipuirea ta şi a celor ca tine. Probabil că cei
care au sentimente pentru astfel de femei nu reuşesc să le spună cât de
greşită este atitudinea lor care aduce mai degrabă a ţoapă decât a
doamnă.
Dacă îmbrăcându-te cum ai văzut în
revistele de mondenităţi şi fardându-te precum actiţele din telenovele
crezi că vei deveni o doamnă adevărată, te înşeli. Poţi aborda ţinute
clasice, şic, de bun gust în acord cu momentul zilei, te poţi machia tot
în acord cu momentul zile, al locului în care urmează să mergi, dar
asta nu-i suficient să fii o doamnă adevărată, totuşi este încă un pas
înainte spre a arăta ca o doamnă. Mâinile, pantofii trebuie să fie
curate, îngrijite, altfel despre ce vorbim? Banii, familia, anturajul nu
te pot face să fii ceea ce nu eşti. Pe cine minţi? Ia uită-te în
oglindă!
Am văzut odata o situație penibilă. O
femeie frumoasă, bine îmbrăcată, a coborât dintr-o mașină scumpă. Când a
deschis gura, mai bine tăcea! Nu, nu erau dinții de vină. Întâmplător
îi avea albi, curați așa cum au toate adevăratele doamne, dar vai, ce
prostii debita. Gramatica era una de te izbea mai rau decât parfumul
prea mult pus pe ea.
Degeaba te îngrijeşti de exterior, daca
corpul tău este prea puţin curat, dacă sufletul tău este cam întunecat,
mintea ta este cam şuie, caracterul tău este destul de controversat.
Limbajul este un alt element important
pentru ca o femeie să poată comunica precum o adevărată doamnă, însă
dacă crezi că mestecând gumă, urlând, ţipând, vobind piţigăiat şi unduit
te face să fi o doamnă, dacă crezi că utilizând un vocabular plin de
neologisme, pe care nu le înţelegi şi înjurând ca la curtea dracului
vestit vei ajunge să fii o adevărată doamnă, am o veste să-ţi dau, poţi
fi cel mult o oarecare orăşeancă.
Când te apucă râsul isteric şi faci
glume deşucheate taman când lumea, după aparenţe, te credea o doamnă, la
ce te mai aştepţi? N-ai cum să mai fii tocmai o doamnă. Doamnele au
simţul umorului bine dezvoltat, dar nu se fac de râs nici macar când
râd.
Nu toţi bărbaţii ne respectă pentru că
suntem doamne, mulţi ne respectă pentru că suntem femei, mame, iubite,
colege, sexul frumos.
Dacă tu te respecţi, respectă-i şi pe
ceilalţi pentru a putea primi înapoi respect. Politeţea nu costă nimic,
dar ne poate costa absenţa ei. Loialitatea, sinceritatea, onestitatea,
independenţa sunt şi acestea câteva elemente care contribuie la statutul
de doamnă. Atenţie! Să fii independentă nu înseamnă să dai cu şutul în
fund acelor persoane care vor să-ţi fie de folos în anumite momente.
Complimentele pe care le primeşti pot fi
oricând întoarse, fără însă a deveni linguşitoare. Chiar cred că putem
găsi lucruri frumoase la orice om. Chiar şi la femeile care nu-s 100%
doamne.
Aprecierea frumosului şi promovarea lui
într-un mod plăcut, sincer şi curat este un alt mod prin care se exprimă
adesea doamnele. Dar dacă te afli la o expozitie de pictură şi nu
cunoşti cine este pictorul, deoarece ai nimerit acolo din greşală, evită
să spui că tablourile expuse sunt ale lui Luchian deoarece rişti să te
evidenţiezi prin absenta respectului pentru adevăratul autor al
picturilor expuse.
Cultura este esenţială pentru cartea de
vizită a unei adevărate doamne. Ea nu se rezuma la discuţii despre
vremea probabilă. O doamnă poate discuta cu mult respect despre orice
subiect fără să fie Dumnezeu atotcunoscător. Chiar şi atunci când n-a
auzit despre ceva, se poate face plăcută punând întrebări deschise
interlocutorului care se vă simţi bine pentru că poate fi de folos unei
doamne atât de plăcute.
Să ai carismă, să te faci remarcată, dar
nu prin extravaganţă, prostie, lucuri negative este de dorit în lungul
drum al vieţii unei doamne. Să ai un caracter integru este imperios
pentru o adevărată doamnă. Să fii cinstită, corectă,
altruistă, orientată spre frumos, curat, elegant, Dumnezeu nu-i deloc
uşor, poate tocmai de aceea, doar adevăratele doamne sunt așa.
Păstrează misterul asupra ta. Nu-i
nevoie să-ţi expui pulpele, sânii doar pentru că n-ai nimic de ascuns.
Doamnele îşi păstrează decenţa, dar nu doar ca pe o aparenţă.
Acestea au un suflet ales. Sunt blânde
dar ferme, sunt firave dar puternice, sunt zâmbitoare, înţelegătoare,
feminine, nu gesticuleză din abundenţă şi nu bârfesc. Ele nu fac
coaliţii ale răutaţii, nu ascultă în mod deliberat manele, nu-s
fandosite şi nici impostoare.
Aceste doamne distinse sunt cele care menţin în viaţă vechile bune maniere, dar nu evită evoluţia spre modernism.
Dacă ai tendinţa mai mult să vorbeşti
decât să asculţi, dacă ai tendinţa să critici răutăcios şi să fii
orientată spre ego, ba mai mult eşti înnebunită după banii nemunciţi,
atunci nu poţi fi tocmai o doamnă.
Dacă vorbeşti cu gura plină, te scobeşti
in nas, porţi paiete ziua, furi, eşti prefăcută, falsă, manipulatoare,
nu-ţi ajuţi colegii decât atunci când ai interese ascunse, te pisiceşti
pe lângă oameni pentru a obţine avantaje nemeritate şi te urci cu
picioarele pe WC, ma tem că nu prea ai veleităţi de mare doamnă.
Dacă eşti o fire duşmănoasă, invidioasă,
acaparatoare, sâcâitoare şi îţi suni din cinci în cinci minute mama,
soacra, soţul, prietena pentru că îţi place să deţii controlul
necontrolându-te pe tine, am mari îndoieli că eşti tocmai o adevărată
doamnă.
Nu-ţi ajunge nimeni la nas? Pozezi
dezgolită în patul conjugal, apoi urci pozele pe facebook? Copiezi,
imiţi, te prefaci? Uf, tot nu eşti taman o doamnă.
Poate că treceţi printr-o schimbare, de
exemplu sunteţi la dietă. O doamnă nu discută despre dieta ei la masă.
Multă lume consumă alcool, dar doamnele nu se îmbată.
Ultima dată când ai deschis o carte era
una de colorat şi era a copiilor? Te hraneşti doar cu presa mondenă,
vânezi greşeli, blestemi, strânuţi direct în mâncare, ai scrum pe haine?
Propun să devii o fată de treabă. Doamnele sunt ceva mai mult!!!
În opinia mea nu exită femei urâte, doar femei care nu conştientizează frumuseţea ce le poate izvorâ din caracter.
Ştiai că o doamnă rareori întârzie la
întâlniri şi atunci anunţă? Dar că o domnă îşi ţine promisiunile? O
doamnă îşi asumă greşelile şi depune eforturi substanţiale pentru a le
îndrepta când se poate şi a nu le mai repeta. O doamnă nu stă crăcănată
şi nici in poziţii obscene, chiar şi atunci când se relaxează. Doamnele
nu-s cicălitoare, sâcâitoare, instabile emoţional de la o zi la alta.
Nu renunţaţi la educaţie. Hrăniţi-vă
apropele cu bunătatea de care vreţi să vă bucuraţi. Rămâneţi
independente! Pastraţi-vă un aspect plăcut interior (sufleteşte, mental)
şi exterior (gesturi, limbaj, atitudine, îmbrăcăminte, etc). Daţi
dovadă de respect şi consideraţie.
Doamnele au o atitudine corespunzătoare
fie că sunt în societate, la telefon sau acasă. Ele fac totul cu o
naturaleţe ieşită din comun. Arta conversaţiei se poate învăţa. Anumite
deprinderi le poţi avea de copil, altele le poţi educa.
Lista poate continua … Sunt deschisă să aflu opinia ta.
Din descrierea de mai sus aproape reiese
o femeie perfectă, ceea ce, să nu ne amăgim, nu există, dar putem
analiza aspectele care ne diferenţiază de o adevărată doamnă şi să
lucrăm asupra aspectelor negative din comportamentul nostru. Cu cât avem
mai multe calităţi din lunga listă a unei doamne adevărate, cu atăt mai
bine pentru noi şi pentru cei din jur. Poate nu vom reuşi niciodată să
avem toate aceste calităţi, dar putem să continuăm să ne educăm în acest
sens.
Să nu confundăm aparenţele cu
realitatea. Pentru cei care nu ne cunosc destul, putem apărea ca o
doamnă, pentru cei care ne cunosc deajuns cât să poată emită o opinie
obiectivă, putem fi mame bune, soţii blânde, surori dragi, colege de
încredere, dar putem fi şi opusul.
Nu judeca după aparenţe, nu judeca după
ce spune presa sau X. Nu judeca nici un om, dar judecă înainte să faci o
afirmaţie care poate face bine sau rău.
Fiecare femeie este-n felul ei frumoasă,
fiecare femeie are ceva aparte, dar nu fiecare femeie este cu adevărat o
doamnă în ochii unora, deşi multe ne dorim să ajungem … şi cu toate
acestea, paradoxal sau nu, multe femei sunt pentru cei ce le iubesc
adevărate doamne.
Să ajungi o doamnă poate fi un vis, o realitate. Poate este doar un mit şi ne satisface un apelativ?
Mă simt bine-n pielea mea, dar vreau să mă educ cât trăiesc.
Doamnă ori ba, eu mă înclin cu mult
respect în faţa femeilor care ştiu ce vor, ştiu să fie mame bune, soţii
înţelegătoare, colege altruiste, prietene corecte, surori iubitoare,
femei feminine …
Orice ai alege să devii, nu-ţi vinde sufletul!
Sursa: Gabriela Pacea
marți, 6 martie 2012
Dr. Coldwell - Cancerul poate fi vindecat in cateva saptamani
Reporter: Dl. dr. Coldwell, am vazut in cateva dintre inregistrarile dvs. video unde spuneati ca boala cancer se poate vindeca si intre 2 si 16 saptamani.
Dr. Coldwell: Din experienta mea, orice cancer se poate vindeca intre 2 si 16 saptamani. Dar la fel de adevarat este si faptul ca orice doctor cu o experienta de peste 20 de ani, stie ca aceasta bolala se poate vindeca si instantaneu, fenomen cunoscut ca: vindecare spontana. Exista chiar si o carte scrisa de un autor pe care nu-l agreez care prezinta mai multe cazuri de vindecare spontana. Aceasta inseamna ca este posibil, iar noi doar trebuie sa gasim o cale sa accesam acest lucru. De asemenea, vindecari se intampla si in asa zisele locatii sfinte, gen Lourdes, dar nu este neaparat din cauza locului ci a asteptarilor si convingerilor pacientilor. In momentul in care scapi de starea acida (acidoza) si toxicitate interna, in momentul in care corpul devine alcalin si imbogatit in oxigen prin adoptarea unei diete crude vegane si a sucurilor verzi bogate in clorofila, bogate in calciul bun si minerale, deci in momentul in care corpul tau ajunge la alcalinitate, atunci cancerul este stopat. Poate dura cateva zile sau cateva saptamani, dar acesta va fi oprit. Aduci corpul la un pH vindecator, pH-ul sangelul sanatos trebuie sa fie usor alcalin, la valoarea de 7,36, dar in faza de vindecare, el trebuie sa fie mai alcalin, in jur de 7,5. Dr. Martin din Germania, foloseste o metoda de oxigenare a sangelui, unde se scoate tot sangele din corp (este negru) se oxigeneaza (devine roz) si dupa 12 astfel de sedinte ai un sange ca de nou nascut, iar lipsa oxigenului este usor eliminata. Este ca si cum ar fi un dopaj, dar legal. Unii medici din Europa folosesc injectii (intravenoase) cu Vitamina C. In jur de 100cc (100 ml) de trei ori pe saptamana, iar in unele cazuri mai des, si din experienta mea, cancerul sau tumorile au disparut chiar si in doua zile. Vitamina C este un puternic vindecator si ajuta si in majoritatea afectiunilor inimii, dar din pacate, vitamin C va incepe sa fie un remediu dat numai pe reteta si de forma sintetica, la fel ca si vitamin E. Vitamina E, foarte usor si eficient rezolva toate problemele legate de tensiune arteriala, dar s-au facut studii cu Vitamina E de forma sintetica, iar concluziile au fost ca nu este eficienta. Bineinteles, forma sintetica nu este eficienta, ci doar cea naturala. Daca natura creeaza o problema, natura creeaza si solutia. Daca ceva nu a existat acum 100 de ani, inseamna ca nu ai nevoie de ea astazi (referitor la medicamente si remedii de sinteza). Cand doresti sa ajuti pe cineva si sa-l informezi mai bine cum isi poate elimina cancerul foarte repede, i-as recomanda in primul rand sa treaca instantaneu la o dieta vegano – crudivora. Sunt carti, sunt deja bucatari care te pot invata despre acest gen de hrana, sunt materiale video despre acest subiect. De asemenea, daca nu exista afectiuni ale rinichilor, as recomanda sa se bea aproape 4 litri de apa pe zi la care se adauga jumatate de lingurita de sare de mare. Avem nevoie de sare pentru orice fel de functii ale corpului. Avem nevoie de electricitate, iar aceasta electricitatea poate fi produsa intr-un mediu cu suficienta sare. Deci daca ai lipsa sau carenta de sare, ai si o problema de tensiune.
Reporter: Vedeti dar recomandarea este sa nu prea consumi sare, in special daca ai probleme de tensiune.
Dr. Coldwell: Ok, este de fapt exact invers. Problema este ca ei fac referire la sarea de masa care, de cele mai multe ori are urmatoarea compozitie: 1/3 sticla, 1/3 nisip si 1/3 sare. Deci sticla sau nisipul, zgarie arterele si vasele de sange si acestea incep sa sangereze, iar in aceste cazuri, colesterolul merge acolo si incepe sa repare problemele ca sa opreasca sangerarea interna pana la deces. Acum, deodata, colesterolul este cauza tensiunii pentru ca subtiaza vasele sanguine in incercarea de a acoperi diversele zgarieturi din vasele sanguine. Si acest lucru este absurd. Nu se moare de prea mult colesterol, ci de prea putin. Sunt multi oameni cu colesterol 600 si sunt foarte sanatosi si fara nicio problema de sanatate. Oricine din sectia de arsuri grave stie ca persoanelor cu arsuri li se da in fiecare zi sa manance intre 20 si 25 de oua fierte tari. Pentru ca ei stiu ca numai colesterolul poate reconstrui si genera celule foarte sanatoase intr-un timp foarte scurt. 80% din celule sunt compuse din colesterol. Deci de unde pot veni noi celule sanatoase daca nu exista suficient colesterol? Fiecare va trebui sa aibe nivelul de colesterol macar la 250. Si apoi ti se spune LDL si HDL sunt cholesterol rau si bun. Nici macar nu este colesterol, ci este o proteina care transporta colesterolul. Deci daca te uiti la ceea ce stiu medicii si ceea ce nu stiu…. Dr. Gary Niles si multe alte peroane au spus ca medicii si cei din profesia medicala au cea mai scazuta medie de viata, care este in jur de 56 de ani (N.T.in Romania este de 50 de ani), au cea mai ridicata rata la abuzul de alcool si de droguri, cea mai ridicata rata a suicidului, numai a psihiatrilor este mai ridicata. Deci din pacate noi la acesti oameni mergem sa intrebam cum sa avem o viata sanatoasa, fericita si longeviva. Cred ca trebuie sa ne revizuim modul de gandire. http://drleonardcoldwell.com/
Sursa
Alte postari despre cancer:
Descoperiri uluitoare despre adevaratele cauze ale CANCERULUI. Corpul se vindeca singur, daca bolnavul intelege CAUZA BOLII
Max Igan si Rick Simpson: Tratamentul pentru cancer
Lumea in care traim: Dying to have known - documentar
Hai sa fim sanatosi ! Poti sa devii propriul tau doctor, chiar poti !
sâmbătă, 3 martie 2012
Scolile distrug creativitate - Ken Robinson
Puteti selecta subtitrarea in romana in cazul in care nu apare automat selectata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)